INFO / Un weekend plin de… Rapid. Află toate informațiile de care ai nevoie

Dacă tot avem trei echipe de Rapid, așa că măcar ne putem bucura de câte un meci pe zi, adică vineri, sâmbătă și duminică. Pentru că, având în vedere mai multe aspecte, pot fi considerate toate zile de weekend. Forțând puțin, e drept. Fiindcă meciul de vineri se joacă în miezul zilei. Însă având în … Read more

FOTO / Imaginile sunt mai reușite decât fotbalul prestat în FCRB – Afumați

Cum meciul FCRB – CS Afumați a arătat, din păcate, exact ca un derby de liga a 3-a, chiar dacă s-a jucat pe Giulești, în fața a 2.500 de oameni, măcar să ne bucurăm de ce a rămas. Adică fotografiile capturate excelent de talentatul Alex Paraschiv. Acesta a redat, prin lentila aparatului foto tot ce … Read more

DETALII / Ce s-a discutat pe Giulești. Niculae, pus la zid

La solicitarea Peluzei Nord, rapidiștii au organizat duminică, pe Giulești începând cu ora 18:00, o ședință la care au participat suporterii și persoane din conducere. S-a dorit astfel clarificarea celor mai importante aspecte legate de binele clubului. Rapidiștii au fost mai organizați ca niciodată, iar toată lumea a plecat mulțumită acasă. Contrar predecesorilor săi, Victor … Read more

NEWS ALERT / Ședință pe Giulești! Suporterii vor să știe ce se întâmplă

Peluza Nord, grupul de bază al suporterilor care susțin FCRB, vor organiza o ședință pe stadionul Giulești. După plecările lui Daniel Niculae, Nae Stanciu, Constantin Schumacher și Vasile Maftei lucrurile nu mai pot rămâne fără ecou. Pentru a fi treaba mai clară vă redăm integral comunicatul postat de gruparea de suporteri despre care deja am … Read more

FOTO / Dragnea prezent în Giulești! Un jurnalist vorbește de… Scornicești!

Valentin Dragnea, patronul lui Turris Turnu Măgurele și fiul lui Liviu Dragnea, cunoscut suporter rapidist, a fost la meciul de pe Giulești. În care echipa sa a învins cu 2-0 pe Fotbal Club Rapid. Fotografia a fost făcută de un jurnalist de la gsp.ro, este vorba despre Răzvan Luțac. Cel care i-a acuzat pe oamenii … Read more

VIDEO / Daniel Pancu, un gest sublim! Multă sănătate, Mădălin!

Pagina de Facebook FC Rapid 1923 a oferit un material video emoționant. În care Daniel Pancu este în rolul principal. De fapt în rolul principal este Mădălin, puștiul care duce un meci mult mai dificil pe care trebuie să îl câștige! Iată mai jos, atât mesajul celor de la Fotbal Club Rapid, cât și imaginea … Read more

INFO / Bilete și program pentru Fotbal Club Rapid – Turnu Măgurele

Fotbal Club Rapid continuă visul frumos al Cupei României. Cel început pe 12 septembrie 2017, atunci când învingea Atletico București, cu 4-0. Joi, 27 septembrie, de la ora 18:45, va juca în șaisprezecimile competiției și va lupta pentru un loc în optimi, chiar dacă este nou-promovată în Liga 3. Pentru a realiza această performanță, și … Read more

INFO / Toate detaliile despre meciul Fotbal Club Rapid – Sportul Chiscani

Fotbal Club Rapid este liderul seriei a II-a din Liga 3. Vineri, 21 septembrie, de la ora 19, pe stadionul Giulești, va lupta pentru a-și păstra poziția. Împotriva echipei de la locul 10, ACS Sportul Chiscani, scrie site-ul oficial al clubului. Bilete online pentru Fotbal Club Rapid – Sportul Chiscani S-au pus în vânzare biletele … Read more

Gică Popescu a făcut anunțul legat de stadionul Rapid

Gică Popescu a anunţat la „Fotbal Club” stadiul lucrărilor la stadioanele care vor fi folosite pentru antrenamente la Euro 2020. „La Ghencea, într-o lună de zile, începe construcţia efectivă. E şi cel mai mare, cel mai complicat de făcut. Rapid are o lună întârziere faţă de celelalte. 14-15.000 de locuri va avea Giuleştiul, s-a făcut … Read more