Rapid

Iulian Popa: „Să ne bucurăm cu toţii de promovare!”

După neaşteptatul şi regretabilul „abandon” al lui Daniel Pancu, unul dintre numele noi din lotul actual al Rapidului, Iulian Popa, a devenit decanul de vârstă al trupei giuleştene. La cei 31 de ani împliniţi pe 20 iulie, mijlocaşul sosit în această vară de la Galaţi mărturiseşte că a ales Rapid pentru că „e un club cu  tradiţie, cu o istorie impresionantă, dar mai ales pentru suporterii unici şi pentru atmosfera din Giuleşti! Reprezintă o provocare pentru mine, o experienţă nouă şi singurul meu gând e acela de a juca anul viitor în Liga 1 cu această echipă aparte! Asta e motivaţia mea, cu dorinţa asta mă antrenez zilnic! Sper ca prin experienţa mea, prin pasiunea, devotamentul şi spiritul de sacrificiu pe care, fără falsă modestie, le-am demonstrat peste tot pe unde am jucat, să aduc un plus echipei. Îmi doresc să fiu sănătos şi, la sfârşitul campionatului, să ne bucurăm cu toţii pentru promovare!”

Pentru Iulică Popa e un mare avantaj faptul că a lucrat la Galaţi cu antrenorul Florin Marin, dar şi cu Ovidiu Burcă. „Florin Marin este un profesionist desăvârşit, care pregăteşte un meci în cel mai mic detaliu. Experienţa sa şi entuziasmul nostru formează, cred, o simbioză potrivită. Şi colaboratorii d-lui Marin sunt foarte bine pregătiţi şi completează o echipă care îşi doreşte foarte mult promovarea.  Un punct forte îl reprezintă Ovidiu Burcă, un om deosebit care, sunt sigur, va reuşi să îşi impună mentalitatea, strategia şi personalitatea.”

Faptul că a devenit cel mai „bătrân” component al lotului îl obligă, spune el, la ceva în plus. „Momentan, sunt veteranul lotului şi acest lucru mă obligă foarte mult! Mi se întâmplă pentru prima dată! Sper să fiu un exemplu pozitiv pentru mai tinerii mei colegi, o să încerc să le transmit din experienţa mea, pentru ca Rapidul să ajungă anul viitor în Liga 1. Avem nevoie de suporteri să ne înţeleagă, să aibă puţină răbdare cu această echipă complet nouă. Este o mare onoare să îmbrac tricoul vişiniu, o să îl port cu mare mândrie! Ştiu că echipa trece prin momente grele, dar am încredere că, împreună cu suporterii, vom reuşi să ne îndeplinim obiectivul. Este foarte importantă unitatea de grup în aceste momente. Avem câţiva tineri talentaţi, muncitori, dornici de afirmare şi, alături de stafful tehnic, sperăm să aducem bucurie în sufletele tuturor rapidiştilor!”

Iulian Popa are 97 de mecuri în primul eşalon, cu 13 goluri marcate, şi a mai trecut, în cariera sa, pe la Forex Braşov, CSM Rm. Vâlcea, Voinţa Sibiu, FC Braşov şi Oţelul Galaţi.

Sursa: fcrapid.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.