Nu m-am grabit deloc sa-mi para rau pentru egalul de aseara, avand in vedere ca ultimele victorii obtinute impotriva FCSB-ului au fost urmate de niste perioade care nu ne-au adus foarte multe motive de bucurie.

Nu am sa insist nici cu erorile de arbitraj comise impotriva Rapidului. Sunt atat de evidente incat nici nu mai are rost sa le dezbatem.

Am sa va vorbesc despre ceva ce simt in momentul de fata si sunt curioasa sa-mi spuneti daca si voi simtiti la fel (o puteti face lasand un comentariu dupa ce ati citit ce urmeaza sa scriu).

Asa cum v-am spus in primul meu articol postat pe acest site, nu m-am nascut Rapidista. Mi-am insusit aceasta calitate extraordinara in urma cu 3 ani, dar sunt foarta mandra de faptul ca mi-a placut mai intai Rapidul si abia apoi fotbalul.

Ca orice om normal, cand incepe sa-ti placa ceva, iti doresti sa cunosti cat mai multe despre acel „ceva”. Astfel, a aparut inevitabil dorinta de a cunoaste cat mai bine FENOMENUL RAPID. 

Stand de vorba cu Rapidisti si Rapidiste am reusit sa ma pun la punct, intr-un timp relativ scurt cu destul de multe trairi ale fanilor, astfel incat pot intelege mai bine ADN-ul despre care Dan Sucu spunea ca vrea sa-l schimbe.

Multi dintre voi cei care cititi acest articol, aveti probabil foarte multe amintiri mult mai triste decat perioada recenta a clubului. S-au intamplat, de-a lungul timpului, adevarate drame pe care doar un suporter adevarat le poate intelege si percepe ca atare.

Am vorbit acum ceva vreme cu cineva care a fost la Craiova pe 2 mai 1998 si imi spunea ca nimic nu poate descrie mai bine Rapidul decat acea deplasare. „Nunta la dus, inmormantare la intoarcere”, imi spunea incercand parca sa schimbe cat mai repede subiectul. Discutia a continuat mai mult datorita insistentelor mele decat a deschiderii sale de a povesti si am retinut o conversatie din trenul de intoarcere care mi se pare fabuloasa si pe care am sa v-o redau in totalitate cu spusele persoanei cu care am stat de vorba:

In tren, langa mine, am prins o discutie intre cativa rapidisti, care se intrebau retoric, cum petrec stelistii.

– Striga ura de cateva ori si se duc acasa. Pentru ei nu e nimic iesit din comun.

– Oare cum o fi sentimentul asta?

– Fa-te stelist sa vezi!

– La cat de ghinionisti suntem noi, daca ne-am face stelisti ar lua Rapid campionatu’!

Faza la care un rapidist care asista la discutie da o replica spontana:

– Pai hai sa tinem toti cu Steaua, atunci!

N-a fost nevoie sa faca nimeni acest sacrificiu imens pentru ca Rapid sa ia titlul de campioana. S-a intamplat dupa numai un an, pe 29 mai 1999, culmea, tot dupa un meci cu Craiova.

Anul acesta am tras sperante ca Rapid poate castiga titlul de campioana. N-a facut-o. Dar nu cred ca poate spune nimeni ca a retrait vreun moment oroarea de la Craiova din 2 mai 1998.

Dar eu simt ceva si repet, sa-mi spuneti si voi daca simtiti la fel. Simt ca anul urmator va fi anul Rapidului din toate punctele de vedere!

Si cred ca va reusi eventul pentru prima oara in istorie!