de 1923.ro | dec. 2, 2020 | Interviuri
Un interviu pentru arhivă! Adi Voicu este fost rugbyst la Dinamo, echipă alături de care a devenit campion național în acest sport în mai multe rânduri. De asemena, el este implicat, de mulți ani, în sport la nivel juvenil, lucrând inclusiv ca preparator fizic la mai multe academii de copii și juniori din București. Echipa 1923.ro l-a provocat la o discuție amplă, care să radiografieze actuala stare a sportului românesc. Una extrem de proastă și înainte de COVID-19, dar care acum parcă se afundă din ce în ce mai mult într-o situație fără ieșire. Așa cum veți descoperi mai jos, soluții sunt. Numai că aplicarea lor este dificilă, mai ales dacă nu intervin cât mai mulți oameni cu pasiune pentru sport!
Interviu despre starea sportului românesc în pandemia de COVID-19
Cum crezi că a afectat pandemia sportul din România?
Sportul nu a scăpat neafectat, fiind unul dintre domeniile cele mai rău lovite de măsurile de suspendare a activitatii și de limitele impuse prin regulile de distanțare socială. În România, această criză este mult mai profundă decât în alte state. Lipsa de experiență a celor care conduc sportul în România în aceasta perioada, generează o criză din care cu greu ne vom reveni. Există și un lucru extrem de benefic: juniorii sunt antrenați fără presiunea rezultatelor, lucru pe care o să-l observăm după ieșirea din această pandemie.
Este fotbalul românesc la capăt de drum, în sensul rău?
Atât timp cât vor exista copii, sportul nu va muri. Ca fiecare ramură sportivă, fotbalul traversează o perioadă de criză, dar printr-un parteneriat nescris familie /școală de fotbal se vor găsi soluții bune pentru a reuși sa se depășească acest moment dificil. Este clar că vor dispărea foarte multe asociații sportive, cluburi, ONGuri mici de cartier, respectiv de orașe cu potențial sportiv. Academiile și școlile de fotbal mari vor trebui sa aibă capacitatea de a atrage majoritatea copiilor și juniorilor pentru ca ei să nu se piardă. Acest lucru se va reuși printr-o bună organizare. Cu staff tehnic profesionist, psiholog, preparator fizic, echipă medicală, condiții de antrenament în siguranță.
Rugby-ul românesc, cel mai greu moment din istorie
Mai are România vreo şansă să revină în top la rugby?
Rugbyul este un domeniu pe care îl cunosc foarte bine. Sunt trist când vad cum acest sport moare. Acest sport ca și toate sporturile cu un consum de efort mare (box, lupte, haltere, canotaj, gimnastica…) nu sunt atractive pentru publicul larg ceea ce va duce la dezinteresul sponsorilor. Rugby-ul trăiește datorita unei elite de oameni cu principii, caracter, dăruire.
De ce nu există condiții în România pentru ca micuții să facă sport, chiar de performanță?
Pentru viitorul sportului românesc este nevoie de școală, să plece din școală! Pentru ca
România să crească tineri sănătoși și educați. Un exemplu bun este ultimul rezultat al Argentinei contra Noii Zeelande. După 30 de întâlniri au reușit prin dăruire și sacrificiu să câștige. Căpitanul Argentinei a avut un speech care a făcut înconjurul lumii. Totodată, va trebui ca autoritățile locale să sprijine sportul însă după ultimele schimbări se pare că încă mai avem mult de așteptat. Sunt dezamăgit de faptul că la Bucuresti sau Timișoara s-au tăiat bugetele pentru sport. Lucru ce a dus și va duce la desființarea unor echipe de top din rugby.
Noile stadioane, un palid început pentru resuscitarea sportului
Consideri că odată construite noile stadioane se va crea un fundament pentru redezvoltarea fotbalului si a rugbyului?
