Dan Alexa: „Mă aştept la mult mai mult de la Ganezu'”

Ce găsești în articol

  • Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

Dan Alexa a ajuns la 6 victorii în 7 meciuri pe banca Rapidului, care a devenit din nou lider în Seria 1 a Ligii a 2-a, deși are un joc mai puțin disputat. Antrenorul giuleștenilor s-a arătat mulțumit de evoluția jucătorilor săi, în special a celor cărora le-a acordat încredere pe parcursul mandatului său. Tânărul George Ganea (16 ani), aflat la al patrulea său meci la echipa mare, a înscris primul său gol și a primit laude din partea lui Alexa, care îmsă așteaptă mai multe din partea sa.

„Nu sunt impresionat. Mă bucur foarte mult că avem continuitate în rezultate. Azi am avut momente foarte bune, dar și unele mai puțin bune, dar să nu uităm că am întâlnit Dacia Unirea Brăila, o echipă bună a Ligii a 2-a, cu jucători foarte buni și mă bucură victoria. Nu degeaba erau pe primul loc.”, a declarat Dan Alexa, la finalul meciului Rapid – Dacia Unirea Brăila 3-1.

„Primul loc e important pentru moralul jucătorilor, pentru toți cei care sunt lângă Rapid, dar mai avem multe meciuri. Important e că echipa de în creștere. Mă bucură foarte mult evoluția unor jucători cărora le-am dat încredere și încep să confirme. Mă gândesc la etapa viitoare, fiindcă ne lipsesc doi jucători importanți și e exact ce am spus eu înainte să vin la Rapid, că e foarte important să ai un lot bun. Vor avea șanse și alții și sper să confirme.”, a adăugat antrenorul rapidist.

George Ganea a primit din partea antrenorului Dan Alexa aceeași poreclă pe care o purta tatăl său, când era jucător: „Ganezu'”. Tehnicianul l-a felicitat pe atacantul în vârstă de 16 ani, care sâmbătă a marcat primul său gol oficial în tricoul vișiniu: „Ganezu’ a marcat și mă bucur pentru el. E un jucător tânăr, dar mă aștept la mult mai mult de la el, fiindcă are un potențial mai mare”.

Sursa: digisport.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!