de 1923.ro | dec. 29, 2020 | Fotbal internațional
Presa din Turcia laudă la unison realizările echipei Gaziantep. Pregătită de Marius Șumudică şi la care joacă Alin Toşca şi Alex Maxim. Nici nu se putea altfel dacă ţinem cont că seria invincibilă a românilor i-a urcat într-un top extrem de select al echipelor care nu au pierdut de multă vreme! Gaziantep e pe locul 4, cu 27 de puncte, două mai puţine decât liderul Galatasaray. Într-o intervenţie la emisiunea Liga Digisport, antrenorul român s-a declarat mândru de perioada traversată de echipa sa în Super Lig. Acolo unde se dovedeşte cea mai în formă echipă a momentului.
Șumudică merge din victorie în victorie
Ultima victimă este Alanyaspor, liderul din acel moment al campionatului, scor 3-1, după ce în ultma lună trecuse şi de campioana Istanbul Başakşehir, scor 2-1 şi de Beşiktaş, scor 3-1. Şumudică se află în ultimele şase luni de contract cu Gaziantep, iar pentru el au apărut mai multe oferte. Este probabil să plece la finalul sezonului, mai ales că preşedintele clubului a tărăgănat intenţionat discuţiile de prelungire şi a reacţionat abia acum, când Şumudică este lăudat de toată lumea.
”Suntem cea mai bună echipă din campionat! Nimeni nu a mai dat 3 goluri celor de la Alanya în acest sezon. Iar noi dăm gol meci de meci, facem asta de 24 de partide. Jucătorii mei s-au dăruit din nou pe teren, dar au respectat cu sfințenie indicațiile tactice. Știam că lor le place posesia, așa că am jucat pe contraatac. Ei pot să ia acum mingea acasă, noi avem cele 3 puncte,” a fost reacția lui Șumudică după meci, numit şi Mourinho din Carpaţi după ultima victorie.
Gaziantep, pe locul 3 în topul echipelor din Europa
Într-un top al echipelor fără înfrângere, Gaziantep ocupă locul trei. La acest capitol, lider este AC Milan, echipa de pe primul loc din Serie A, cu 26 de jocuri la rând în care nu a fost învinsă. Pe locul 2 este Lyon, cu 14 meciuri fără înfrângere, în timp ce Bayern Munchen, campioana Europei, este pe locul 5, cu 11 meciuri la rând fără înfrângere, la egalitatea cu Liverpool.
Sursa: digisport.ro
de 1923.ro | sept. 9, 2018 | Istorie
Cum spuneam, Ionică Bogdan a semnat cu Rapid în 1936 doar pentru că i s-a promis şi un serviciu. Noi am scris asta, inspirat din poveştile pe care fostul mare înaintaş din Giuleşti le-a expus acum mai bine de 50 de ani prin intermediul cărţii scrise de Ioan Chirilă, „Finala se joacă astăzi”. Desigur, nu a primit şi jobul aşteptat, aşa că a fugit numai decât în Franţa să-şi încerce norocul. A jucat pentru mai multe echipe în perioade de pregătire, dar din diverse motive, aţa l-a tras tot către Giuleşti. Nu neapărat sentimentale, cât mai ales obiective. Fie că echipele la care a evoluat căutau vedete, fie că jucau în B. Fie că nu se mai acceptau jucători străini, fie că a început războiul…
Ionică Bogdan, de la Paris la Bari
Cert este că Ionică Bogdan din 1936 şi până în 1946, până la urmă a fost al Rapidului. Finalul de carieră a fost însă un epilog romantic, ca pentru un mare fotbalist. În campionatul Italiei, cel care, la nivel european, spre deosebire de oricare altul, este în top de când există fotbalul. Ajuns la 32 de ani nu putea juca totuşi la AC Milan, Genoa sau Ambrosiana, actuala Inter, echipe la modă atunci. Nici măcar la Juventus, alt club în vogă oricând. A ajuns însă la Bari în 1947. Chiar dacă şederea sa aici nu a fost de prea lungă durată, o amintire a trăit cu el până în 1992 când, din păcate, a plecat dintre noi. Golul din meciul AS Bari – AC Milan 1-0. O reuşită venită într-un context special, în care echipa se bătea la retrogradare.
