Rapid

Suceava – Rapid 0-0. Meciul premierelor

Suceava – Rapid s-a terminat 0-0, un rezultat care ne menţine la doar două puncte distanţă de locul 2, ocupat de Dunărea Călăraşi. Având în vedere aspectul jocului însă, nu avem de ce să ne îngrijorăm prea tare. Dacă în prima repriză am jucat incalificabil de slab, pentru pretenţiile şi valoarea echipei, după pauză totul s-a schimbat radical. Pe teren a fost un singur Rapid, iar acesta a fost cel din Bucureşti. Trei ocazii uriaşe, printre care o bară transversală şi o minge scoasă de pe linia porţii ne-au privat de o victorie mai mult decât meritată.

Cu atât mai mult cu cât în prima repriză, aşa slab cum am jucat, am fi meritat o lovitură de la 11 metri spre final, la o obstrucţie clară în careu asupra lui Vlad Morar, care a fost oprit cu umărul într-un mod brutal de un adversar, după ce dăduse, cu capul, mingea pe lângă acesta. Până la urmă trebuie să ne mulţumim cu un punct, dar este bine şi aşa, mai ales că rămânem neînvinşi în 2016. Interesant este că 0-0 de la Suceava – Rapid este primul egal alb făcut de echipa lui Dan Alexa în deplasare în acest sezon! Şi al doilea meci de „afară” în care nu dăm gol, după ce în etapa a doua am pierdut, 0-1, la Farul.

De altfel, Farul şi Suceava sunt singurele echipe pe care nu le-am învins până acum în acest sezon şi, aproape sigur, Rapid CFR va rămâne unica în această postură. Farul va merge, probabil, în play-off, iar Rapid va juca de încă două ori cu echipa din Constanţa şi este greu de crezut că nu vom reuşit măcar o victorie. Dar Suceava – Rapid nu se va mai repeta fiindcă bucovinenii nu se află în primele şase echipe. Este adevărat, nici pe Oţelul nu am învins-o în tur şi ne mai aşteaptă un meci, însă sunt slabe şanse să nu învingem echipa din Galaţi, probabil cea mai slabă din campionat.

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.