Fan ZoneFlorian Pittiș

SPECIAL / Fotbalul cu F de la Femeie

Armonia conjugalã a familiei mele era aproape perfectã: respect, iubire, înţelegere, comunicare sincerã, dorinţa de a rezolva împreunã toate problemele pe care viaţa ni le scotea in cale. Uneori, aceastã armonie era tulburatã de douã subiecte fierbinţi: banii (care nu ajungeau niciodatã) şi fotbalul.

Discuţiile dintre mama şi tata, pe tema fotbalului, urmau invariabil acelaşi scenariu: mama trântea cratiţele, farfuriile şi bombãnea. Tata, nevinovat, întreba: “Ce ai, mãi, nevastã?!” Şi atunci se pornea avalanşa reproşurilor, mereu aceleaşi, cu privire la pasiunea tatãlui meu pentru fotbal, împãrtãşitã – culmea – şi de mine. Cearta se termina numai când tata punea o întrebare retoricã, mereu aceeaşi, la care mama nu avea rãspuns: “Ce preferi, nevastã, sã mã duc la fotbal sau la femei?”

Poate de aceea, în mintea mea de copil, a încolţit ideea cã cele douã noţiuni: fotbalul şi femeile se exclud reciproc!!! Ce inocenţã!!! Tata a reuşit o singurã datã sã o convingã pe mama sã vinã în Giuleşti, dar, spre ghinionul ei, am nimerit lângã un tânãr suporter înfocat, dotat cu o talangã uriaşã, în care a bãtut tot meciul. Experienţa aceasta a lecuit-o pe mama de fotbal, pentru toatã viaţa!

Timpul m-a fãcut sã înţeleg cã o femeie poate sã se implice, discret şi decent, într-o lume, dominatã de bãrbaţi.

Azi o femeie poate fi:

–         spectator, ba chiar suporter înflãcãrat, membrã a galeriei;

–         jucãtor sau arbitru de fotbal;

–         manager sau patron de club;

–         jurnalist sportiv.

Sã le luãm pe rând.

Femeia suporter poate fi la fel de pasionatã ca orice bãrbat

Exemplificãri:

– în 1998, Pro Sport şi Coca Cola au organizat un mare concurs intitulat “Suporter pe viaţã”,  pentru care premiul era fabulos; câştigãtorul primea excursii gratuite la campionatele mondiale de fotbal, pe toatã durata vieţii lui. Am participat şi, graţie unui interviu foarte bine fãcut de Rãzvan Spiridon, am ajuns în finalã, alãturi de un stelist, un dinamovist, un oltean şi o timişoreancã (o fetiţã de 16 ani, cu un handicap locomotor sever). Dar, surprizã!!! Ovidiu Ioaniţoaia, împreunã cu Puiu Iordãnescu, care jurizau competiţia suporterilor, au decis cã eu nu sunt ….. reprezentativã ca suporter al Rapidului şi m-au înlocuit cu şeful galeriei de atunci, deşi primisem cele mai multe voturi din partea cititorilor ziarului şi a telespectatorilor;

– un alt episod amuzant, în care calitatea mea de suporter al Rapidului a fost pusã la îndoialã, s-a petrecut, în acelaşi an, înaintea “celebrului” meci cu “U” Craiova, când am pierdut titlul, dupã o partidã de fotbal, din care, nici pânã azi, nu am înţeles nimic. CFR-ul pusese la dispoziţia galeriei o garniturã de 15 vagoane, care pleca dimineaţa din Gara de Nord. Cum aşteptam al treilea titlu de campioanã încã din 1967 (primul în 1942), m-am prezentat la tren, unde am fost întâmpinatã cu comentarii de genul: “Cucoanã, vezi cã ai greşit trenul!”. Le-am ignorat, am urcat în vagon, mi-am gãsit cu greu un loc, într-un compartiment aglomerat, unde s-a lãsat o tãcere ostilã, de cum am intrat. Din fericire, nu a trecut un sfert de orã şi am reuşit sã îi conving pe vecinii de cãlãtorie cã locul meu era acolo, mai ales cã unii dintre ei mã recunoscuserã dupã interviul difuzat pe Pro TV;

Continuăm…

– recunoaşterea supremã a calitãţii mele de “suporter pe viaţã” a venit însã din partea lui Florian Moţu’ Pittiş, cel care m-a invitat sã fac parte din Clubul Aristocratic Rapid, ba chiar sã fiu vicepreşedinta acestui club elitist al suporterilor rapidişti.

Şi totusi nimic nu se poate compara cu amintirea experienţei mele de …..jucãtoare de fotbal, cu douã meciuri la activ sub culorile  alb vişinii! Da,  aţi citit bine, jucãtoare de fotbal – fundaş stânga mai precis – în echipa de fete, înfiinţatã în 1968 şi antrenatã de Michy Mihãilescu.

Vara nebună și pasiunea incomensurabilă

Ce varã nebunã a fost!  Echipa era formatã din fetele de la alte secţii sportive ale clubului Rapid: handbal, baschet, volei, atletism, canotaj, popice. Fãceam  3–4 antrenamente pe sãptãmânã pe terenul central, dupã amiazã, în caldura toridã a verii. Pentru cã mingiile de fotbal erau fabricate dintr-o piele durã, prost prelucratã şi erau sigilate cu …. şiret, picioarele noastre erau numai vânãtãi şi capetele pline de cucuie. Bãieţii  din echipa mare şi cei de la tineret se ofereau voluntar sã ne înveţe trucurile meseriei de fotbalist, iar Ricã Rãducanu şi-a oferit, gratuit, serviciile de …maseur!!!

