Ultimul amical dinainte de campionant: FCRB – ACS Gauss Bacău 9-2

FCRB
FCRB a început cu o medie de vârstă excelentă

Cu o săptămână înaintea meciului cu Progresul Spartac, prima etapă din liga 3, FCRB a jucat ultimul meci amical din această vară. Garnitura de start a arătat astfel: Voican – Boian, Neacșu, Iacob, Lădaru – Burlacu, Cârstocea, Jorza, Goge – Robinho, Vlada. Un prim unsprezece totuși cu câteva lipsuri față de formula standard. Ceea ce înseamnă că Constantin Schumacher și Mihai Iosif încă sunt în căutarea echipei ideale. Spunem asta pentru că de aici lipsescu Ciuculescu, Voicu, Maftei sau Matulevicius. Oameni fără de care, în mod cert, nu se va începe vreun meci decisiv din acest sezon.

FCRB a zdrobit Bacăul!

Meciul care s-a jucat, așa cum am anunțat dinainte, pe Giulești, iar scorul a fost halucinant! Echipa cu care FCRB, pe atunci Academia Rapid, făcea cu greu 2-2 la începutul anului, pierde acum cu… 9-2. 5-0 de la pauză! Marcatori: Goge, Robinho x2, Jorza, Burlacu, Ilie, Jurj, Mitea și Voicu. Un scor care denotă într-adevăr multă forță!

FCRB a jucat deja două meciuri în acest sezon

Trebuie spus că, deși meciurile amicale abia acum s-au terminat, și liga 3-a începe abia pe 25 august, FCRB mai are jucate două meciuri oficiale în această stagiune. Ambele în Cupa României, pe care le-a câștigat cu 3-0, împotriva Viitorului Domnești și 5-0 cu CSO Bragadiru. Rămâneți pe 1923.ro pentru începutul ligii a 3-a! Dar și pentru ultimele mișcări din campania de transferuri pe care echipa susținută de Primăria Sectorului 1 le va efectua. Mai ales în ceea ce privește situația brazilianului Robinho. Om care, deși a jucat titular cu Gauss, nu a fost încă prezentat oficial.

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required