România s-a calificat la un turneu final după 21 de ani!

ProSport
ProSport scrie de performanța României U21

Este vorba despre România U21, dar performanța, în contextul actual al fotbalului românesc este una colosală. ProSport a tratat pe larg victoria puștilor lui Mirel Rădoi. E drept, pentru a fi matematic calificați, aceștia trebuie să ia un punct cu Liechtenstein, în ultima etapă. Ceea ce, să fim realiști, este mai mult decât realizabil. Probabil că se va obține chiar o victorie, așa că merită să tratăm victoria 2-0 cu Țara Galilor ca și cum este cea decisivă. Ce frumos… Fix cum se întâmpla în 1993, la Cardiff, dar cu echipa mare, înainte de World Cup 1994. Ce frumos ar fi să fie acesta punctul de pornire a unei generații fabuloase!

ProSport prezintă detaliile EURO 2019

ProSport a oferit toate informațiile despre turneul final de peste câteva luni. Campionatul European de fotbal va fi organizat între 16-30 iunie 2019 în șase oraşe vor găzdui meciuri. Anume Reggio nell’Emilia, Cesena, Bologna, Udine, Trieste şi San Marino. Toţi jucătorii născuţi după 1 ianuarie 1996 sunt eligibili pentru reprezentativele U21. Italia U21 e calificată direct, în timp ce San Marino U21 a fost nevoită să treacă prin preliminarii. Reprezentanţii uneia dintre cele mai mici ţări din lume au 0 puncte în grupa A şi sunt matematic eliminaţi, scrie ProSport.

România poate merge la JO 2020!

Câştigătoarele celor nouă grupe preliminare merg automat la Campionatul European. Iar cele mai bune patru echipe de pe locurile secunde merg la baraj, iar cele două câştigătoare îşi asigură biletele pentru Italia şi San Marino. Grupele de la EURO 2019 vor fi stabilite pe 23 noiembrie 2018. Cele 12 echipe vor fi împărţite în trei grupe a câte patru echipe. După faza grupelor de la turneul final, câştigătoarele grupelor şi cel mai bun loc secund merg în semifinale. Iar cele patru echipe sunt calificate automat la Jocurile Olimpice din 2020, mai amintește ProSport.

Jucătorii au sărbătorit cu muzică în vestiar!

Naţionala Under 21 a României a învins, la Cluj-Napoca, 2-0, reprezentativa similară a Ţării Galilor. Elevii lui Mirel Rădoi sunt cu un pas la EURO 2019, acolo unde tineretul nu s-a mai calificat de 20 de ani. După meci, drumul cu autocarul spre hotelul unde a fost cazată delegaţia în Cluj a fost unul „trăit” la maxim pe ritmuri de manele. Nicolae Guţă pare cântăreţul preferat, dar din boxe a răsunat pentru puţin timp şi imnul Mondialului din 1990 – Un’estate Italiana – melodia cumpusă de Giorgio Moroder şi interpretată de Gianna Nannini şi Edoardo Bennato, aluzia fiind că EURO 2019 se va desfăşura în „Peninsulă” şi în San Marino, anunță ProSport.

Record de asistență pentru un meci de tineret

Golurile partidei de pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, unde au asistat 12.588 de spectatori, un record pentru un meci al tineretului, au fost marcate de Man şi George Puşcaş, cel de-al doilea fiind omul care a dat tonul distracţiei în autocar. De altfel, fiecare dintre tricolori a arătat că e un fan al manelelor, având mişcări specifice ori de câte ori camera telefonului era aţintită asupra sa.Filmuleţul viralizat pe reţelele sociale a strâns mii de vizualizări, dar şi comentarii, părerile fanilor fiind împărţite. Unii i-au criticat pentru gusturile lor muzicale şi chiar i-au jignit, în timp ce alţii au susţinut că jucătorii pot face ce doresc atât timp cât au rezultate, încheie ProSport.

ProSport
ProSport elogiază calificarea României la EURO 2019