Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului, meci tare la final de an!

Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului
Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului se pregăteşte de un meci tare

Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului, echipa suporterilor de la T2 termină în forţă un 2017 ciudat. Astfel, echipa lor, neînscrisă în vreo competiţie are o partidă extrem de interesantă. Pe 20 decembrie, de la ora 21, la baza de pregătire Coresi, aşa cum băieţii ne-au obişnuit, se va juca un meci amical împotriva celor de la LPS Mircea Eliade. Înainte de a discuta despre adversar, vă oferim integral comunicatul conducerii echipei Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului pentru acest eveniment.

Comunicat Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului

Ultimul meci din acest an, cel mai bun moment sa ne autoevaluam la nivel de echipa, sustinere si management, pe teren propriu, greierul cantandu-ne ca fotbalul poate fi mai bun si la fel si noi in anul urmator. 

LPS Mircea Eliade este echipa de pe locul I al ligii V Bucuresti. O echipa bine ordonata, disciplinata si cu jucatori care tind spre profesionalism. Cel mai important meci din 2017 in drumul nostru de a readuce Rapidul acolo unde ne dorim. Rapidul nostru, al suporterilor.

E momentul si pentru noi sa ne facem numarul, miza meciului si organizarea merg perfect cu programul pe care il pregatim. Programul il vom stabili impreuna la sedinta de la Giulesti si apoi la antrenamentul echipei. Unde va asteptam deasemenea in numar mare (resurse avem).

Incepe incalzirea pentru intalnirea de Craciun!

Hai Rapid, nu te opri!

”Avem un vis si nu ne vom trezi, avem un drum si nu ne vom opri!”

LPS Mircea Eliade a spulberat totul

Trebuie spus acum că LPS Mircea Eliade domină cu autoritate liga a 5-a Bucureşti, strctură pe care anul trecut a câştigat-o AFC Rapid. Echipa liceului sportiv a terminat turul cu 11 victorii din tot atâtea meciuri, cu un golaveraj de 65-11 şi cu cinci puncte avans faţă de locul secund ocupat de Atletico Bucureşti. Faţă de locul 3 sunt… 12 puncte! Poziţie pe care se află Vis de Bucureşti. Altfel, cei de la Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului au pregătit şi un afiş special pentru această partidă. Pe care îl puteţi vedea mai sus.