Meciul de la Ploiești

Primul meci s-a jucat la Ploieşti, în aşteptarea sosirii caravanei cicliste “Cursa Pãcii”. O mulţime de curioşi a venit la stadion sã urmãreascã derby-ul între eternele rivale: Rapid şi Petrolul. Îmi amintesc cã primisem un echipament nou nouţ: şort alb şi tricouri vişinii, dar eram încãlţate în tenişi, ceea ce ne crea probleme de echilibru, terenul fiind puţin ud.  Nu cred cã am trecut de prea multe ori linia de centru, terenul mi se pãrea imens şi nici vitezã prea mare nu aveam!

Prahovencele aveau o extremã dreapta foarte agresivã, pivot de hanbal, care simula foarte bine cã este faultatã, ceea ce îmi aducea reproşurile spectatorilor şi penalizãrile arbitrului. Mai ales o pereche de bãtrâni de la tribuna I a, avea ce avea cu mine şi, de câte ori atingeam mingia, baba flutura ameninţãtor un baston noduros în aer, iar moşul fluiera într-un mod ciudat şi huiduia cu o voce caraghios de subţiricã, având în vedere cã nu avea niciun dinte în gurã.

Revanșa de pe Giulești

Peste douã sãptãmani a avut loc revanşa în Giuleşti. Închipuiţi-vã un stadion plin ochi, pe tata mândru nevoie mare, înconjurat de vecinii şi prietenii pe care îi invitase special la meciul fiicei sale şi o atmosferã superbã, de sãrbãtoare. Primele mingii care au venit cãtre mine au fost la semi-înãlţime, fiind  obligatã sã fac câteva stopuri pe piept, ceea ce a stârnit comentarii …suculente în tribunã. Tata, un tip foarte pudic de felul lui, auzindu-le, s-a înnegrit de supãrare şi, la încheierea meciului, mi-a comunicat ferm cã scurta mea carierã fotbalisticã a luat sfârşit. Punct. Nici rugãminţile, nici lacrimile, nici ameninţãrile mele nu l-au înduplecat!

Şi uite aşa am rãmas doar spectator; mult mai târziu, am devenit jurnalist sportiv! Mai existã a treia categorie, e drept destul de rar întâlnitã, a femeii patron de club sau manager. Îmi amintesc cã am fost plãcut impresionatã când am vãzut la televizor o doamnã extrem de distinsã, patroana unui club de fotbal din Elveţia, a cãrei prezenţa elegantã contrasta vizibil cu vulgaritatea autohtonã a uneia ca Ana Maria Prodan.

Câteva precizări despre o femeie care iubește fotbalul

Femeile jurnalist sportiv sunt de douã feluri: profesionistele şi piţipoancele, care îşi închipuie cã dacã au un microfon în mânã şi îl îndeasã, cu tupeu, în gura fotbaliştilor, punând întrebãri stupide, sunt cool. Sã continuãm firul poveştii noastre, propunâdu-vã, vouã bãieţilor şi dumneavoastrã domnilor, sã faceţi un exerciţiu de imaginaţie.  Cum ar arãta lumea fãrã femei?!  Iatã câteva aspecte legate de fotbal, la care sunt sigurã cã nu v-aţi gândit:

“1. Revistele Playboy şi Penthouse ar avea pictoriale cu Ronaldihno, David

Beckham şi Mutu.

2. Nu vor mai exista “sedinţe” la serviciu, întrucât bãrbaţii nu vor mai avea

nevoie de scuze pentru a lipsi de acasã.

3. Emisiunile de modã vor fi prezentate de Ovidiu Ioaniţoaia. Se vor purta,

în orice anotimp, doar culorile echipei favorite.

4. Întrucât jucãtorii echipei adversare de fotbal, nu vor mai avea mame,

mersul la stadion nu va mai avea nici un sens, iar ultraşii nu vor mai avea pe cine sã înjure.

5.  Cea mai apreciatã apã mineralã va fi berea.”

În loc de concluzie…

Nu vreau sã închei aceastã poveste fãrã sã amintim femeia fãrã de care nu ar exista nici fotbal, nici fotbalişti: femeia–mamã.

Mama care tremurã în faţa televizorului sau în tribunã de teamã sã nu îşi vadã puiul lovit, mama care a luat avionul, deşi era bolnavã de inimã şi avea mare fricã de zbor, însoţindu-şi copilul pânã la Campionatul Mondial din SUA, mama care vã  aşteaptã cu mâncarea încãlzitã când veniţi noaptea târziu de la meci, mama care renunţã sã îşi cumpere o pereche nouã de ciorapi ca sã vã dea bani de bilet, mama (şi morţii ei!!!) pe care o înjuraţi constant la fiecare meci! Niciodatã nu am înţeles de ce, aşa cum nu am înţeles nici scandãrile de genul: “haideţi pe ei, pe mama lor”!!!

Concluzia: fotbalul se scrie cu F de la Femeie!

Femeia,
Eterna poveste,
Nu-ntreba cine este
Şi iubeşte-o mereu!

Marilena Bara

Bucureşti,

31 octombrie 2012


Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.