Al doilea cel mai important gol din carieră!
Context în care, de asemenea, era încolţit şi de o înfrângere cu numai câteva zile înainte pe terenul celeilalte echipe din Milano, Ambrosiana, despre care tocmai ce am pomenit mai sus. Sigur, o înfrângere, mai ales cu un asemenea adversar, nu era un capăt de ţară pentru Bari. Numai că nu a fost orice meci pierdut. Ci unul în care adversarii au setat tabela la 9-0. Prea mult şi pentru un orăşel liniştit din Italia, unde pasiunea pentru fotbal nu era la fel de incandescentă precum în metropolele din nord. Istoria însă a fost scrisă. Iar pentru Ionică Bogdan, aşa cum chiar el a fost citat în „Finala se joacă astăzi”, acel gol a fost al doilea cel mai important din cariera sa. După reuşita decisivă din Rapid – Ujpest 4-0, din Cupa Europei Centrale. În minutul 90, după 1-4 în tur!
de 1923.ro | dec. 29, 2017 | Fotbal internațional
ProSport scrie despre George Weah, primul câştigător al Balonului de Aur din afara Europei. Acum el a triumfat în alegerile prezidenţiale din Liberia. Fostul atacant al Milanului a câştigat alegerile în turul doi, în dauna lui Joseph Boakai, actualul vicepreşedinte. Ellen Johnson Sirleaf, liderul de la Monrovia, va preda ştafeta după două mandate în fruntea Liberiei. În 2005, Sirleaf l-a învins pe Weah în cursa pentru preşedinţia Liberiei, aşa cum mai informează ProSport. Vorbim despre primul jucător non-european care a câştigat Balonul de Aur! Se întâmpla în 1995. Da, acelaşi trofeu prestigios pe care au pus stăpânire Messi şi Ronaldo de fix un deceniu!
ProSport scrie despre mărirea şi decăderea fostului mare atacant
Fostul atacant a debutat în fotbalul european la AS Monaco. După trei ani petrecuţi în Principat, Weah a fost transferat de PSG pentru 6,5 milioane de euro. În tricoul parizienilor a marcat de 44 de ori în 119 meciuri şi a intrat în vizorul Milanului. Italienii l-au cumpărat în ’95 pentru aproape şapte milioane de euro. În primul an pe San Siro, Weah a fost premiat cu Balonul de Aur, devenind primul jucător din afara Europei care primeşte prestigiosul trofeu. În sezonul 1994-1995 fost golgheterul Ligii Campionilor, după ce a marcat de opt ori în competiţia continentală.
A pierdut alegerile din 2005
În 2000 a fost împrumutat la Chelsea, unde a fost coleg cu Dan Petrescu. În 2003 a agăţat ghetele în cui, după ce a mai evoluat pentru Manchester City, Olympique Marseille şi Al-Jazira, în ultimă instanţă. La finalul carierei a intrat în politică, pentru a produce o schimbare în ţara natală. A fost învins la alegerile din 2005, dar acum a ieşit învingător, încheie ProSport. De menţionat este că în cei 12 ani de pauză între cele două candidaturi, George Weah a mers la studiu, inclusiv în Statele Unite ale Americii. Unul dintre factorii decisivi care l-au ajutat să îşi îndeplinească visul. Şi, mai presus decât orice, speranţa că va putea aduce schimbarea pe care şi-o doreşte în ţara sa natală.
de 1923.ro | iul. 15, 2017 | Fotbal internațional
„Iubesc această echipă şi banii nu sunt totul! Nu mă interesează doar banii!” Oare de câte ori nu am auzit aceste cuvinte mai ales din partea jucătorilor de top la nivel mondial? În ideea în care ei nu ar trăda vreodată clubul iubit. Ei bine, iată că situaţia lui Leonardo Bonucci stă la baza materialului pe care noi îl vom scrie aici. În vara lui 2016, cel care este unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din lume, refuza un salariu dublu de la Manchester City. Iar în presă apăruse informaţia că acest lucru se întâmplă pentru că Bonucci nu se gândeşte la bani. Pentru el este mai important să rămână şi să câştige Liga Campionilor cu Juventus Torino.
