Golgheterul are un urmaş: Narcis Ionită

narcis ionita
narcis ionita

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Dacă aţi fost pe Giuleşti la primul meci al Rapidului din liga a 5-a nu aveaţi cum să nu îl remarcaţi pe Narcis Ioniţă. Un mijlocaş fâşneţ, dar şi tare pe picioare. Dacă nu îl ştiţi după nume, atunci să elucidăm puţin misterul. Este vorba despre numărul 7. Număr care, până să îl ia Narcis, i-a aparţinut lui Iulian Popa. Nimeni altul decât omul care este trecut în statistici drept ultimul golgheter al Rapidului. În sezonul 2015-2016, liga a 2-a, acesta a marcat de nouă ori. Narcis Ioniţă a marcat, deocamdată, doar un gol. Dar ce gol! Şut la vinclu, din careul mare, în prima repriză cu SSC Băneasa.

Narcis Ioniţă, un gol, o bară şi două pase de gol

Tabela arăta însă deja 2-0. Dar golul a contat. La impresia artistică, dar şi pentru moral. Narcis mai lovise şi transversala la 1-0. Dintr-o fază foarte frumoasă. Apoi, în Cupă, a dat două pase de gol. Chiar dacă nu a jucat titular. Şeptarul şi-a făcut iar treaba. Astfel încât, alături de Costi Berechet şi Cătălin Bărbălău este omul cu cel mai important aport ofensiv în tricoul Rapidului. Mijlocaşul de 1.75 metri şi 67 de kilograme este din Bucureşti şi s-a apucat de fotbal la 7 ani. „De aproape patru ani sunt la Rapid. După şase ani petrecuţi la Sportul şi jumătate de sezon la Atletico Madrid Bucureşti am ales să-mi urmez visul. Pe Giuleşti am călcat prima dată în 2006, la 6 ani, când Rapid a jucat cu Hamburg… M-am îndrăgostit pe loc!”, este începutul poveştii lui Narcis.

A făcut schimb de fulare în faţa a 10.000 de oameni!

Nu are vreo legătură de rudenie cu vreun alt Ioniţă din istoria Rapidului. Pentru că acest nume a scris în diverse momente istorie în Giuleşti. Totuşi, Narcis Ioniţă are alt moment pe care nu îl poate uita: primul său contact de pe gazon cu 10.000 de rapidişti. „Acum câţiva ani, eram în peluza nord, iar cel care era şef de galerie atunci, Chelie, mi-a făcut semn să cobor în teren. Jucam cu Petrolul şi am făcut schimb de fulare cu un copil din galeria lor. A fost uimitor! Să auzi 10.000 de oameni de pe gazon… Uau!”, grăieşte, plin de nostalgie, mijlocaşul. Este de menţionat că Narcis nu are decât 16 ani! Pentru că s-a născut pe 23 septembrie 1999, aşa că mai are câteva zile până îşi va serba a 17-a aniversare. Chiar şi aşa, el a marcat pe Giuleşti.

narcis-ionita-copil

Regretul: nu a fost în vreo deplasare cu galeria

Un stadion pe care duminică, 11 septembrie 2016, a călcat a doua oară în viaţă la un meci oficial. Acum n-a mai fost un siplu copil din peluză, ci fotbalist. Şi a dat gol. Nu au mai fost 10.000 de oameni în tribune, dar şi cei peste 1.500 au creat o atmosferă de vis. Fireşte, Narcis Ioniţă vrea să facă şi mulţumirile normale: „Le mulţumesc din suflet domnilor Dobre şi Iosif pentru că au avut încredere în mine. Şi pentru că m-au ajutat să îmi îndeplinesc visul, acela de a juca pe Giuleşti! Vreau să ajut echipa să promoveze! Acum doar la asta mă gândesc!” Fotbalistul în devenire are şi un regret. Dar nu din postura de jucător, ci din cea de suporter: „Îmi pare rău că nu am apucat să merg în vreo deplasare cu Rapid…”