Otelul – Rapid a fost un meci care s-a jucat la o singură poarta, cea a lui Bordeianu. Victoria cu 3-0 a fost una scurtă şi de bun simţ, pentru că Rapidul lui Dan Alexa, fără cinci titulari în primul unsprezece (Popa, Trandu, Tudoran, Cruz, N’Koyi), nu a forţat absolut deloc. Chiar şi aşa, scorul putea fi cel puţin 6-0, însă nu am consemnat decât două goluri ale lui George Ganea, cel mai bun fotbalist de pe teren, şi o reuşită de vis, din lovitură liberă a lui Vlad Morar. Ţîră, Costin sau Vasile au iertat plasa porţii lui Bordeianu care, de altfel, a avut câteva intervenţii foarte bune.
Despre Oţelul… Mai nimic. Un penalty ratat, dar nici măcar nu poate fi pus ca ocazie, din simplul fapt că a fost executat arogant de un fotbalist care credea că poate pune în practică ce vede pe la TV. Iar realitatea l-a izbit din plin. De asemenea, puştii lui Stelian Bordeianu au arătat timiditate fotbalistică, dar nu au fost deloc timizi când a fost vorba să sară la bătaie. Atunci n-a mai contat că aveau toţi sub 20 de ani. Ceea ce ne face să credem că nu au jucat prost pentru că sunt timoraţi, ci pentru că, pur şi simplu, sunt slabi.
Rapid a simţit asta şi a tratat partida cu fair play. Chiar dacă nici măcar cele câteva zeci de suporteri din tribune, referindu-ne la galeria Oţelului, nu au arătat un minim de respect. Tot meciul au scandat un singur cuvânt, pe care vi l-am reprodus în comentariul livetext al partidei. Nu are rost să mai insistăm. Vorbim despre o echipă care este plânsă, dar care joacă cu stadionul gol. Unde este suferinţa? Măcar noi am reuşit să ne comportăm ca nişte domni şi să empatizăm cu o suferinţă artificială şi autoprovocată. A fost doar 3-0. Nu am văzut câte goluri ar trebui, dar am văzut atitudine! Bravo, băieţi!