Bonucci a ratat Manchester City, dar n-a „iertat” Milan
Sursa informaţiilor, chiar fotbalistul! Cât de emoţionant, lacrimi… Ăsta e fotbalul! Au spus mulţi, au fost prostiţi în masă… La nici un an distanţă marele iubitor de Juventus Torino, care a făcut junioratul la Inter Milano, a plecat. Pe bani mai puţini, dar nu la Manchester City. Ci la AC Milan! O rivală istorică a celor două echipe care l-au format ca om şi ca jucător. Imaginea imaculată a omului mai fidel cu echipa de club care i-a oferit totul decât cu propria familie ar trebui să se transforme într-un bumerang de dezgust. Însă nu din partea noastră, ci mai ales din partea fiecărui suporter al lui Juventus Torino. Doar că asta este atitudinea fotbalistului din ziua de azi. Mai ales când valoarea ta este peste media mondială.
Messi + Barcelona = … 62,4 milioane euro / an?!
Aducem acest fapt în discuţie pentru că, dincolo de Leonardo Bonucci, este şi Lionel Messi. Un talent nemaipomenit şi un talent uriaş, care va rămâne mereu în istorie. La nivel de seniori, argentinianul nu a jucat decât la Barcelona. O echipă care l-a luat de mic, a investit în el şi apoi i-a exploatat talentul la maximum. O simbioză perfectă între două nume uriaşe. Fireşte, Messi şi-a jurat mereu dragostea eternă pentru Barcelona. Cu toate că discuţiile privind ultima prelungire a contractului au durat nefiresc de mult. Ofertele curgeau. Din toate părţile, dar Messi a ales cu inima, chipurile, anume să joace la Barcelona până în 2021. În mod cert nu a contat absolut deloc noul salariu net de 62,4 milioane de euro pe an (!!!!!!!) O sumă monstruoasă şi inumană, indiferent că vorbim despre un uriaş. Iată, deci, că iubirea eternă are un preţ destul de… rezonabil.
Francesco Totti, 25 ani la Roma…
Sigur, am fi tentaţi să îi aruncăm pe cei doi, alături de mulţi alţii, într-o oală a renegării şi să lăsăm locul altora, care merită. Aici veţi spune, sigur, că Francesco Totti ar trebui să fie primul. Timp de 25 de ani, acest om a scris istorie doar la AS Roma şi nicăieri altundeva! S-a retras în 2017, la 40 de ani, cu toate că oficialii şi l-ar fi dorit în birouri cu măcar un sezon mai devreme. Totti nu arăta rău pe teren la vârsta lui, dar nici nu mai era cel din, să zicem, 2006. Şi-a dedicat viaţa Romei, corect. Iar povestea de dragoste dintre părţi este incontestabilă. Problema este că mulţi nu ştiu ce salariu a avut Francesco. Între 2005 şi 2009 a încasat 5,4 milioane de euro pe an, în timp ce ultima prelungire a înţelegerii i-a adus un salariu de 8,9 milioane euro până în 2010. Şi 8,6 milioane de euro pe an între 2010 şi 2014!
… dar cu salariu apropiat de Messi!
Vorbim despre un jucător care ajunsese la… 33 de ani! Cu alte cuvinte, în 2009, când Lionel Messi primea 10,5 milioane euro. Iar în 2013, în vârf absolut de formă, Barcelona îi dădea 13 milioane. Cu alte cuvinte, cifrele lui Totti la AS Roma au fost fabuloase, mai ales în ultimii 12 ani. Am putea spune pe măsura dragostei dintre cele două părţi. Sigur, ar putea părea comentarii răutăcioase. Doar că idolii sportivi, aşa cum îi vedem, la nivel global, nu există. Sau sunt, mai degrabă, de tipul lui Zlatan Ibrahimovici, care este adeptul experienţelor. Însă peste tot a reuşit să rămână la fel de iubit. Nu a jurat eternă nimănui, chiar dacă a jucat la Inter, Milan şi Juventus. Printre altele!
