Rapid

Juniori B / Gloria Buzău – Rapid 1-6

Echipa de juniori B a zdrobit Gloria Buzău, cu scorul de 6-1, omul meciului fiind Cătălin Barbalau, cel care a reușit un hattrick. Celelalte goluri ale giuleștenilor au fost înscrise de Ioniță, Marin și M. Ionescu. Primul unsprezece al Rapidului a fost Mitu – Ioniță, Costache, Alexandru, Feroiu – G. Ilie, Borțoneanu, Marin, Dinu – Haidar, Barbalau. În următoarea etapa, cea de-a XX-a, băieții lui Florică Drăghici ar trebui să întâlnească pe teren propriu Oțelul Galați, însă clubul moldovean a intrat în faliment în această săptămână, conform rapidtv.info.

Interesant este că juniorii B sunt în revenire de formă după un început şovăielnic în 2016 şi se menţin cu şanse bune la câştigarea campionatului, având în vedere că în acest moment se află pe locul trei, cu 12 victorii şi doar trei înfrângeri, la doar câteva puncte de primele două locuri. Mai mult, băieţii lui Florică Drăghici au un atac impresionant, cu 66 de goluri marcate. Este adevărat, Asociatia Regal Sport Club „Ferdinand I” are peste 85 marcate, dar singura lor înfrângere, 3-5 pe propriul teren, a venit tocmai împotriva Rapidului!

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.