Dumitru „Take” Macri, legenda Rapidului, s-a stins din viață la 92 de ani. Pe 28 aprilie, fostul fundaș central ar fi împlinit 93 de ani, a anunțat clubul Rapid pe pagina oficială de facebook.

În urmă cu ceva timp, acum 6 ani mai exact, legenda Rapidului ne-a acordat un interviu în exclusivitate, pe care vă invităm să-l recitiți mai jos!

Dumnezeu să-l ierte!

PRIMA PARTE

O discuţie cu Take Macri despre fotbal nu poate fi decât o plăcere. Mai ales când subiectul principal este Rapid. Pentru că dacă cineva este în măsură să vorbească despre clubul de lângă Podul Grant, atunci sigur Take Macri este pe lista scurtă. Apare rar în presă, chiar dacă este singurul jucător rămas în viaţă dintre cei trei care au jucat în toată cariera doar pentru Rapid. „17 ani! Între 1949 şi 1966”, ne spune scurt inginerul Take Macri. Asta după ce şi-a dat acceptul pentru a oferi un interviu-eveniment în exclusivitate pentru 1923.ro. Siteul suporterilor rapidişti de pretutindeni!

Mesaj de la Bazil Marian pentru Take Macri: „Du-te la circ!”

Domnule Take Macri, cum aţi ajuns la Rapid?

Eu sunt din cartierul Dudeşti de origine. Puteam juca la Ciocanul, care era echipa cartierului atunci. Doar că am fost dorit la Rapid. Am vrut şi eu, pentru că îmi plăcea la nebunie atmosfera din Giuleşti. Au venit după mine Steinbach şi Mircea Popescu, aşa că am fost convins să semnez pe loc. Apoi nu am mai plecat. Am rămas la Rapid până în 1966, când am simţit că nu mai pot juca.

Care este prima experienţă pe care o aveţi de pe Giuleşti?

Primul meci la care am fost eu pe acest stadion cred că s-a consumat prin 1947… Un Rapid – Venus a fost. Ulterior, după ce am semnat contractul şi am călcat prima dată pe gazon am făcut eu ceva să-mi arăt talentul. Am luat mingea pe picior, fiind la poarta dinspre teatru şi am purtat-o aşa până la cealaltă. Şi înapoi! Eram mândru nevoie mare de ce am realizat. Dar a venit Bazil Marian la mine şi mi-a spus: „Take, du-te la circ! Aici avem nevoie de fotbalişti care pasează!” (râde cu poftă)

Take Macri a preluat banderola de la Fănică Filote

Aşadar botezul nu a fost reuşit…

Ah, ba da! Eu pe Bazil Marian l-am apreciat enorm! A fost unul dintre oamenii cu care am avut o relaţie excelentă. Ba chiar uneori îi căram şi geanta de echipament. Era un tip special! Îmi aduc aminte de un meci cu Dinamo. S-a jucat în 1950, i-am bătut cu 5-3 după ce ne-au condus cu 2-0 pe Giuleşti. A fost nebunie, iar Bazil Marian făcuse o partidă uriaşă. Toată echipa jucase însă bine. Nici măcar nu am putut să merg de la stadion până la tramvaiul 6. Cel cu care mă duceam eu acasă. Am fost purtat pe braţe de suporteri pe Podul Grant.

Aţi vorbit despre Bazil Marian acum. Care sunt jucătorii de la Rapid cu care v-aţi înţeles cel mai bine atât timp cât aţi fost jucător?

Cu toţi! Am fost căpitanul echipei între 1952 şi 1966! În această situaţie nu aveai cum să faci diferenţe. Trebuie să te înţelegi bine cu toată lumea, aşa că eu chiar nu pot susţine, nici acum, contrariul. Nu existau afinităţi sufleteşti! Când eşti ales căpitanul unei echipe, trebuie să fii făcut pentru asta. Eu am preluat banderola de la Fănică Filote, unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut Giuleştiul!

Take Macri: „Beckenbauer ar fi fost rezerva lui Apolzan!”

Bun, atunci care sunt cei mai valoroşi coechipieri pe care i-aţi avut la Rapid?

Ion Ionescu a fost foarte bun! Ah, şi Titus Ozon! De departe cel mai bun! Ca să nu mai spunem că dacă Apolzan juca la Bayern Munchen în perioada lui Franz Beckenbauer, neamţul stătea pe bancă. Cu asta cred că am spus multe despre valoarea fotbalistului nostru.

