Cristian este un ardelean din Târnăveni care a plecat de ceva ani din ţară. Dragostea lui pentru Rapid, care datează de decenii, nu poate fi însă stinsă sub nicio formă, motiv pentru care Cristi mai vine la meciuri ori de câte ori are ocazia. La iniţiativa lui, prin intermediul 1923.ro, acesta doreşte să ofere două abonamente gratuite pentru doi suporteri care nu şi le permit. Câştigătorii vor fi aleşi vineri, după cum am mai spus, iar sâmbătă, cu o zi înaintea meciului cu fcsb le vor primi din partea noastră. Până atunci, vă lăsăm să vă delactaţi cu frumoasa poveste de Rapidist pe care Cristian o are!
Cine crede că e uşor să te îndrăgosteşti şi să iubeşti Rapidul de la 400 de km depărtare, pe vremea în care transmisia unui meci al Rapidului la TV era un eveniment foarte rar, se înşală. Salvarea noastră, a Rapidiştilor din provincie, venea dinspre presa scrisă, de la ziarişti sau scriitori cu patima pentru Rapid în sânge. Mă gândesc la Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Dan Claudiu Tănăsescu sau Cornel Nistorescu, dintre cei mai reprezentativi. Iar presa acelor vremuri a fost foarte generoasă cu Rapid, o echipă mare, dar ţinută în anonimat de orânduirea de atunci. Aşa am ajuns să savurez cu respiraţia tăiată desele articole scrise cu atâta patos de sus-citatele condeie prin diversele publicaţii ale vremii sau prin revistele dedicate echipei noaste dragi.
Iar când trenul cu galeria Rapidului trecea prin gara din Mediaş, în drum spre Târgu Mureş, Cluj-Napoca sau Oradea, nu stăteam o clipă pe gânduri până să sar în vagon alături de aceşti frumoşi nebuni, unici în felul lor. Se spunea pe vremuri că în Giuleşti e Occidentul, dacă doreai să uiţi de tot ceea ce se întâmplă în ţară, de griji, de necazuri, trebuia obligatoriu să mergi în Giuleşti sau în galeria Rapidului la un meci în deplasare. Aşa m-am îndrăgostit şi am trăit cu Rapidul vremuri grele, dar frumoase, clipe unice.
Dacă aveam norocul să nimeresc lângă un suporter Rapidist trecut de prima tinereţe, mă consideram cel mai fericit om de pe Pământ. Era o plăcere să-i auzi poveştile, întâmplările, trăirile, într-un cuvânt viaţa lui, care deseori se contopea cu istoria Rapidului. Nu exista ură, nu existau ambiţii personale, iar Rapidul nu era o afacere pentru nici unul dintre noi. Iubeam Rapidul cu inima unui copil şi mereu speram că va fi mai bine la anul, că vom fi din nou ce-am fost şi mai mult decât atât. Ni se potriveşte de minune, nouă, Rapidiştilor, poate acum mai mult ca niciodată, asemănarea cu Pasărea Phoenix, care renaşte mereu din propria cenuşă.
