Emilian Dolha a dormit pe preș atunci când a venit la Rapid. Amintiri din Coreea de Nord

Dolha ProSport
Emilian Dolha a povestit pentru ProSport ce a patimit

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Emilian Dolha a evoluat la Gloria Bistrița, Olimpia Satu Mare, Rapid, Wisla, Lech Poznan, Dinamo, Fakel Voronej sau U Cluj și spune că fiecare întâmplare din carieră are farmecul ei. Și-a creat cariera pe o fundație solidă. A crescut acordându-le respectul cuvenit colegilor și trăiește dublu intens pentru „portărie”, așa cum îi zice meseriei care i-a mers la inimă de când era un țânc, în Turda. Dolha e direct. Radiază o simpatie explozivă când vorbește despre fotbal și pledează pentru muncă și corectitudine în sport.

Ultima dată antrenor de portari la Sepsi Sfântu Gheorghe, Dolha e conectat la un stil de viață sănătos, cu accent pe mișcare și o alimentație ca la carte. Face în continuare sute de abdomene, merge la sală și susține că nu va plonja vreodată în mediul virtual. Digi Sport l-a provocat pe actualul antrenor de portari la o discuție pe larg, la început de iulie. Începem.

Interviu cu Emilian Dolha

Salut, Ema! Cum ai depășit perioada restricțiilor din pandemie?
Îți dai seama că mi-a fost greu cu sălile de forță închise, dar sunt în grafic, am găsit soluții. În pandemie am respectat regulile, am făcut mult cardio, alergări, aveam traseul meu bine definit, pe lângă casă, pe care alergam în fiecare zi.

Și acum?
Acum merg la sală, mi-am reluat programul obișnuit, nu mă abat vreo zi de la el. Dacă pui suflet, ajungi departe. Trebuie să faci totul cu suflet. Și în fotbal, și în meseria de portar, și în orice domeniu de activitate. Asta le tot spun și portarilor pe care i-am antrenat. Pentru că un portar e 50 la sută dintr-o echipă. „Dacă pui suflet, ajungi departe!”. Asta e o sintagmă în care cred, chiar dacă unii mă consideră naiv.

Trist din cauza decesului lui Martin Tudor

Spune-mi o întâmplare care te-a întărit ca tânăr portar.
La Satu Mare luam cina la ora 17:00, ciorbă de burtă. Ce să înțeleagă copiii ăștia de azi!? Noroc că ne aducea mâncare prietena unui coleg, ea ne salva, îi suntem recunoscători și acum. Pe mine mă împrumutase Bistrița la Satu Mare. Plecase Martin Tudor la Steaua.

Ați devenit adversari și prieteni în timp. Care e cea mai puternică amintire care-ți vine acum în minte. 
E o frustrare mare pentru mine ce s-a întâmplat cu băiatul ăsta și cât de puțin i s-a dat importanță. E unul din primii cinci portari ai României din ultimii 15 ani și nici nu i s-a alocat mult spațiu prin ziare. Văd numai găinării prin ziare, de-asta nici nu citesc. S-a scris o zi și pe urmă am văzut numai cancanuri despre el. Mă doare asta!

Când te-ai văzut ultima dată cu Martin Tudor?
A fost un mare portar. M-am întâlnit ultima dată cu el la un meci Sepsi – Universitatea Craiova, când echipa era condusă de Pițurcă. Avea doi antrenori de portari: Martin și Robert Tufiși. Ei doi au ajuns mai devreme, afară era vijelie, ploua! Sosiseră înaintea echipei! Martin nu-mi dăduse telefon înainte și deodată m-am trezit cu el. Cum acolo n-aveam pe unde să-i invit, i-am invitat direct în vestiarul nostru! Nu erau băieții de la noi, dar era primul 11 pe tablă.

