Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, vineri, agenţiei de presă MEDIAFAX, că a fost reziliat pe cale amiabilă contractul mijlocaşului Alexandru Coman, iar în prezent în lot se mai află doar opt jucători dintre cei cu care echipa încheia turul campionatului.

 „Am ajuns la un acord şi am reziliat contractul cu Alexandru Coman. Dintre jucătorii vechi au mai rămas acum opt, Bornescu, Drăghia, Vasile, Martin, Pancu, Al. Dan, Kikas şi Rui Miguel. Luni, la reunire, veţi vedea şi jucătorii noi, iar marţi sau miercuri vom organiza o conferinţă de presă în care vom oferi mai multe informaţii”, a spus Dinu Gheorghe.

Alexandru Coman a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX că şi-ar dori în viitor să joace din nou în tricoul formaţiei Rapid. „Eu am fost crescut de mic în Giuleşti, am trecut pe la toate echipele clubului până la 23 de ani şi de fiecare dată am dat totul să ajut Rapidul. Acum, dacă mi s-a propus rezilierea am înţeles că nu mai era nevoie de mine. Odată şi odată tot trebuia să vină momentul ăsta, aşa că am ajuns la un acord şi am semnat rezilierea. În viitor, mi-aş dori să revin la Rapid, normal, am trăit momente minunate aici. Important este să fiu dorit”, a afirmat Coman.

Fotbalistul a menţionat că are oferte de transfer de la trei cluburi din Liga I şi aşteaptă un răspuns şi de la o grupare din străinătate. „Am oferte, nu pot să spun că nu sunt dorit. Sunt trei echipe din Liga I unde pot să merg. În plus, aştept un răspuns şi de la un club de afară. O să văd, nu mă grăbesc deocamdată, am timp să aleg”, a precizat Alexandru Coman.

Conducerea FC Rapid le-a reziliat contractele majorităţii fotbaliştilor din lot, dorind să facă schimbări majore după ce echipa a încheiat turul Ligii I pe ultimul loc al clasamentului. În prezent, după plecarea lui Alexandru Coman, sub contract cu Rapid mai sunt doar opt fotbalişti dintre cei cu care echipa a încheiat turul Ligii I: Bornescu, Drăghia, N. Vasile, Martin, Pancu, Al. Dan, Kikas şi Rui Miguel.

Reunirea echipei pentru începerea pregătirilor este programată luni, la ora 16.00, la baza sportivă Pro Rapid.

Sursa: Mediafax via Prosport

Lasă-ne numărul tău de telefon pentru a fi primul care află noutăți despre Rapid:

[easy_contact_forms fid=11]