Prin construcția acestor stadioane le sunt oferite condiții și confort atât jucătorilor cât și suporterilor. Însă dupa ce vom trece acesta pandemie este posibil ca un procent mare al stadionului nu va putea fi ocupat. Este normal ca după ’89 să încercăm dezvoltarea infrastructurii la care suntem încă la coadă. Sunt puțin revoltat ca aceste stadioane nu au pistă de atletism, iar copii Rapidului se antrenează pe unde pot. Nu înțeleg de ce s-a întâmplat acest lucru avand în vedere că la cârma clubului e o fostă atletă, iar Rapidul a dat mereu tonul în atletism.
Dar, era nevoie de acest început, în contextul general…
Practic, materializarea proiectelor recente privind construirea baze sportive noi şi moderne reprezintă paşi timizi în încercarea de aliniere a României la circuitul internaţional de facilităţi sportive care să contribuie la popularizarea sportului, dar mai ales la implicarea activă a cetăţenilor în sport şi la îmbrăţişarea practicării în mod regulat, de către aceştia, a exerciţiilor fizice. Multe dintre bazele sportive construite înainte de 1989, rămase în picioare, au acum o imagine dezolantă, ce oglindeşte starea actuală a sportului românesc. Subterfugiile legislative, nepăsarea administratorilor sau retrocedarea terenurilor a permis ca multe dintre bazele sportive din perioada comunistă să fie abandonate sau demolate pentru a face loc unor proiecte imobiliare. MTS nu a întocmit un Registru al Bazelor Sportive şi nu a acordat atenţia cuvenită activităţii de omologare a bazelor sportive şi de înscriere a acestora în Registrul Bazelor Sportive Omologate’’ *sursa Raport Curtea de Conturi 2013.
Probleme mari cu stadionul Arcul de Triumf
Raportat la nevoile acestui sport, ale rugbyului, ce poți comenta de noul stadion, Arcul de Triumf?
Lumea rugbyului este dezamăgită în această perioadă de decizia unui „necunoscut” de la M.T.S care nu dorește ca terenul de rugby Arcul de Triumf sa revină rugbyului. Sunt niște lupte puternice care se duc, însă am mare încredere în președintele FRR, Alin Petrache, cu care am împărțit același vestiar la Dinamo. Familia unită a rugbyului se va mobiliza și cu sprijinul FRR vom reuși să dăm „lovituri de pumni din linia a doua” pentru a aduce terenul de rugby „acasă”. Pentru neștiutori, terenul pe care s-a construit stadionul de rugby de la Arcul de Triumf este un teren donat acum 100 de ani de regele Carol. După deviza rugbystica „NU CONTEAZĂ PE CINE AI IN FAȚĂ, CONTEAZĂ PE CINE AI ALĂTURI„, vom reuși! Acest lucru ne va da speranțe că acest sport nobil va supraviețui.
Se poate face sport juveil la nivel inalt undeva in Bucuresti? Dar in tara?
Sportul juvenil va avea viitor doar dacă se va investi în sportul școlar și universitar. Există zone ale țării unde sportul juvenil se dezvoltă pe niște baze solide la cluburi și academii de prestigiu.
Ce schimbări crezi că ar putea fi făcute pentru a reveni în top la nivel sportiv?
Reorganizarea sistemului, cu consolidarea rolului factorilor principali MTS şi MEC în acest proces al reorganizării şi implicarea mai activă a celorlalte ministere. Apoi, monitorizarea măsurilor din Programul de Dezvoltare şi stabilirea pârghiilor de intervenţie acolo unde este cazul pentru optimizare. România are nevoie de o reaşezare a domeniului sport pe fundamente stabile, care să garanteze dezvoltarea durabilă în contextul respectării principiului autonomiei în sport, a finanţării suficiente şi asigurării cadrului optim de dezvoltare a industriei sportului.
Cum se pot implica ministerele pentru a ajuta sportul juvenil
Cum ar ajuta asta, de exemplu, sportul juvenil?
Piramida sportului românesc trebuie să îşi construiască fundaţia pe sportul şcolar şi universitar, unde masa critică o reprezintă cele aproximativ patru milioane de elevi si studenti. Soluţia o reprezintă reorganizarea Asociatiilor Sportive Scolare si a Asociatiilor Sportive Universitare, finanţarea acestora, parteneriatele cu structurile sportive care au ca obiect de activitate performanţa sportivă, pentru aplicarea criteriilor specifice pe ramură de sport la vârsta potrivită, îndrumarea către sportul de performanţă a elevilor talentaţi.