Aţi jucat la Rapid toată cariera dumneavoastră. Oferte nu aţi avut?

Ba da, normal că am avut… M-au vrut steaua, Dinamo, chiar şi Panathinaikos. Doar că nu am vrut. Bine, la Panathinaikos am refuzat clar să plec. Pentru că le-am spus că eu nu vreau să plec vreodată de la Rapid. Şi nu am plecat decât atunci când m-am retras din fotbal. La începutul carierei a fost însă altceva. După ce am retrogradat cu Locomotiva, aşa cum se numea Rapid atunci, în 1951 nu ştiam ce să fac. Eram un puşti, am fost tentat să plec. Nu mi-a convenit postura.

„Ţi-au dat o pâine şi tu trădezi? Promovează cu Rapid şi apoi pleci!”

Păi şi cum de aţi rămas până la urmă?

Tata a fost cel care m-a determinat să mă decid să rămân. „Ce faci, Take? Oamenii ăştia ţi-au dat o pâine şi acum trădezi? Dacă îţi doreşti să faci o schimbare, mai stai un an, promovează-i, şi după pleacă unde doreşti!”, aşa mi-a spus tata! N-o să uit toată viaţa aceste cuvinte. Numai că după n-am mai plecat, am rămas lângă Podul Grant. Pe urmă am promovat, în 1952. Am primit şi o garsonieră în zona Witting.

Probabil că cel mai mare regret al carierei este cel că nu aţi cucerit vreun trofeu în Giuleşti…

Dar am câştigat! Am ridicat deasupra capului, din postura de căpitan al echipei, Cupa Primăverii în 1957! A fost acea competiţie care a avut darul de a marca trecerea de la sistemul de primăvară – toamnă la cel de toamnă – primăvară în fotbalul românesc. Cei care nu cunosc, ar spune că era doar una amicală. Pe hârtie aşa a fost, dar intensitatea a fost foarte mare. Ţin minte şi acum finala câştigată cu 3-1 împotriva celor de la Poli Timişoara. Dar da, regret că n-am luat titlul sau Cupa cu Rapid…

Povestea golului marcat de pe… Insula Şerpilor!

Aţi fost aproape în 1950, când aţi pierdut campionatul la golaveraj cu UTA…

Eram la începuturile mele la Rapid… Aveam o echipă foarte valoroasă. Din păcate, arădenii ne-au suflat titlul la golaveraj (oftează). Numai că, să vedeţi şi voi cum este viaţa asta… La opt ani distanţă, în 1958, UTA s-a salvat de la retrogradare după ce ne-a bătut pe noi la Arad, cu 2-1. Ţin minte că venise la mine Petschovski (n.r. – unul dintre cei mai mari fotbalişti români din istorie, atunci la UTA) plângând. Sunt amintiri amestecate, dar pe care le preţuiesc cu mult drag!

Sute de meciuri jucate pentru Rapid, dar numai un gol marcat în Liga 1! Vi-l mai amintiţi?

Nu am cum să uit aşa ceva. L-am dat în 1954, împotriva celor de la UTA. Jucam acasă, la 1-0 pentru ei am trimis un şut de dincolo de mijlocul terenului, pentru că l-am văzut pe portarul Kiss ieşit la 16 metri. Să fi fost vreo 60 de metri. Cred că este golul marcat de la cea mai mare distanţă din fotbalul românesc, din ce ştiu. Bine, până la urmă în meciul ăla am dat şi un autogol, iar UTA ne-a bătut 3-2 (se amuză copios). Reuşita însă nu am cum să o uit! În ziar a apărut a doua zi că am dat un gol din Insula Şerpilor.

Todor – Greavu, Motroc, Macri a fost o defensivă de aur

Este adevărat că aţi decis să vă lăsaţi când nu aţi mai putut atinge bara transversală cu piciorul?

Da, exact atunci. În momentul în care nu am mai putut face asta, am comunicat conducerii că renunţ. Nu mai eram acelaşi Take Macri, pe care toată lumea îl ştia. Nu puteam păcăli fotbalul! Dar trebuie spus, legat de acest obicei al meu, că eu şi cu Ţop Voinescu, fostul portar de la steaua, era singurii fotbalişti din România care putea face asta. Au mai încercat-o şi alţii, dar n-au reuşit. Din câte ştiu eu n-a mai putut nimeni până acum. Poate, cine ştie, din generaţia asta tânără, de acum… Nu sunt foarte la curent. De altfel, la acea vreme, ziarele din Anglia scriau că doar noi doi am putea face faţă în campionatul lor!

