Ce Rapid s-a născut în Giuleşti! A măturat cu steaua şi Dinamo!

Rapid
Rapid face spectacol!

Rapid continuă să scrie pagini de istorie. De data asta nu este vorba despre fotbal sau măcar volei, ori polo masculin. Acolo unde am fost obişnuiţi de-a lungul timpului cu rezultate remarcabile. Acum, poloistele au obținut un succes de prestigiu contra stelei. Echipa feminină de polo Rapid București a încheiat en-fanfare primul turneu al Campionatului Național de senioare. Care s-a desfășurat în Bazinul ”Tolea Grințescu – Dinamo” din Capitală. Feroviarele, pregătite de Eduard Rusu, s-au impus în fața stelei cu scorul de 8-6 (1-0, 2-1, 2-2, 3-3), scrie clubulrapid.ro.

Rapid a condus cu 3-0

Partida a fost foarte frumoasă și a început cu un gol superb înscris din poziția de centru de către Demi Carpatoarea. Aceasta a fost vizată de o pasă aeriană și, fără preluare,a trimis sub bara transversală, mingea depășind linia imaginară a porții. Apoi aceeași Demi Carpatoarea a marcat la colțul scurt, din poziție de inter stânga, în dublă superioritate numerică. Golul de 3-0 a fost și el aparte, Marina Balakireva trimițând o boltă perfectă. După aceea jocul s-a mai echilibrat, însă diferența a fost inteligent conservată. Stelistele au avut un moment de revenire apropiindu-se la 6-5, dar golul marcat de Balakireva de la distanță a lămurit situația.

Lotul folosit de antrenor

Victoria noastră este indubitabilă, întregul colectiv dovedind o dorință specială de victorie. În afara diferenței de pe tabela de marcaj, rapidistele au mai nimerit de şase ori barele porții steliste, de trei ori doar în primul sfert. Golurile au fost marcate de Marina Balakireva și Deni Carpatoarea câte trei, plus Alina Olteanu două. Lotul utilizat: Iulia Șerpu, Demi Carpatoarea, Albertha Iancu, Ivana Crasnic, Alina Olteanu, Floria Simion, Andra Bunea, Valentina Marican, Toth Iohanna, Marina Balakireva, Beatrice Diaconu, Bianca Lazăr și Maria Andronova.

Clasamentul Campionatului Național de polo feminin, după primul turneu:

1. Rapid 9 puncte
2. Dinamo 6
3. steaua 3
4. Crișul Oradea 0

Conform Federației Române de Polo, competiția se întinde pe durata a cinci turnee, cu adițiune de puncte în clasamentul final. Reamintim că echipa de polo feminin a Rapidului a câştigat, pentru prima dată în istorie, Cupa României în 2018. Celelate două partide au fost câştigate de Rapid cu 23-4 în faţa celor de la Crişul Oradea şi 13-10 cu Dinamo.

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required