Rapid

ANALIZĂ / Ce se alege, până la urmă, de Rapid…?

„Noi cumpărăm o marcă ce are un potenţial mare. Dorim să achiziţionăm şi ultima siglă, înregistrată în 2015. Rapid e o societate aflată în faliment, un club care a fost mistuit de un management defectuos. 400.000 de euro era acceptabil. Ne vom înscrie la licitaţie şi vrem să plătim preţul corect, nu preţuri astronomice. Nu vrem să plătim către creditori care au îngropat clubul. Din aceşti 3,4 milioane, 80% vor merge în contul Azuga Waters. De ce să nu investim aceşti bani într-un centru care să formeze jucători pentru Rapid? Suporterii simt că acest proiect al nostru este unul curat. Dacă nu vom putea achiziţiona la un preţ rezonabil marca, avem planul B. Sunt convins că 99 la sută dintre suporteri nu sunt de acord să plătim 3,4 milioane plus TVA către aceşti creditori” declara Ovidiu Burcă pe 31 octombrie pentru Telekomsport.ro.

Uite licitaţia, nu e licitaţia

Nu am ales întâmplător să începem acest text cu această declaraţie. Fiindcă pe seama ei vom face o analiză cu o zi înaintea celei de-a doua licitaţii care se anulează. Probabil că încă una va urma pe 24 noiembrie, dar sigur şi aia va fi anulată. Problema este că, mai sus, se vede negru pe alb cum Ovidiu Burcă, managerul Academiei Rapid, declară că acest club se va înscrie la licitaţie. E adevărat, continuarea în care vorbeşte despre un preţ corect preconiza deznodământul. Adică acela că Academia Rapid nu se va înscrie la licitaţia de pe 10 noiembrie. Corect este că Burcă nu a precizat care licitaţie, din ce dată. Şi nici pentru ce. Poate era vorba despre o licitaţie pentru un tablou de Van Gogh… Lăsând această glumă amară la o parte, remarcăm iar că lucrurile nu sunt deloc în regulă.

80 la sută din sumă NU se duce la Azuga Waters!

E la mintea cocoşului că nimeni, dar absolut nimeni, nu se va înscrie la licitaţie până când preţul nu va ajunge la 1,7 milioane de euro plus TVA. Atât cât a explicat lichidatorul judiciar Mihai Florea că e pragul minim admis. Un fel de, hai, că merge şi aşa. Numai că până se ajunge acolo, ciorba va mai fierbe ceva timp. Fiindcă vor trebui să mai treacă destule săptămâni. Dar între timp vor veni şi sărbătorile, nimeni nu va mai avea chef, şi, hop, ne trezim în 2018 în aceeaşi situaţie. De ce, explicăm imediat. Deocamdată mai disecăm puţin declaraţiile de acum o săptămână jumătate date de Ovidiu Burcă. Pentru că tot acolo se spune că 80 la sută din banii obţinuţi la licitaţie se vor duce către… Azuga Waters. Un neadevăr uriaş! Spus fie din neştiinţă, fie cu rea voinţă. Noi însă oferim prezumţie de bună credinţă, ca şi în cazul Cristian Valentin Muscalu. Concret, poate omul nu a ştiut. Ceea ce, oricum, ar fi jenant.

Legea insolvenţei e clară: lichidatorul, angajaţii şi statul au prioritate!

Pentru a trece de la vorbe direct la lucruri concrete trebuie să vă invităm să citiţi sau recitiţi comunicatul de aici pentru a înţelege. OK, o să spuneţi că e AFC Rapid, că e Horia Manoliu, că sunt torţionarii şi călăii Rapidului. Care nu vor decât răul şi aşa mai departe. Bun, dacă nu vă mulţumeşte asta, dacă vedeţi negru în faţa ochilor când auziţi de AFC Rapid, cel care juca sferturi în Cupa UEFA în 2006, atunci citiţi legea! Mai exact, art. 123 din legea 85/2006, adică Legea Insolvenţei! Dacă nu aveţi chef, vă e lene sau pur şi simplu nu ştiţi cum să îl accesaţi, nu e nimic. Vă explicăm scurt şi la obiect. Mare parte din banii rezultaţi de pe urma licitaţiei se vor duce la lichidatorul judiciar, la cei care au avut raporturi de muncă cu SC FC Rapid SA, printre care şi Ovidiu Burcă, de exemplu, şi ANAF, adică stat. Cu alte cuvinte, Azuga Waters va lua, dacă va lua, praful de pe tobă. Deci acei 80 la sută nu îşi au locul în vreo declaraţie.

3,4 milioane e mult sau puţin? Depinde ce cumperi!

