Scriam în urmă cu o săptămână despre faptul că Rapid a primit în dar un fular al reprezentativei Qatarului, la Doha, chiar din partea unui comisar care se va ocupa de Cupa Mondială din 2022 ce va avea loc în ţara arabă. Suvenirul i-a fost înmânat lui Javier Rodriguez, nutriţionistul Rapidului, iar echipa 1923.ro a avut grijă ca acesta să ajungă la loc de cinste, chiar la ProRapid. Fularul i-a fost înmânat administratorului special, Radu Birlică.
Impresionat de gest, acesta a declarat pentru 1923.ro: „Sunt mândru că reprezint un club care este atât de apreciat peste tot în lume. Iar acest cadou pe care l-am primit de la o federaţie de calibrul celei din Qatar nu ne poate decât onora! Cu atât mai mult cu cât culorile acesteia sunt identice cu ale Rapidului: alb şi vişiniu”.





