Experientă inedită pentru un rapidist!

hudici
hudici

Virgiliu Hudici a fost doctor la Rapid atât în prima ligă, cât şi în a doua. Acum a rămas, în majoritatea meciurilor, alături de echipă şi în liga a 5-a. Pentru cinci zile însă el a stat deoparte. Asta pentru că medicul a luat parte la o experienţă inedită. O cursă montană în Spania, aproape de Malaga. Competiţie internaţională, cu participanţi din toată lumea, aceasta oferea acces limitat. Doar 300 de concurenţi s-au putut înscrie la proba de 17,5 kilometri în care a luat parte şi Hudici. Totul a fost posibil datorită lui Javier Rodriguez, omul care a lucrat la Rapid în prima jumătate a lui 2016 ca nutriţionist.

Prima cursă montană a lui Hudici

Cei doi s-au şi revăzut şi, evident, au stat la poveşti despre Rapid. Familia rapidistă unită la Malaga. Dincolo de rezultatul cursei şi de dificultatea sporită a unui traseu cu diferenţă de nivel de 900 de metri, experienţa a fost de neuitat. În cele cinci zile petrecute acolo, doctorul a apucat să şi viziteze împrejurimile, dar să se şi relaxeze. „A fost o experienţă extraordinară! Îi mulţumesc lui Javi pentru că m-a ajutat. A fost prima mea cursă montană. La coborâre mi-a fost mai greu, dar ultimii doi kilometri au fost pe asfalt. Aşa că am depăşit vreo 20 pe final. Mă bucur mult că am fost acolo. Vineri voi fi însă pe bancă la Dobroeşti – Rapid!”, ne-a mărturisit Virgiliu Hudici.

Întâlnire cu Nadia pe aeroport

Mai multe lucruri se pot vedea în galeria foto pe care vi-o prezentăm mai jos. Şi, pentru că am uitat să menţionăm, Virgiliu Hudici a mai avut şi o întâlnire de gradul III la zona de protocol a aeroportului Otopeni. Asta înainte să plece în Spania. Nu, nu are nicio legătură cu Rapid. El şi cu antrenorul său, care a participat la rândul său la cursă, au dat nas în nas cu Nadia Comăneci. Fosta mare gimnastă a României. Evident, nu au avut cum să lase momentul să treacă fără să se imortalizeze într-o fotografie!

hudici-inainte-de-cursa

hudici-nadia

hudici

javi-hudici

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...