Suma este considerată aberantă de domnul Ovidiu Burcă. Pe undeva el are dreptate, raportând la realitate. Pentru că banii ăia nu vor achiziţiona decât emblema cu vulturul şi câteva cupe din amicale lipsite de o valoare reală. Aşa că, să dai 3,4 milioane de euro pe aşa ceva, chiar şi 1,7 milioane, e aberant. Stop! Noi însă vorbim despre ceva de care deja scriem de un an şi jumătate. Anume că AFC Rapid are continuitatea sportivă a SC FC Rapid SA, deci şi întreg palmaresul din 1923 până în prezent. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna că acel palmares, utopic vorbind, ar putea fi scos la licitaţie. Şi dacă ar fi aşa, să insinuezi că o istorie de 94 de ani a unui club uriaş nu valorează 3,4 milioane de euro este de-a dreptul înjositor şi jignitor pentru întreaga suflare rapidistă. Numai că cei de la Academia Rapid, ca şi noi, ştiu unde este dreptatea, dar nu au vreun interes să recunoască. Cel puţin nu deocamdată. Adevărul însă va ieşi la iveală fără dubii.

Bani pentru juniori…? Mai bine juniori de la AFC Rapid!

Acum însă mergem mai departe cu analiza pe text. Ovidiu Burcă vorbeşte despre un management defectuos, care a dus la faliment, uitând că el a fost preşedinte luni bune, ultimele din istoria SC FC Rapid SA. Iar din această afirmaţie reiese fie că el are o pricepere managerială în concordanţă cu declaraţiile, fie a fost pus de formă la societatea falimentară, neputând, luni întregi, să îşi pună în aplicare vreo idee. Şi nu ştim ce este mai rău. Sigur, asta contează cel mai puţin acum, noi doar am vrut să evidenţiem absurditatea acestei declaraţii. Ulterior, se vorbeşte că mai bine aceşti bani, 3,4 milioane de euro, să fie investiţi într-un centru care să crească juniori. Bun, dar până acum de ce nu s-a investit vreun leu? Pentru că singurii juniori avuţi, grupele 2001 şi 2003 sunt luate de la AFC Rapid. Care nu a avut nicio pretenţie în momentul în care aceştia au solicitat să se mute alături de Mihai Iosif şi Nicu Costache, antrenorii lor, la Academia Rapid. Aşa cum nu s-a solicitat nimic pentru Bărbălău, Boian, Dovleac, Costache ori Petre.

Pe suporteri nu are de ce să îi intereseze suma!

Fiindcă măcar atât a conştientizat şi conducerea AFC Rapid. Dacă nu le poate oferi ceva material, măcar să le ofere posibilitatea să aleagă un drum pe care îl consideră mai buni. Şi aşa s-a născut, în mare măsură, Academia Rapid… Bun, principalii pioni sunt, fără discuţie Daniel Niculae, Daniel Pancu şi Constantin Schumacher. Trei oameni fără de care acest proiect nu se ştie dacă ar fi avut măcar un pic de credibilitate. Pentru că ăsta e adevărul, cooptarea celor trei rezolvă cam 90 la sută din imagine. Doar că menţinerea acestei imagini imaculate trebuie şi un instrument de şlefuit, că nu merge totul din inerţie… Iar licitaţia poate fi tocmai acel catalizator. Deocamdată ne concentrăm pe ultima parte a declaraţiei, cea că 99 la sută dintre suporteri nu vor să dea 3,4 milioane de euro la licitaţie. Fals! Total fals! De ce? Pentru că asta chiar nu este treaba suporterilor! Ba, dimpotrivă, să dea cineva pe brand şi 200 de milioane de euro. De ce să nu fie de acord suporterii? Unde este implicarea lor?! Suporterii au altă treabă, domnule Ovidiu Burcă, să încurajeze echipa!

Rapid e unde sunt suporterii! Dar… unde sunt?

Chestiunile astea ţin exclusiv de management! Iar astfel de declaraţii sunt de nivelul ligii a 4-a, dar nu de nivelul unui brand ca Rapid. Şi asta chiar e o problemă. Legat de acel amintit plan B nu ne-am dori să ne gândim că el se referă la „mergem înainte şi fără palmares!” Aşa cum a spus domnul primar Tudorache că „mergem înainte fără AFC Rapid!” Nu de alta, dar ar fi ceva care ar confirma în totalitate ce scriem de un an şi jumătate. Nu că ar exista vreun dubiu, însă ar mai veni a n-a confirmare… Acum urmează placa aceea că, de fapt, Rapidul este acolo unde sunt suporterii. Corect, nimic de zis. Dar… unde sunt suporterii? Raportându-te doar le meciul cu csa steaua când au venit 14.000 de oameni şi uitând de majoritatea partidelor la care au fost sub 3.000 este o problemă majoră de management! Nu vrem ca rapidiştii să fie consideraţi precum steliştii, oameni care se duc doar la anumite partide.

