Prezent în cadrul conferinței de presă de vineri, fundașul Fran Cruz s-a declarat încântat de București și de ceea ce a găsit la Rapid. „Orașul București este foarte frumos, m-a surprins și îmi place mult. Despre Rapid știam că este un club mare, istoric, unul dintre cele mai mari cluburi din România, știu că s-a format în 1923 și că a jucat în Cupa UEFA. Suporterii sunt incredibili. Mi-a vorbit mult Robuste despre ei, dar până nu i-am văzut…”, a declarat fundașul licențiat în medicină.
Spaniolul a mai spus că nu a mai evoluat niciodată pe un teren mai prost decât cel de la Brăila, dar este mulțumit pentru punctul obținut. Fran Cruz s-a transferat în urmă cu o lună la Rapid, din liga a doua spaniolă, de la Llagostera, acolo unde a fost un om de bază în turul campionatului. El a fost integralist în primele trei meciuri ale Rapidului din 2016, cu Clinceni, Călărași și Brăila, și este anunțat titular pentru meciul cu Pojorâta.
Sursa: RAPID TV





