Mădălin Martin a ajuns la meciul 65 jucat pentru Rapid, la nivel de competiţii oficiale, fiind lider din acest punct de vedere în lotul pe care Rapid îl are în acest moment. Cu această ocazie, dar şi pentru că Nicolae Vasile şi Wilfred Moke au lipsit, Martin a fost numit de Dan Alexa căpitan de echipă pentru prima dată. S-a încercat o responsabilizare a unui jucător cu mari calităţi, dar care momentan traversează un blocaj psihic cauzat şi de ghinionul pe care îl are în faţa porţii.
Suntem însă convins că de acela va scăpa curând, aşa că ne axăm pe alte aspecte mai puţin cunoscute din viaţa mijlocaşului de 23 de ani care a fost, pentru prima dată, căpitan al Rapidului. Mădălin Martin are hobby-uri mai puţin cunoscute, printre care istoria universală şi emisiunile documentare. Echipa 1923.ro a aflat că Mădălin Martin petrece o bună parte a timpului liber urmărind programe TV în genul Discovery şi că este foarte interesat să discute cu cei din jur pe teme legate de istorie.