Mai mulţi decât la AFC Rapid, dar asta nu ajută

Şi mai trist este că ăia vin în număr aşa mare la meciurile din Europa. Rapidiştii la meciurile cu… ei. Nu, nu este o blasfemie. E o realitate tristă. Sigur, vor apărea vocile în care se va face eterna analogie cu AFC Rapid. Conform căreia această echipă nu a avut decât maximum 3.000 de oameni la un meci. Corect, numai că problema nu trebuie pusă aşa! Din două motive. În primul rând, pentru că la Academia Rapid joacă Daniel Niculae şi Daniel Pancu. Două vârfuri în istoria Giuleştiului. Şi doar pentru ei ar trebui să vină măcar ca la primul meci, cu Progresul 2005, oamenii în tribune! 8-9.000. Apoi este vorba despre acerba contestare a proiectului cu noul Giuleşti. Care, fie vorba între noi, nu se va face vreodată. Dar şi dacă va fi reconstruit, modern, cu 14.500 de locuri. Cum putem contesta asta? Prin popularea tribunelor actuale cu câteva sute de oameni? În ce bază?! Iar pentru cei care cred că spiritul Rapidului e cel care va duce mai departe flacăra se înşală. Să uite!

Ovidiu Burcă are tot interesul ca proiectul să iasă cum trebuie

Ceea ce a definit galeria Rapidului în anii ’70-’90 nu va mai reveni vreodată! Vremurile şi tendinţele s-au schimbat ireversibil şi noi nu putem contesta acest lucru. Revenimentul se face pe conservarea şi asumarea istoriei. Cu Pancu, Nico, Schumacher, Iosif sau Maftei, da! Doar că toate aceste elemente trebuie cuprinse sub un tot unitar, iar asta este treaba managementului! Ovidiu Burcă nu poate convinge pe nimeni că este rapidist. Însă pentru el este o uriaşă provocare profesională, motiv pentru care trebuie să se îngrijească de faptul că totul va ieşi bine. Altfel va fi un mare fiasco şi toată lumea va pierde! Aceşti oameni sunt cei de la care poate porni revenirea Rapidului în top, dar totul făcut cu cap şi cum este corect. Nu din dorinţa de a i-o trage lui Manoliu şi AFC Rapid pentru că aşa nu se va ajunge NICĂIERI. Ba din contra, Rapid va fi şi mai măcinat de probleme.

AFC Rapid nu are perspective, dar are istoria…

La acest material reacţiile negative ar trebui să vină, poate, doar de la cârnăţarii care aşteaptă o porţie de fasole cu ciolan sau una de mici. Ori alte avantaje mărunte. Care, în mod cert, nu vor veni. Sau nu ar trebui să vină… Deocamdată, unicul adevăr este că s-a mai anulat o licitaţie şi că agonia Rapidului continuă. Ah, da, şi n-o mai daţi p-aia că scrieţi doar de AFC Rapid. Nu avem pretenţia ca AFC Rapid, singur, să rezolve ceva. Ne-am convins care este capacitatea conducerii. Dar să ignorăm acest club, să îl mazilim, ar fi cea mai bună dovadă de ipocrizie. Horia Manoliu şi cei din jurul lor sunt huliţi de toată lumea. Există temei pentru aşa ceva, destul de amplificat însă. Numai că, fără Horia Manoliu, un an din istoria Rapidului s-ar fi dus pe apa sâmbetei. Fie că vă place sau nu istoria reală. Şi tot el a oferit posibilitatea celor care au adus bucurii la mijlocul lui 2017 să aleagă unde să meargă. Aproape toţi jucătorii au plecat fără vreo pretenţie. La fel şi juniorii.

Ce se întâmplă, până la urmă, cu Rapid?

Dacă nu li s-a oferit nimic material sau aproape nimic, măcar li s-a dat libertatea pe care au dorit-o. Iar despre partea cu căpuşatul… Să ne spună cineva că Horia Manoliu a falimentat SC FC Rapid SA, este prea mult. Ne jigneşte inteligenţa totuşi. Bun, că în acest moment AFC Rapid nu are vreo perspectivă e la fel de adevărat. Acolo sunt o mână de oameni, jucători şi staff care luptă cu inima. Iar în acest fotbal românesc asta nu e suficient. Şi nu va fi vreodată. Dar noi nu vom ignora niciodată acest club, pentru că nu ar fi normal. La fel ca alte mii de rapidişti, ne dorim ca acest club să fie un tot unitar. Nu ne interesează oamenii care vor fi acolo, atât timp cât problema se rezolvă. Numai că, deocamdată, nu avem de unde şti unde se îndreaptă lucrurile. Avem două echipe cu numele de Rapid, ambele cu reale probleme, o licitaţie anulată de două ori şi câteva dezinformări, care noi sperăm să fie accidentale… În rest, vă vom ţine la curent!

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.