Obed si-a primit banii, dar inca nu a anuntat FIFA

Promovată pe teren după 3-1 cu Academica Clinceni la finalul săptămânii trecute, Rapid așteaptă încă un răspuns final în cazul „Rhema Obed”. Jucătorul britanic a recunoscut că a primit suma de bani restantă însă nu a anunțat încă FIFA, astfel că giuleștenii n-au scăpat de probleme.

„Da, am primit banii de la Rapid! Încă n-am anunţat FIFA, dar voi confirma şi acolo”, a declarat Obed pentru ProSport. Rămâne de văzut însă dacă fotbalistul britanic va anunța FIFA până miercuri, 25 mai, când e data limită stabilită de Forul condus de Gianni Infantino. În caz contrar situația ar rămâne în continuare incertă pentru formația pregătită de Dan Alexa în acest final de stagiune.

57.000 de euro i-a plătit conducerea alb-vișiniilor mijlocașului englez, care a dat în judecată la FIFA clubul patronat de Valerii Moraru și a câștigat. Săptămâna trecută, forul mondial a trimis Federaţiei Române de Fotbal o somaţie în care a cerut penalizarea cu 6 puncte a grupării giuleştene. Comitetul Executiv al FRF nu a ratificat decizia FIFA de a depuncta Rapidul.

Clubul a prezentat o înțelegere semnată cu fotbalistul, iar FRF a decis să poarte cu FIFA o corespondență care să lămurească situația. Rapid a primit un răgaz de 48 de ore pentru a prezenta înțelegerea cu fotbalistul, în același timp urmând să fie trimis actul și la FIFA. FRF a solicitat forului mondial o poziție definitivă, iar dacă pedeapsa va rămâne, giuleștenii vor pierde 6 puncte.

Forul condus Gianni Infantino a trimis luni, în jurul prânzului, către Federaţia Română de Fotbal, către jucătorul Rhema Obed şi către clubul Rapid o adresă legată de litigiul în care anterior a decis depunctarea giuleştenilor. În documentul venit la începutul săptămânii, FRF este anunţată că a dat termen 25 mai, dată până la care jucătorul trebuie să anunţe dacă a primit banii sau a ajuns la o altă înţelegere cu Rapid.

Sursa: digisport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!