Academia Rapid, primul meci internaţional din istorie

Academia Rapid
Academia Rapid a remizat în primul amical

La Lara, în Antalya, acolo unde întreprinde al doilea cantonament al iernii, Academia Rapid a jucat primul meci internaţional din scurta ei istorie. Este vorba despre partida cu bulgarii de la Sokol Markovo. Din păcate pentru ei, echipa lui Pancu şi Nico nu a reuşit decât un 1-1 cu formaţia de pe locul 7 din liga 3. Cu toate că de această dată au aliniat un prim unsprezece aproape standard, Schumacher şi Iosif nu au putut opri adversarul să marcheze chiar înainte de pauză. Contrar cursului jocului totuşi. Dacă ne gândim la ceea ce s-a întâmplat pe teren.

Ionuţ Voicu a egalat, Daniel Pancu a ratat o lovitură de la 11 metri

Egalarea a venit în minutul 75 prin fundaşul dreapta, proaspăt transferat, Ionuţ Voicu. Cu toate că dominarea Academiei a fost totală, echipa susţinută moral de Primăria Sectorului 1 nu a putut obţine mai mult. De menţionat este că la 0-0, în minutul 33, a fost ratată inclusiv o lovitură de la 11 metri. Executată de Daniel Pancu. Următorul meci amical al Academiei este programat pe 11 februarie. Împotriva lui Dnepr Dnepropetrovsk. Fostă finalistă a Ligii Europa în 2015, ucrainenii au ajuns acum în liga 3 din cauza problemelor financiare. Ulterior, Academia va mai disputa două partide de verificare cu echipe provenite din liga 2 şi, respectiv, liga 4 Danemarca.

Primul 11 în care a jucat Academia Rapid împotriva echipei bulgăreşti

Iată care este echipa pe care Academia a folosit-o împotriva celor de la Sokol Markovo! Ignat (62 Petrișor) – Voicu, Iacob, Maftei (62 Boian), Lădaru (76 Bordei) – Dovleac (46 Olariu), Duriță (66 Bărbălău), Pancu (46 Stancu), Goge (66 Nițu) – Niculae (87 Iova), Vlada. De remarcat sunt şi câteva absenţe. Doru Bratu s-a accidentat în meciul cu ACS Gauss FCM 1950 Bacău la mână. În timp ce Adrian Mitea şi Alex Costache sunt nerecuperaţi după accidentări grave pe care le-au suferit în prima parte a sezonului. Maftei, spre deosebire de meciurile precedente, a jucat fundaş central

Foto: Alex Paraschiv

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...