Fotbalul este de multe ori nedrept. Juniori talentaţi renunţă la fotbal pentru că se accidentează, pentru că nu au condiţii favorabile, pentru că au ghinion sau pentru că, pur şi simplu, aşa vor ei. Iar Rapid a avut mulţi din această categorie în ultimul timp. Este un adevăr trist şi dureros pe care trebuie să îl acceptăm. Sau nu? Poate că nu, fiindcă unii gândesc altfel. Sâmbătă, 9 aprilie 2016, am fost la baza Energoutilaj unde Rapid şi Oţelul s-au întâlnit la nivelul juniorilor A.
Dincolo de victoria obţinută, scor 3-1, la fel de important a fost şi mesajul căpitanului nostru, Răzvan Petre. L-a avut scris pe sub tricoul de joc, pe un alt tricou simplu, alb, de bumbac. Din păcate, scrisul de marker s-a îmbibat cu transpiraţia unui meci în care a furnizat un assist şi a scos o lovitură liberă din care s-a marcat încă un gol. Nu se mai vedea nimic, însă noi ştim ce a fost acolo. „Speranţa moare ultima” stătea scris pe faţa tricoului. Un mesaj simplu, dar plin de multe semnificaţii.
De fapt, una preponderentă. A fost o dedicaţie pentru toţi juniorii care renunţă sau care sunt forţaţi să renunţe la fotbal mult prea devreme din cauza condiţiilor vitrege de orice natură. Rămâne un mesaj simplu, dar plin de încărcătură şi emoţie. Am vrea să nu mai vedem juniori talentaţi care se pierd. Am vrea să primească mai multe şanse, să existe cineva care să aibă grijă de ei. Dacă cei care îi cresc nu le poartă de grijă, atunci cine să o facă?
