Rapid

Daniel Niculae, atacantul de care avem nevoie!

Daniel Niculae a jucat la Rapid în returul campionatului trecut şi, în ciuda unor meciuri în care mingile şutate de el n-au vrut să intre în poartă, evoluţiile sale au fost unele foarte consistente. Pentru liga a doua, Nico ar fi perfect, cu atât mai mult cu cât el a anunţat deja că nu va juca pentru altă formaţie din România în afara Rapidului. În acest sens a refuzat Astra, ASA şi FC Voluntari. Nici în străinătate însă nu şi-a găsit nimic, iar perioada în care încep sezoanele stă să înceapă.

Conform surselor 1923.ro, Nico doreşte să dea o lovitură financiară pe final de carieră, preferând să joace într-un campionat exotic precum sunt cele ale Indiei sau Thailandei, de exemplu, locuri din care ar putea câştiga o grămadă de bani, care să justifice îndepărtarea de casă şi de familie. În caz contrar însă, adică dacă nu-şi găseşte ceva consistent financiar afară, Niculae se va întoarce aproape sigur în ţară, pentru a nu sta departe de cei dragi.

Cum la altă echipă în afara Rapidului a anunţat în repetate rânduri că nu va juca, cel mai probabil, acesta va mai evolua pentru Rapid, din nou în liga a doua! Şansele în acest sens sunt bune, având în vedere că ar fi antrenat de Adrian Iencsi, iar preşedinte va fi Daniel Pancu, două legende, alături de care Nico ar lucra cu plăcere. Mai mult, la Rapid mai este nevoie de un vârf de calitate şi se pare că Niculae este exact ceea ce avem nevoie în acest moment.

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.