Aţi ajuns, dintr-un jucător emblematic, antrenor…

Perioada de fotbalist a fost inconfundabilă. Chiar şi acum îmi amintesc cu plăcere cum am format, alături de Todor, Greavu şi Motroc una dintre cele mai bune linii defensive din istoria fotbalului românesc. Aşa cum ţi-am spus, după ce am renunţat la cariera de jucător am devenit antrenor. Am preluat gratuit, în 1966, copiii de la Rapid. După trei luni i-am mai primit la antrenament doar pe cei cu note bune. Este mult mai important cum lucrezi cu copiii, decât cu jucătorii de la seniori. Trebuie să le implementezi principii valoroase de la început, importanţa educaţiei!

Recunoscut de preşedintele CS Rapid după 30 de ani!

Care este cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră legată de Rapid?

Că m-a recunoscut preşedintele clubului sportiv, doamna Vali Caciureac, după 30 de ani!

Glumiţi, nu?!

Nu chiar. Stai să îţi explic şi la ce mă refer. În 1986, după ce am fost dat afară de la serviciu, am decis să plec definitiv din România! Am plecat la Paris, m-am stabilit acolo. Fusesem dat afară de la locul de muncă pentru că aveam rude în… Grecia! Păi eu nici nu le cunosc! Le am dinainte să mă fi născut la Bucureşti, În România!!! Dar în fine, abia după 30 de ani, am revenit în ţară, din cauza unei înmormântări. Am stat cam două zile în România, aşa că am tras o fugă şi până la Giuleşti. Niciodată nu am rupt legătura de Rapid! Am luat taxiul şi am mers la stadionul pe care îl cunosc din centimetru în centimetru.

Acolo v-aţi întâlnit cu doamna Caciureac!

Păi da. Numai că iniţial mă enervasem. Prima dată nu m-a lăsat portarul să intru… Pe urmă am reuşit totuşi, dar am mers şi la biroul doamnei preşedinte. Instant, ea mi-a zis: „O, domnule Macri! Ce surpriză frumoasă!” Era uluitor pentru mine că m-a recunoscut aşa uşor, după trei decenii! Ba chiar şi un om de pe stradă mi-a strigat, când eram prin zona străzii Aurel Vlaicu: „Să trăieşti, nea Take!” Eu un sentiment aparte să vezi cum oamenii nu te uită. Înseamnă că ai lăsat ceva frumos în spate.

Urmează a doua parte a interviului cu Take Macri

Dacă eşti rapidist nu ai cum să îl uiţi pe Take Macri. Având în vedere ce a făcut el pentru istoria acestui club. Şi pentru ceea ce a înseamnat! Nici noi nu l-am uitat, evident. Iar după ce v-am prezentat amintirile pe care le are din tricoul Rapidului, revenim curând cu partea a doua a interviului. În care fostul mare fundaş povesteşte despre restul carierei sale. La echipa naţională, dar şi despre cea de antrenor. Nu în ultimul rând, momente inedite şi unice trăite în viaţa sa.

PARTEA A DOUA

Take Macri vorbeşte rar cu presa, asta şi din cauza experienţelor trecute. „Am dat un interviu în urmă cu ceva ani şi eu i-am declarat aşa: <<Patrie nerecunoscătoare, nu vei avea nici oasele mele!>> Sunt vorbele lui Scipio Africanul, pe care eu le-am citat. În schimb, am văzut mare în ziar: <<Popor ingrat, nu vei avea nici oasele mele!>> O nemernicie! Păi cum să spun astfel despre popor, când şi eu fac parte din el?! Când eu am plâns pentru România!!!”, îşi aminteşte cu amărăciune Take Macri. O discuţie cu fostul mare fundaş al Rapidului nu are cum să nu fie interesantă. Şi pentru că v-am promis, în exclusivitate pentru cititorii 1923.ro, mai jos puteţi citi a doua parte a interviului cu omul ce stă de peste trei decenii la Paris.