Și cum a reacționat?
Se simțea stânjenit că vedea echipa, un om excepțional, de nota 10! I-am spus: „Crezi că se schimbă ceva dacă vezi echipa? Stai liniștit!”. Mă doare sufletul rău de tot când mă gândesc la el, dispariția lui e una dintre marile mele frustrări.

Dolha: „Nici pe Anfield n-am simțit ce am simțit în Coreea de Nord!”

Pe lângă frustrările trăite în fotbal, ai avut și momente frumoase. Chiar de la Gloria Bistrița.
În Coreea de Nord, la Phenian, am jucat în fața a 120.000 de spectatori, eram cu echipa de tineret a Gloriei Bistrița, ne trimisese Jean Pădureanu la un un turneu amical. A fost un impact major asupra mea când am ieșit pe teren și ne aplaudau 120.000 de spectatori, în 1998.

Cum ați ajuns tocmai acolo?
N-a putut să meargă echipa mare și ne-am dus noi, tinerele speranțe. Nici pe Anfield, la Liverpool – Rapid, n-am simțit așa ceva, eram al treilea portar al Rapidului. Pe stadionul din Coreea de Nord m-am simțit ca într-o navetă spațială.

Dolha: „Când am ajuns la Rapid, mi-am pus geanta sub cap”

Referitor la Rapid, ai văzut cum arată baza Pro Rapid acum?
Nu, n-am văzut imaginile de-acum, ți-am zis că nu citesc ziarele. Dar era lux atunci, pe vremea aia. Când am ajuns la Rapid, cu trenul de la Bistrița, am dormit pe hol, pe preșul de la camera 7.

De ce?
Era prea dimineață, sosisem de la Gara de Nord. Mi-am pus geanta sub cap și am ațipit o oră până a venit femeia care făcea curat și m-a trezit. M-a întrebat „ce-i cu mine pe-acolo!?”. Și i-am explicat: „Știți, doamnă, am ajuns și eu acum, cu trenul”. De fapt, nu mi-am permis să bat la ușă și să-l trezesc pe Ovidiu Maier. Mi-era jenă.

S-ar fi supărat!?
Nu-mi permiteam să-i stric somnul unui asemenea jucător. E vorba despre respect. Respectul pe care trebuie să-l arăți unui coleg. Ovidiu a plecat apoi și mi-a rămas mie camera numărul 7. Am stat și singur, am mai stat și cu alți colegi.

Dolha: „Mă simțeam tanc când îl vedeam pe Iencsi”

Am văzut de curând un rezumat pe o pagină a Rapidului cu meciul din Franța cu Paris Saint Germain…
Am ieșit cu mult curaj pe teren.

Iencsi căpitan. Apoi tu, apoi Șoavă…
Mă simțeam tanc atunci când îl vedeam pe Iencsi cum își bate ghetele cu crampoane cu filet și își aranjează favoriții. Era un adevărat lider, era bun de tot. La meciul tur ne-au luat la mișto, Okocha era pe bancă. Ronaldinho, Pochettino, Dehu, Anelka, Heinze, Arteta! Ce jucători! Când am ieșit pe o centrare, Dehu mi-a dat un pumn de m-a paralizat, m-a dat cu roatele-n sus.

Spune-mi un fotbalist mare al lumii cu care ai fi vrut să fi jucat în aceeași echipă!
Cu Gattuso sau Maldini.

Îmi spuneai de stadionul din Coreeea de Nord. Care e cel mai frumos din țară?
Nu știu ce să zic… Stadionul din Ploiești al Petrolului îmi place, arena Craiovei, Cluj Arena…

Dolha: „Stadionul steaua? Nu mă interesează subiectul. Dacă are legătură cu fcsb, nici nu știu despre ce vorbești”

Aș vrea să știu de ce parte te poziționezi în dezbaterea despre stadioanele construite din banii publici.
De ce mă întrebi?