Bonucci nu e Ibrahimovici
La fel ca şi Bonucci care, iată, stârnea hohote de plâns acum un an mai ales din rândul fanilor lui Juventus. Cu câtă emoţie eram anunţaţi că banii nu sunt totul, că visul de a lua Liga cu Juventus este totul. Acum va juca la marea rivală, Milan. Fără remuşcările false de atunci. Sigur, nu e nimic greşit la nivel sportiv. Totul este un job, dar ar fi bine să lăsăm mai moale ideea de idol, pentru că sportul de înalt nivel nu înseamnă decât reţete financiare eficiente. Iar astfel de trădări nu pot avea altă justificare. Să ne bucurăm de sport şi de actorii lui aşa cum sunt ei. Fără a mai crea statui imaginare bazate pe emoţii şi aşteptări nefundamentate. Adevărul este în altă parte.
de 1923.ro | ian. 15, 2017 | Umor Giulestean
Începând din această săptămână, „rapidiştii” nu mai sunt singurii care condiţionează să ţină cu o echipă după balanţa financiară pe care aceasta o are. „AFC Rapid are peste 200.000 de euro datorii, noi vrem să ţinem cu un club curat!” Va deveni o expresie la modă după ce s-a dat publicităţii lista cu cei mai mari datornici din fotbalul mondial. Manchester United are datorii de peste 500 de milioane de euro. Aşa că fanii nici nu vor să mai audă de Old Trafford. Conducerea nu mai are bani de salariu pentru Mourinho, iar Ibrahimovici este pe picior de plecare!
„Unde se duc, bă, cotizaţiile noastre?!”
Benfica Lisabona, care cândva avea cei mai mulţi socios din lume, caută cu disperare soluţii! Faptul că ocupă locul 2 în topul ruşinii, cu 336 de milioane de euro datorii, i-a determinat pe toţi foştii socios, fără excepţie să exclame la unison: „Unde se duc, bă, cotizaţiile noastre?!” Fireşte că nimeni n-a răspuns, pentru că toţi din conducere nu se gândesc decât cum să fure mai mulţi bani şi cum să facă datoria şi mai mare. Situaţia nu este mai roz nici pentru Milan şi Inter. Foste multiple campioane ale Europei, cele două se află într-un dublu top al ruşinii. O dată au datorii de peste 250 de milioane de euro. Apoi nici trofee nu au mai luat de ceva timp.
„Ce-am fost şi ce-am ajuns! Ne vrem AC Milan înapoi!”
„Ce-am fost şi ce-am ajuns! S-a ales, praful, fraţilor! Ne vrem Interul / Milanul de altă dată înapoi!”, au fost auzite mai multe zeci de mii de suporteri exclamând la unison. Şi chiar formând o frăţie nefirească acum câţiva ani când ura era de moarte între galerii. Se pune chiar problema ca cele două să fie retrogradate şi, chiar desfiinţate din motive financiare! Şi sunt numai câteva exemple. Fiindcă pe lista ruşinii se află Galatasaray, Valencia, Juventus, Roma, Fenerbahce, Liverpool, Atletico Madrid sau PSG. Şi ele au rămas fără susţinere. Aşa că putem spune că „rapidiştii” au fost sursă de inspiraţie pentru acest macro curent care zguduie din temelii fotbalul mondial!
Să venim la stadion şi Rapid nu va mai avea datorii!
Fireşte, ceea ce am scris mai sus se întâmplă doar într-un Univers paralel. Este, deci, un pamflet şi trebuie tratat ca atare! Iar „rapidişti” am pus între ghilimele, fiindcă cei care găsesc această scuză nu se pot numi astfel decât în vis. Hai, nu săriţi că ăia pot vinde doi-trei jucători şi scapă! Că dacă puteau nu erau cu aşa datorii. Şi n-are nimeni interes din lume să distrugă asemenea branduri. Aşa că pot face datorii şi de miliarde de euro şi li se vor prescrie. Pe pariu? Şi, ca fapt divers, dacă unii cred că Manchester United poate stinge imediat, dacă vrea, 500 de milioane de euro deficit, păi ar trebui să ştiţi că şi AFC Rapid, dacă ar juca cu 7000 de oameni meci de meci în tribune ar scăpa de datorie repede! De ce? Pentru că baza e de 40.000 euro. Şi dacă o achiţi pe aia pe loc, scapi de penalităţi.