Take Macri şi amintirile nemuritoare

În prima parte, ne-am concentrat pe o discuţie despre Rapid aproape în exclusivitate. De această dată, singurele legături importante care sunt cu echipa de lângă Podul Grant ţin de cariera de antrenor. Sau de cea de la echipa naţională, unde, o bună perioadă, Take Macri a fost nelipsit! Are aproape 87 de ani, genunchii l-au lăsat, dar memoria nu! Îşi aminteşte cu o coerenţă şi o exactitate incredibile evenimente din anii ’50! Adică exact perioada în care cariera sa de fotbalist s-a aflat la apogeu. Multe amintiri sunt recente. Chiar dacă legate de fotbal, independente de cariera de fotbalist sau de cea de antrenor. Noi însă vă asigurăm că fiecare dintre ele va fi savurată de voi. Pentru că vorbim despre un om care are ce împărtăşi!

Take Macri a vărsat lacrimi la finalul primului meci sub tricolor

Ne-aţi spus că aţi plâns pentru România… Când s-a întâmplat asta?

Mi se pare că a fost chiar debutul meu la echipa naţională, în 1958. Am jucat la Bucureşti un meci amical cu Ungaria. L-am pierdut cu 2-1, după ce am condus cu 1-0. Era un simplu amical, dar veniseră 90.000 de oameni în tribune. Ne-a arbitrat un rus… Am plâns de supărare la final, atât de mult iubesc România! Cum poate să îmi bage cineva în gură că am numit „popor ingrat”, poporul român?! (oftează nervos Take Macri)

Aţi jucat de 10 ori în prima reprezentativă, plus multe meciuri la nivelul echipei divizionare. Pe lângă cea de mai sus, care vă sunt cele mai dragi amintiri?

De la Teheran am una pe care nu o voi uita cât trăiesc! Am făcut o selecţionată Rapid + Petrolul şi am jucat un amical contra celor de acolo. S-a terminat 0-0, numai că prin ultimele minute iranienii, în faţa a 40.000 de suporteri de-ai lor, au avut o ocazie monumentală. Mingea a fost trimisă peste Dungu, portarul nostru, care era ieşit. Se ducea la păianjen, arbitrul deja pusese fluierul la gură şi ridica mâna spre centru pentru a indica gol. Am sărit de pe linia careului de şase metri şi cu piciorul drept, din foarfecă, am scos mingea de la vinclu!

Băgat în şedinţă de partid fiindcă apăruse pe prima pagină afară!

Ce memorie aveţi!

Nu am cum să uit, am fost pe prima pagină în străinătate! Fotograful care mi-a surprins intervenţia, a câştigat titlul pentru poza anului. Am şi avut o problemă… Că nici nu ştiam iniţial de faptul că am apărut pe prima pagină. Fusesem chemat de oamenii puterii. M-au chestionat dacă am vorbit cu cineva, să spun tot. Eu eram uimit de ce se întâmplă… Habar n-aveam ce voiau de la mine! Până la urmă m-au lăsat în pace şi apoi am aflat că sunt, cu intervenţia mea, pe prima pagină! Era o reclamă uriaşă pentru România. Dar ei nu ştiau cum de am ajuns eu acolo, că nu se pricepeau. Asta îi măcina! Cam aşa era…

Sunteţi supărat pe puterea de atunci rău…

Da! Păi ţi-am spus, de aia am şi plecat din ţară în 1986, când m-au dat afară de la serviciu. M-au trimis la Străuleşti. Nu am vrut să aud! Eu am studii superioare, am diplomă de inginer! Nu mă pot lăsa călcat în picioare. De fapt eu pe ei sunt supărat! Pe nenorociţii de la Securitate, care m-au privat de multe. Chiar am aflat ceva, acum vreo câţiva ani care m-a şocat teribil!

Eveniment unic interzis singurului rapidist nominalizat la Balonul de Aur

Ce anume?

Noroc cu France Football! Uite aşa am aflat că în 1961 fusesem selecţionat în echipa Europei pentru un meci, dar vagabonţii de la Securitate mi-au ascuns asta (ridică uşor tonul amintindu-şi nedreptatea)! Nu am cum să iert aşa ceva. În locul meu a fost un francez, Marche… Am vrut să iau legătura cu el după ce am aflat de treaba asta. Numai că cei de acolo mi-au spus că s-a dus. În contextul ăsta nu mă pot bucura decât de faptul că a fost şi la capitolul ăsta înaintea mea (râde cu poftă)!

A fost chiar în anul în care aţi fost nominalizat pentru Balonul de Aur…

Exact! Era o reclamă extraordinară pentru România! Păi să joace un român în echipa Europei era ceva fabulos. Ei n-au gândit aşa, după cum ţi-am explicat. Însă nu am fost singurul în această situaţie. S-au întâmplat lucruri şi mai grave cu alţii.