Ce ar trebui să facă ministere pentru a eficientiza aceste etape?
Federaţiile Sportive Naţionale trebuie să devină partenere cu Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar în organizarea campionatelor naţionale sportive scolare şi universitare. Este imperios necesar ca ora de educatie fizica şi sport de 45 de minute, ca disciplină în trunchiul comun MEN, să fie separată de activitatea sportivă care se organizează şi se desfăşoară doar în cadrul structurilor sportive sub formă de şedinţe de antrenament pe perioada a 60-90-120 min, în funcţie de specificul ramurii sportive. Protocolul de Colaborare dintre MTS şi MEC trebuie extins şi la nivelul celorlalte ministere de resort cu implicaţii în acest domeniu. Implementarea măsurilor din Planul de Dezvoltare trebuie monitorizata şi stabilite pârgiile de intervenţie acolo unde este cazul, pentru optimizare.
Linia subțire dintre a putea și a trebui
În România știm bine că, mai ales în ultimul timp, ne lovim de o placă, când vine vorba de sport: „nu sunt bani!”
Sportul românesc se bazează într-o proporţie prea mare pe fondurile alocate de administraţiile publice centrale şi locale, banii provenind din sponsorizari şi investiţii private fiind insignifianţi (vezi Expunerea de Motive pentru proiectul de modificare a Codului Fiscal). Mai mult decât atât, unele autoritati înteleg gresit mecanismul finanţării programelor sportive. Deşi au obligaţia de a sprijini practicarea şi organizarea activităţilor sportive, drepturi garantate de stat prin legislatie (art. 3 alin (1) din legea EFS 69/2000), unele administraţii publice consideră, în mod eronat, că doar ,,pot’’, neavând in fapt nicio obligaţie, invocând principiul autonomiei locale.
În acest context ce este de făcut?
Legea e clară! Mai ales Legea 69/2000, Art. 3 alin (1) ,,Autorităţile administraţiei publice, unităţile şi instituţiile de învăţământ, instituţiile sportive, precum şi organismele neguvernamentale de profil au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanta şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale.’’
Sursele de finanțare, explicate în detaliu
Atunci care sunt soluțiile concrete, de unde pot veni bani?
Sponsorizarea reprezinta o pârghie nelucrativaă, banii din publicitate și drepturi TV sunt puțini. Marketingul sportiv este inexistent şi neperformant, fiind printre altele și o rezultantă a calității spectacolului sportiv de slabă calitate de multe ori. A dezinteresului publicului spectator pentru evenimentele sportive, a lipsei de interes a televiziunilor de a transmite aceste evenimente. Lipsa de interes a sponsorilor de a se implica în actul de sponsorizare și de a investi în publicitate prin sport…
Soluția, ca să răspund acum la întrebare, efectiv, o reprezintă efectuarea de demersuri, astfel încât sponsorizarea să devină o pârghie lucrativă, modificarea Codului Fiscal şi repectarea prevederilor Legii Sponsorizarii în ceea ce priveste controlul, respectiv imposibilitatea sponsorizării fundaţiilor proprii şi a organizațiilor subordonate (vezi cazul companiilor multinaționale).
Administrațiile locale, factori cheie în calibrarea sportului
Ce ar putea face administrațiile locale mai bine?
Avem nevoie ca programele sportive naţionale stabilite de MTS prin OM 664/2018 să fie finanţate de către administraţiile publice centrale şi locale, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ coroborat cu prevederile art. 67 din Legea EFS 69/2000 cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii unui Regulament de Finanţare care să respecte principiul transparenţei, egalităţii de şanse, precum şi a legislaţiei privind acordarea ajutorului de stat.
Cum vezi, de fapt, relația dintre sport și politică în România?
