Otelul – Rapid. Surprize în primul 11
Oţelul – Rapid se joacă duminică, 27 martie, de la ora 18:00, în direct la Dolce Sport 1. Partida pare la prima vedere una destul de facilă, motiv pentru care absenţele provocate de suspendări ale golgheterilor Răzvan Trandu şi Iulian Popa nu sunt esenţiale. Cum nici alt jucător aflat în super formă, George Tudoran nu va juca, el fiind odihnit, se pare că Dan Alexa va opera şi alte modificări în primul unsprezece, în dorinţa de a le da o şansă să joace şi celor care au avut ocazia mai puţin.
Astfel, conform informaţiilor 1923.ro, în primul unsprezece vor apărea cinci nume noi faţă de 11 standard folosit de Dan Alexa. Aproape sigur pe banda stângă a apărării va reintra căpitanul Nicolae Vasile, în locul lui Nicuşor Fota, motiv pentru care, automat, Cristi Raiciu şi George Ganea vor fi titulari, având în vedere că ceilalţi doi juniori, Tudoran, odihnit, şi Fota, rezervă, nu vor intra în calcule pentru echipa de start. Alte surprize pregătite de Dan Alexa ar putea fi titularizarea lui Adrian Avrămia şi, în premieră, a lui Paul Botaş.
Portarul ar debuta astfel la Rapid şi l-ar lăsa pe bancă pe al doilea căpitan al echipei şi unul dintre cei mai buni rapidişti din 2016, Andrei Drăghia, în timp ce fundaşul central îi va permite, cel mai probabil, lui Miquel Robuste să se odihnească în perspectiva partidei cu ACS Berceni din ultima etapă a sezonului regulat. Astfel, iată cum ar putea arăta Rapid în meciul de la Galaţi: Botaş – Kuşnir, Avrămia, Cruz, Vasile (cpt.) – Raiciu, Luque – Ganea, N’Koyi, Morar – Martin.