Dinamo, sub nivelul ligii a treia. FCRB i-ar fi pulverizat! Se anunță spectacol în L2

Dinamo
Dinamo s-a făcut de râs iar

Dinamo se face tot mai mult de râs. De data aceasta a fost eliminată din Cupa României de modesta echipă din Miercurea Ciuc. Club de liga a treiia! Mai mult, „câinii” lui Rednic au scăpat chiar ieftin. Pentru că în timpul regulamentar au fost conduși cu 2-0! Au egalat, au ajuns în prelungiri unde s-a terminat 3-3. Până la urmă, superioritatea unei echipe de liga a 3-a în fața lui Dinamo s-a concretizat la loviturile de la 11 metri unde ciucanii s-au impus cu 6-5! Asta după o serie de-a dreptul halucinantă, care poate fi văzută aici.

FCRB ar fi învins Dinamo de la 5-0 în sus!

Nu ne putem decât închipui cum ar fi fost ca Dinamo să joace cu FCRB în loc de Miercurea Ciuc! Probabil echipa lui Daniel Pancu ar fi câștigat de la 5-0 în sus. Norocul lui Rednic a fost că nu a avut această neșansă. Nu e nimic, se anunță spectacol la anul în liga a 2-a! Cum Dinamo este, practic, aproape retrogradată, la valoarea pe care o afișează, iar FCRB merge spre liga a 2-a, în mod cert Ionuț Negoiță trebuie să întărească echipa. Fiindcă, așa cum a arătat-o acum, e clar că e și sub nivelul ligii a treia.

Sursa foto: gsp.ro