Pentru meciul Dunărea Călăraşi – Rapid, Dan Alexa nu se poate baza pe câteva piese grele. Kuşnir ispăşeşte a cincea etapă de suspendare dintre cele şase primite în urmă eliminării de la meciul cu SC Bacău, în timp ce Vlad Morar se află la al doilea meci fără drept de joc după ce a luat roşu la Brăila. În fine, pe lângă ei, nici Răzvan Trandu nu intră în discuţie, el fiind indisponibil câteva luni bune după o accidentare la genunchi. Probleme are şi Jeslinek, dar cum el nu era titular de bază şi cum accidentarea datează dinaintea reluării campionatului, nu-l mai luăm în calcul.
Aşadar, pentru Dunărea Călăraşi – Rapid, ai noştri nu se pot baza pe trei fotbalişti care nu au jucat nici în tur, aşa că datele problemei nu sunt prea afectate. Nu ştim cu certitudine ce prim unsprezece va alege sâmbătă Dan Alexa, dar putem intui că el este unul care arată cam aşa: Drăghia – Vasile (cpt.), Cruz, Avrămia, Fota – Costin, Luque – Tudoran, Martin, Popa – Jorda. Câteva semne de întrebare ar putea fi totuşi înaintea meciului Dunărea Călăraşi – Rapid, anume în ceea ce-i priveşte pe Robuste, Raiciu sau N’Koyi.
Primul, care a şi marcat golul victoriei în meciul Dunărea Călăraşi – Rapid din sezonul regulat, scor 0-1, n-a mai jucat de la meciul cu Oţelul şi abia a revenit după o accidentare, motiv pentru care este puţin probabil ca Dan Alexa să îl forţeze. Raiciu a jucat titular în tur, dar având în vedere că partida se joacă în deplasare, pare mai plauzibil ca Alexa să opteze pentru Tudoran care este un jucător de viteză şi care poate fi folosit la contraatac. Dintre cei trei, N’Koyi pare a avea cele mai mici şanse să apară subit în garnitura de start.
Sunt şanse bune ca în meciul Dunărea Călăraşi – Rapid să ne bazăm mult pe contraatac, motiv pentru care, Martin este omul potrivit. Iar Jorda ar fi ilogic să fie scos din primul unsprezece. Cu excepţia faptului că Dan Alexa s-ar putea gândi ca acestuia să nu îii dăuneze gazonul, fiindcă şi vârful spaniol a avut dese probleme cu accidentările. Totuşi, N’Koyi este un fotbalist excelent când vine vorba de ţinutul mingii în posesie, motiv pentru care Dan Alexa va opta, cel mai probabil, să îl introducă în ultima parte a meciului.