Unul din principiile cele mai importante promovate de toate organizaţiile internaţionale este nerespectat în România, iar forma de functionare, cu structuri sportive de drept public, este una neperformantă şi păguboasă. Interferenţa oamenilor politici în actul managerial sportiv este una nocivă şi de cele mai multe ori conduce la accelerarea eşecului unui proiect. Alternativa o reprezintă descentralizarea, investiţiile efectuate de către administraţiile publice centrale şi locale în programe sportive de dezvoltare a activitatii si infrastructurii sportive (P1, P2, P3, P4, P5).
Până unde trebuie să meargă statul și de unde trebuie să intervină privatul
Se pot rezolva, realist vorbind, aceste discordanțe?
Legislaţia trebuie să confere cadrul organizatoric şi pârghiile de lucru care să conducă la îmbunătăţirea stării generale de sănătate a naţiunii, iar performanţa sportivă să fie o rezultantă a educaţiei în timp. Legislaţia privind fiscalitatea si utilizarea fondurilor trebuie regândită astfel încât, chiar dacă pentru resuscitarea sistemului este nevoie de o investitie masivă din fonduri publice, o dată cu dezvoltarea si consolidarea sistemului privat sarcina financiară să fie transferată pe umerii privatului.
Cum se poate face o separare clară între ce poate oferi statul și de unde e treaba privatului?
Administraţiile publice centrale şi locale trebuie să se preocupe de investiţii în infrastructura sportivă (construire, modernizare şi întreţinere), în programe de dezvoltare a sportului şcolar şi universitar şi în finanţarea reprezentării în cele mai bune condiţii în competiţiile internaţionale. Sportul profesionist trebuie să devină, în timp, exclusiv sarcina ligilor profesioniste, care sa aibă acces la fonduri publice în proporţiile stabilite de legislaţia internaţională şi surse consistente din mediul privat.
Infrastructura, fundația oricărei dezvoltări
În ce fel poate facilita cel mai ușor statul această problemă a infrastructurii?
Accesul tuturor elevilor şi studenţilor în bazele sportive existente este prima treaptă. Apoi, stabilirea unei strategii de dezvoltare a infrastructurii (modernizare, întreţinere şi construire), astfel încât România să poată candida în viitor pentru organizarea unor evenimente sportive internaţionale. Infrastuctura din sistemul naţional pentru educaţie fizică şi sport este în proporţie de 75 la sută una de nivelul anilor 1980. Ea este insuficientă şi de calitate slabă.
Plan pe 40 de ani
Consideri ca Romania va mai avea forta sa fie o forta olimpica in viitorul apropiat?
Planul de dezvoltare a sportului pe termen lung, trebuie să reprezinte Momentul ,,0’’ al sportului romanesc, fără de care orice efort este inutil. Lipsa unei strategii de dezvoltare a acestui domeniu face ca activitatea să fie haotică şi din păcate resursele financiare, şi aşa puţine, sunt acum cheltuite de multe ori ineficient. Această strategie trebuie aprobată pentru minim 10 cicluri olimpice (40 de ani) şi trebuie să conţină un Plan de Dezvoltare cu măsuri pe termen scurt, mediu şi lung (exemplu: Duma de Stat a Rusiei a aprobat în anul 2007 Planul de Dezvoltare pe Termen Lung pentru o perioadă de 32 de ani). De asemenea, acest plan de măsuri trebuie aprobat de către Parlamentul Romaniei astfel încât, oricine ar veni la guvernare, să nu poată modifica major proiectele începute.
Radu Ștefan, singurul fotbalist la nivel înalt
De ce nu reusesc fotbalistii romani in strainatate? De ce Radu Stefan este singurul care a reusit sa se impuna la cel mai inalt nivel in ultimii ani?
Radu Stefan este un exemplu de jucător foarte serios, profesionist, cu o mentalitate de profesionist care a fost șlefuit de antrenori profesioniști, foști jucători de fotbal care au făcut performanță. Din păcate, în fotbal există foarte puțini antrenori profesioniști cu metode noi de pregătire, iar copiii cresc într-un mediu nociv. Adică pentru ei rezultatele U6 -U14 primează în fața dezvoltării personale, ceea ce nu este normal.