Când pasele curg ca în meciul de astăzi, iar plasa adversarilor se scutura de mai multe ori în decursul celor 90 de minute, cuvintele sunt mult mai ușor de scos.
Când trebuie să lăudăm echipa nu e nevoie de frână, așa cum e cand trebuie să criticăm, pentru că atunci trebuie să avem grijă. Pentru că e o linie foarte subțire, la supărare, între critica bazată pe dorința de a fi bine și cuvinte regretabile ce vin din frustrare. O linie pe care nu vrem să o încălcăm.
Cât de frumos ar fi să continue totul așa cum a început. Să avem din nou speranța unui Rapid ca pe vremea lui Lucescu și cât de frumos ar fi să aven aceste lucruri cu Pancu antrenor.
Il las pe maestrul Nicu Constantin sa incheie acest articol.
Hai Rapidu’, hai băieții!
