Lotul Rapidului are o săptămână de când s-a reunit, mâine urmează să plece în cantonament, motiv pentru care, 1923.ro, vă prezintă o analiză a jucătorilor care au epatat până acum în pregătiri. Aşa cum era de aşteptat, în capul listei sunt străinii, care au o calitate peste media echipei în acest moment. Principaliii vizaţi sunt mijlocaşii Luque şi Moke. Spaniolul de 25 de ani este mijlocaş ofensiv şi, conform surselor 1923.ro, arată cea mai ridicată poftă de joc din tot lotul, mai ales din punct de vedere tehnic.

luque barcelona

De partea cealaltă, congolezul cu profil defensiv s-a remarcat prin agresivitate şi siguranţă în faţa liniei apărării, motiv pentru care majoritatea jucătorilor lui Mihai Ianovschi îl văd drept o componentă cheie în primul unsprezece al Rapidului. Prim unsprezece din care va trebui să facă parte, obligatoriu, şi cel puţin doi fotbalişti sub 19 ani. Dintre toţi, favorit la titularizare pare a fi Cristian Raiciu, mijlocaş adus de la Chiajna.

wilfried moke

Fotbalistul s-a remarcat prin calităţile pe care le posedă, iar colegii săi sunt convinşi că acesta are tot ce-i trebuie pentru a juca titular în Giuleşti. Astfel, puse cap la cap aceste informaţii, trebuie să mai adăugăm că celălalt jucător sub 19 ani care a epatat este Sorin Papa, tot mijlocaş, venit de la Craiova şi care este asemănat cu Rui Miguel ca stil de joc. Astfel, iată cum ar putea arăta primul unsprezece al Rapidului la începutul sezonului de peste o lună, dacă luăm în calcul actuala situaţie de la echipă:

Pulpo – Robuste, Tortolero, Oltean, Vasile – Moke – Papa, Luque, Raiciu, Martin – Pancu. De notat este că, în acest moment, o piesă de bază, Andrei Cerlincă, are probleme medicale.

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required