Rapid a fost eliminată din Cupă surprinzător, după ce a pierdut cu 1-0 pe terenul lui ACS Berceni. A fost cea mai rapidă eliminare din 1981 încoace, motiv pentru care este un eveniment demn de menţionat între filele istoriei giuleştene, chiar şi ca o amintire neplăcută. Printre cei mai buni fotbalişti ai ilfovenilor a fost Andrei Radu, fundaş stânga de 19 ani, care l-a blocat excelent pe experimentatul Ondreij Kuşnir. Radu, care a debutat la 16 ani în Liga 1, în echipamentul lui Dinamo şi care a făcut o parte a junioratului la Fcsb a acceptat să vorbească pentru 1923.ro.
Andrei Radu a rămas impresionat de atmosfera creată de rapidişti la Berceni şi spune că acest rezultat este unul dintre cele mai importante pe care le-a obţinut în cariera sa până acum. „Acest meci înseamnă foarte mult pentru mine, pentru evoluţia carierei mele. Dacă ar fi să clasific această partidă în cariera mea, în mod cert ar fi în top trei pe care le-am jucat! Mai ales că galeria Rapidului este una impresionantă, e foarte frumoasă, te poate motiva şi ca jucător advers foarte mult, chiar dacă, în primul rând, ea este atuul Rapidului”, a declarat Andre Radu pentru 1923.ro.
Andrei Radu, căpitan la U18
Fundaşul stânga, care joacă titular la echipa ce în prezent ocupă… ultimul loc în liga secundă, în aceeaşi serie în care Rapid e lider, a mai adăugat: „Rapid are faţă de echipă care se bate pentru Liga 1, are şanse bune de promovare. Este o mare onoare pentru mine că am reuşit să contribui la eliminarea acestui brand din Cupa României, cu atât mai mult cu cât nimeni nu mai reuşise să facă asta atât de repede în ultimele trei decenii. E o performanţă mare, dar meritată, la cum s-a jucat acea partidă, pentru Berceni”.
Nu în ultimul rând, Andrei Radu a vorbit pentru 1923.ro şi de Ondreij Kuşnir, omul cu patru selecţii în naţionala Cehiei şi cu un titlu de campion în palmares, alături de Sparta Praga: „Kuşnir a fost un adversar foarte dificil, are multă calitate şi experienţă, motive care mă fac să fiu cu atât mai mândru că am câştigat duelul cu el. A fost un examen important pentru mine, pe care l-am trecut cu brio şi mă bucur că am fost răsplătiţi cu o calificare”.