Pentru că sunt curios să aflu părerea ta despre un stadion foarte scump, Ghencea, despre care conducătorii clubului militar susțin că numai Steaua poate juca pe el, nu și fcsb.
Nu știu, e un subiect care mă depășește și nici n-am fost interesat de el. Nici nu mă interesează, așa că n-am o opinie despre el. Mai mult, dacă are legătură cu FCSB, nici nu știu despre ce vorbești.

E limpede. Nu vrei să te abordezi subiectul.
Nu mă interesează.

Te întreb altceva atunci. Ți-ai ales să devii antrenor de portari. Care sunt cele trei sfaturi de bază pe care i le-ai oferi unui tânăr portar?
Depinde de ce-și dorește el. Dacă are impresia că le știe pe toate, îi dau o sugestie: să se lase! Dacă-și dorește să devină un bun portar, trebuie să fie umil și să se dea cu capul de pereți de 100 de ori.

În traducere?
Trebuie să viseze și să doarmă fotbal. Un copil, un tânăr, trebuie să-și dorească să crească. Nu există o formulă magică, o pastilă specială, există doar muncă.

Dolha: „Am mers la colindat pe la toate porțile. Cu banii strânși am reușit să-mi iau o pereche de mănuși Reusch Bodo Illgner”

Dă-mi un exemplu din ce-ai făcut tu!
O să-ți dau unul din copilărie, care arată cât de mult îmi plăcea meseria asta, portăria. În iarna lui 1992 am mers la colindat pe la toate porțile din Turda și, cu banii strânși plus banii de la mama și de la unchiul meu, am reușit să-mi iau o minge și o pereche de mănuși Reusch model Bodo Illgner (n.r. – campion mondial cu Germania în 1990, fost goalkeeper la FC Koln și Real Madrid). Așa eram de mândru de ele, nu le-aș fi dat pe o lume întreagă!

Mai stă în picioare teoria potrivit căreia un portar valoros trebuie să posede o doză de nebunie? 
E greu cu portăria, trebuie pasiune! Nu e de-ajuns să faci 100 de plonjoane și pe urmă să exclami: „Mamăăăăă! Ce-am făcut! Ce mă dor toate! Au, au, au!” Nu, nu e vorba despre asta când îți încolțește în minte ideea că vrei să ajungi un mare portar. Trebuie să te duci cu plăcere la antrenamente, trebuie să mai ceri ore suplimentare de pregătire.

„Cine-s ăștia!? Îi văd pe unii care se maimuțăresc!”

Ai facebook?
N-am Facebook, n-am Instagram, n-am WhatsApp! Ce să fac cu ele!? N-am nevoie de așa ceva!

Să comunici, să te informezi, să vezi ce mai fac prietenii.
Pun mână pe telefon și sun dacă mai vreau să aflu ce fac prietenii. Nu mă regăsesc în lumea asta. Cine-s ăștia? Influencerii de Instagram?

Oameni cu un mare capital de imagine, care promovează idei, produse, câștigă bani.
Lasă-mă naibii cu capitalul de imagine! Văd o „bimbo” cu buzele cât China! Îi văd pe unii care se maimuțăresc pe rețelele de socializare, niște maimuțoi! Bravo lor, să fie la ei, acolo! Știi cine e Lasha Talakhadze?

Un halterofil georgian.
E campion olimpic (n.r.- la Rio 2016) și cvadruplu campion mondial. E cel mai tare halterofil „ever” și are vreo 20.000 de urmăritori pe Instagram. Și unul de la noi sau din altă parte care nu a realizat nimic în viață sau în sport are un milion, două milioane… Nu mai zic de campionii olimpici, de campionii mondiali… Dorian Yates are 1.000.000 de urmăritori (n.r. – celebru culturist britanic, 59 de ani, de șase ori Mister Olympia). Nu înțeleg de ce are așa puțin, e o legendă!

Când îți faci cont de Instagram?
Nu mă regăsesc deloc în lumea asta.

Sursa: digisport.ro