Take Macri: „Lui Dobrin i-ar fi făcut Real Madrid statuie!”

La cine vă referiţi?

Nicolae Dobrin în primul rând! Doamne, ce fotbalist era! Dacă ajungea la Real Madrid, aşa cum se discuta, i-ar fi făcut statuie în faţa stadionului Santiago Bernabeu. Numai că ei ştii ce ziceau? „Păi ia Dobrin 50.000 dolari dacă se duce acolo, cum să îl lăsăm?!” Asta era grija regimului! Că ia el prea mulţi bani. Ei nu aveau viziunea să îşi dea seama cât de bine ar fi făcut acel transfer nu doar fotbalului românesc, ci întregii ţări (oftează resemnat şi revoltat)! Păi dacă Hagi nu ar fi avut porţile deschise către Occident, sfârşea prin a rămâne în istorie ca alte zeci de fotbalişti români! Nu ar fi putut epata cu nimic!

După atâţia ani pe terenul de fotbal nu aveţi probleme medicale?

Ah, ba da… Păi am proteze la ambii genunchi. Fac mereu mişcări specifice pentru menţinerea unui tonus al musculaturii de la genunchi… Ce să mai, dom’le, fără ajutorul băiatului şi a norei mele eram mort demult. Aşa că le sunt recunoscător!

Antrenamentul de după copac şi discuţia cu Arsene Wenger

Cariera de antrenor a fost, de asemenea, una de succes. La Rapid s-a spus că aţi spus că plecaţi o dată de la antrenament să vedeţi dacă jucătorii trag la fel, dar v-aţi urcat în copac să îi supravegheaţi!

(Se amuză) Nu este chiar aşa! Într-adevăr, am făcut o diversiune, dar nu m-am urcat în copac, m-am ascuns după el. Sigur, legenda e mai frumoasă în varianta expusă de tine, dar nu e reală. Am făcut asta fiindcă voiam să văd cum se comportă jucătorii. Dacă numărul de bătăi pe minut este prea mic, era clar că trăgeau chiulul, aşa că eu trebuia să mă asigur că totul merge bine.

Se zvonea că jucătorii nu vă simpatizau pentru metodele de pregătire…

Eu nu am aplicat niciodată decât ceea ce am învăţat. Am diplomă de antrenor la Coverciano, sunt specializat. Nu avea nimeni de ce să mă conteste pentru că am făcut totul pregătit fiind, ca la carte. Uite, să îţi împărtăşesc un secret. Acum vreo 25 ani am discutat foarte mult cu Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal, despre ce tehnici erau. Despre antrenamente parabolice, tot felul de probleme tehnice. Am avut, atunci, o discuţie de vreo două ore. A fost însă una extrem de interesantă, de aia n-am cum să o uit. Ţin minte că el chiar era dorit de Panathinaikos, dar nu a mers acolo. Asta înainte de Arsenal!

Cum a fost Pişti Kocacs sabotat de translator în Grecia

Şi dumneavoastră aţi refuzat Panathinaikos, ca jucător!

Să îţi mai spun ceva legat de acest club, pentru că mi-am amintit! Uite, Pişti Kovacs, ai auzit de el, nu?! E cel mai mare antrenor din istoria României! Dar nimeni nu mai scrie astăzi despre el, l-au uitat toţi! A antrenat marele Ajax, naţionala Franţei. Un tehnician imens! Bun, dar revenind la Panathinaikos. Acolo i-a fost greu. Avea un translator care nu traducea aşa cum trebuie din română în greacă, aşa că nu se făcea înţeles cum voia către jucători…

Dumneavoastră aţi antrenat în Algeria, cum a fost experienţa?

Am stat un an la Timişoara, am antrenat pe CFR. Cu toate că echipa era pe ultimul loc, eu am primit diploma de cel mai corect antrenor român. Este unică în istoria fotbalului! Nimeni nu a mai primit aşa ceva, o am acasă! Pe urmă am avut o experienţă de două sezoane la RC Kouba, echipă cu care am avut rezultate bune. Am revenit la Rapid, acum ca antrenor principal. Am reuşit să salvez echipa de la retrogradare în 1973, dar la începutul lui 1974 am primit ofertă să preiau naţionala Algeriei, aşa că am mers.

Take Macri i-a dat autograf soţiei marelui Pele în 1974!

Era o reprezentativă tânără, în plină dezvoltare.

