Lucian Bute s-a dopat

Lovitură grea pentru Lucian Bute, după ce Comisia de Box şi Lupte din DC a notificat WBC că pugilistul român a fost depistat pozitiv pentru „Ostarine”, substanţă interzisă, se arată într-un comunicat al forului mondial.

Lucian Bute s-a luptat cu Badou Jack pentru titlul mondial WBC pe 30 aprilie 2016, meci încheiat la egalitate. Conform WBC, Bute a efectuat testul antidoping după meciul disputat la Washington, iar în probele recoltate s-au găsit urme de „ostarină”, o substanţă interzisă.

Ostarina este un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM) ce poate fi folost de sportivi în timpul antrenamentelor şi pentru creşterea formei şi a rezistenţei fizice, cu efecte similare steroizilor anabolizanţi. Substanţele de tip SARM au fost interzise ca atare de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) în ianuarie 2008.

„Comisia de Box şi Lupte din DC va urma propriile regulamente antidoping şi se va consulta cu WBC şi programul „Clean Boxing”. Mai multe informaţii vor fi date publicităţii în zilele următoare”, se arată în comunicatul WBC.

Sursa: prosport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!