Bine ati venit în România, băieti!
Rapid a pierdut cu 2-0 pe terenul Astrei, dar tare aş fi vrut să spun că pe merit! Ca şi cu Petrolul, când Teixeira ne-a executat, acum a fost rândul lui Budescu. Dar înainte de orice, putem vorbi despre golul neacordat la 0-0, când Benson a trecut prin spatele lui Găman care, uşor atins de atacantul nostru, a căzut ca şi cum ar fi fost executat de un lunetist. Valerică, acest mare fundaş român, nu ar fi primit probabil fault nici măcar dacă juca în liga regională de baschet din statul Oregon.
A primit în schimb la Giurgiu fiindcă, deh, Rapid dăduse gol… Nu dădea prea bine să batem acolo, fiindcă la 1-0, mi-e greu să cred că mai aveam probleme. Probabil că Benson, Garai, Cmovs, Borda sau Oriol nu prea înţeleg ce se întâmplă. Îmi pare rău, băieţi! Aţi făcut cunoştinţă cu atmosfera senazaţională din Giuleşti, trebuia să înţelegeţi mai bine şi ce personaje dubioase avem în arbitraj… Şi i-aţi cunoscut şi la cartonaşele roşii pe care le-au acordat lui Săpunaru şi Daniel Niculae în primele etape. Asta e, trebuie să mergem înainte!