Da, corect. Am fost la Cupa Mondială din 1974, ca reprezentant al lor. M-am întâlnit cu Pele, care era cu nevasta lui. Asta ca o paranteză. Am discutat, i-am cerut autograful, dar asta n-a fost tot! Soţia sa, când a aflat cine sunt şi cine am fost, mi-a cerut ea autograful mie. A fost o experienţă pe care o preţuiesc cu mult drag.

În ce relaţii aţi rămas cu cei din Algeria?

Hai să îţi povestesc ceva pentru a primi răspunsul la întrebarea pe care mi-ai pus-o. Îl vei prelua tu singur de aici. La vreo 30 de ani de când am antrenat, a avut loc un meci de old boys în Algeria, cu jucătorii din acea perioadă. Am fost invitat şi cazat în aceeaşi cameră, numărul 300, în care a stat şi preşedintele american Dwight Eisenhower în trecut! Ali Fergani, fostul meu jucător, tip cu studii superioare, de exemplu, îmi cerea şi atunci sfaturi pentru fiul său. Cu alte cuvinte…

Take Macri: „Nu mă ţineau minte dacă nu făceam treabă”

Aţi făcut treabă excelentă acolo!

Îmi spunea şi soţia: „Băi, Take, tu crezi că dacă nu făceai treabă bună acolo, îşi aminteau ei, musulmani fiind, de un creştin ortodox?! E clar că ai lăsat ceva în urmă!” Chiar mă bucură aprecierea lor şi că nu m-au uitat. Am avut mereu o afinitate şi o relaţie specială şi cu acest popor.

Nu v-a fost greu să lucraţi ca antrenor?

Uite, îţi vorbeam despre Fergani, om cu studii superioare. Atunci când eşti tehnician trebuie să te gândeşti la nişte chestii. Poţi avea oameni ca el mai sus, oameni fără BAC, cu 12 clase. Dar poţi avea şi oameni cu patru clase sau analfabeţi. Fiecare cu grad de înţelegere complet diferit! Aşa că tu trebuie să ştii cum să te faci înţeles pentru toţi. Asta e datoria ta! Pedagogul trebuie să găsească metoda de comunicare cu fiecare sportiv, indiferent de pregătirea lui intelectuală. Nu e uşor, dar după acest pincipiu m-am ghidat toată viaţa!

Take Macri a semnat pe aceeaşi pagină cu Winston Churchill

Chiar aţi lucrat cu fotbalişti analfabeţi?

Poate că e mult spus. Dar uite, la Viitorul Scorniceşti l-am avut pe Şoarece. Omul avea patru clase, aşa că l-am determinat să meargă la şcoală. Să facă măcar opt! I-am explicat că după ce va termina cu fotbalul, cu patru clase, nu va avea absolut nicio perspectivă! Bine, nici opt nu înseamnă că eşti savant. Dar totuşi, e mai bine… M-a ascultat!

În afara terenului care sunt cele mai plăcute amintiri?

Îţi spun una care mi-e tare dragă. Prin 1966, la scurt timp după ce o terminasem cu fotbalul, am fost să vizitez casa lui William Shakespeare. Pe caietul de oaspeţi, la final, am lăsat şi eu o semnătură, la pagina 101. Aceeaşi pe care scrisese însuşi Winston Churchill! Nu ştiam ce scrie, nu sunt eu cu engleza… Vorbesc franceză, italiană şi greacă. Însă am văzut numele şi mi-am pus şi eu semnătura. Am amintiri frumoase… Au fost la mine acasă Radu Beligan, Nadia Comăneci… Oameni de mare valoare!

Take Macri s-a apucat să citească despre aranjamentele din fotbal

Discuţia cu venerabilul Take Macri se încheie, nu înainte ca fostul mare fundaş rapăidist să ne facă ceva recomandări. „Am intrat în posesia unor cărţi fabuloase! Este despre cum se aranjează treburile în fotbal. Când vrei să te apuci de vreuna, anunţă-mă, ţi le recomand cu căldură! Tocmai acum citeam despre un meci… De la 0-3 la 5-3. Şi aşa, hop, s-au îmbogăţit unii de prin Senegal. Ce să mai, o grămadă de chestii…”, sună recomandarea lui Take Macri, înainte de a închide dialogul. Unul extrem de interesant, din care am aflat extrem de multe lucruri fabuloase din istoria unuia dintre giganţii fotbalului românesc.