Unde au dispărut trofeele Rapidului? O întrebare la care toată lumea ridică din umeri

Ce găsești în articol

  • Două trofee într-o vitrină pentru 103 ani de istorie
  • Acuzații, dezmințiri și nimeni care să-și asume răspunderea
  • Muzeul Rapidului, un proiect care a rămas între planuri
  • Trofeele nu au dispărut dintr-un accident. Au dispărut într-un Rapid dezbinat

Rapidul are 103 ani de istorie, trei titluri de campioană, 13 Cupe ale României și patru Supercupe. La inaugurarea bazei sportive de la Ștefănești, însă, în vitrină au apărut doar două trofee. Restul? Unele s-au pierdut, altele au fost plimbate între sedii, iar despre câteva există doar bănuieli și acuzații reciproce. Problema este însă mai veche și mai adâncă decât dispariția unor obiecte. Este povestea unui club care n-a reușit să-și păstreze nici măcar propria memorie laolaltă.

Două trofee într-o vitrină pentru 103 ani de istorie

Imaginea de la Ștefănești spune multe. O bază sportivă construită cu o investiție de aproximativ șapte milioane de euro, prezentată drept un pas important pentru viitorul Rapidului, și o vitrină în care se găsesc doar Supercupa din 2003 și o replică de dimensiuni reduse a trofeului câștigat în 1967.

Nu vorbim despre lipsa unor obiecte oarecare. Vorbim despre simbolurile unor generații care au construit identitatea Rapidului. Despre trofee câștigate de oameni care au purtat tricoul vișiniu cu mult înainte ca actualii conducători să ajungă în Giulești.

Investigația publicată de Gazeta Sporturilor, semnată de Marius Mărgărit, reconstituie o parte din traseul acestor obiecte. În 2016, după falimentul FC Rapid SA, trofeele aflate la ProRapid au intrat în circuitul procedurilor judiciare. Doi ani mai târziu, odată cu vânzarea mărcilor și culorilor, au ajuns și 23 de trofee în posesia societății care a câștigat licitația.

Mihai Florea, lichidatorul care s-a ocupat de predare, susține că a întocmit o listă și a predat toate cele 23 de obiecte reprezentanților FC R. Printre ele se aflau Cupa României din 2002 și Supercupele din 2002 și 2003. Restul erau trofee obținute la turnee interne și internaționale.

Așadar, există un traseu documentat pentru o parte dintre cupe. Dar nu și o explicație completă pentru dispariția celorlalte.

Acuzații, dezmințiri și nimeni care să-și asume răspunderea

În articolul GSP.ro apar mai multe versiuni. Surse din lumea fotbalului susțin că la ProRapid se aflau mai multe trofee decât cele preluate ulterior și că unele ar fi putut dispărea în perioada dintre faliment și închiderea bazei. Este avansată inclusiv ipoteza că Horia Manoliu, fost președinte al AFC Rapid, ar fi luat o parte dintre ele.

Manoliu respinge categoric acuzațiile. Spune că nu a avut acces la birouri, că trofeele au fost ridicate de administratorul judiciar Aurel Brihac și că nu avea niciun motiv să ia obiecte pe care le considera ale AFC Rapid. Mai mult, amenință cu o plângere penală pentru recuperarea cupelor despre care susține că aparțin societății pe care o reprezenta.

De cealaltă parte, Lucian Ionescu, fostul ofițer de presă al clubului, afirmă că unele trofee, inclusiv cele de campioană din 1999 și 2003, s-ar afla probabil tot la Manoliu. Acesta din urmă neagă.

Avem, deci, două persoane care își pasează responsabilitatea, acuzații care nu sunt demonstrate și o întrebare la care clubul actual nu a oferit, până acum, un răspuns public complet: unde sunt toate trofeele Rapidului?

Muzeul Rapidului, un proiect care a rămas între planuri

Lucian Ionescu spune că a adunat ani la rând trofee și obiecte de patrimoniu pentru a pune bazele Muzeului Rapidului. A reconstituit inclusiv trofeul mare din 1967 și replicile oferite jucătorilor campioni, folosind materialul original, după ce piesele inițiale se pierduseră.

Obiectele strânse de el se află acum la stadion, potrivit propriilor declarații. Ionescu susține că nu a fost solicitat să le ducă la Ștefănești și că proiectul muzeului a fost abandonat după plecarea sa din club. Spune că ar fi dispus să continue inițiativa fără să ceară bani.

Este greu de înțeles de ce un club care investește milioane de euro într-o bază sportivă nu găsește loc, organizare și interes pentru o vitrină care să spună povestea propriilor performanțe. Mai ales când o parte dintre obiecte există, au fost recuperate și se află în proprietatea societății.

Un muzeu nu este o prioritate înaintea echipei de fotbal. Dar felul în care un club își păstrează istoria spune ceva despre felul în care își înțelege identitatea.

Trofeele nu au dispărut dintr-un accident. Au dispărut într-un Rapid dezbinat

Aici este, de fapt, problema pe care ocolim de prea mult timp. Dispariția trofeelor nu este cauza dezordinii din jurul istoriei Rapidului. Este unul dintre efectele ei.

Rapidul a trecut prin faliment, schimbări de societăți, procese, dispute privind identitatea și conflicte între oameni care au pretins, fiecare în felul său, că reprezintă adevăratul Rapid. Iar lipsa de unitate nu a rămas în tribună. S-a mutat în online și este vizibilă și astăzi.

Dacă întrebi 100 de rapidiști ce înseamnă Rapidul, vei primi 100 de răspunsuri diferite. Asta ar putea fi firesc pentru un club cu o istorie atât de bogată. Partea urâtă începe când fiecare dintre cei 100 îi consideră pe ceilalți 99 dușmani ai Rapidului și îi tratează ca atare. Fiecare are propria versiune a adevărului, propria tabără și propria listă de oameni care trebuie excluși din poveste.

Într-un asemenea climat, patrimoniul comun ajunge să fie privit ca proprietatea unei tabere. Trofeele nu mai sunt ale Rapidului, ci ale societății, ale persoanei sau ale grupului care a pus mâna pe ele într-un anumit moment. Iar când fiecare se consideră îndreptățit să decidă singur ce îi aparține, istoria clubului devine o pradă.

De cine au fost sustrase și însușite unele dintre trofee? Nu știm. Nu avem probe care să permită să indicăm o persoană. Știm doar mentalitatea care a făcut posibil ca asemenea obiecte să ajungă într-o situație în care nimeni nu poate explica limpede unde se află. Și mai știm ceva: sunt destui oameni care, puși în aceeași situație, ar fi procedat la fel.

Asta este partea cu adevărat gravă. Nu doar că Rapidul nu-și poate expune trofeele, ci că există prea mulți oameni care par să fi uitat că ele nu le-au aparținut niciodată lor.

Trofeele sunt ale Rapidului. Nu ale lui Manoliu, Ionescu, Brihac, Șucu sau ale vreunei tabere de suporteri. Iar până când clubul nu va trata istoria ca pe un patrimoniu comun, nu vom afla nici măcar cine trebuie să răspundă pentru dispariția ei.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Lasă un comentariu