Artisti RapidistiRapidScandalȘtiri Rapid București

Andrei Păunescu explică de ce a apelat la Tribunal: „Tatăl meu nu a scris acest imn pentru a fi etichetă de băuturi alcoolice”

Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, a împărtășit detalii despre decizia sa controversată de a acționa în instanță clubul Rapid pentru drepturi de autor și drepturi conexe legate de imnul echipei, scrie orangesport.ro

Andrei Păunescu explică de ce a dat în judecată Rapid
Intrând în detalii, Andrei Păunescu a subliniat că, în timp ce imnul poate fi cântat liber, utilizarea sa în scopuri comerciale traversează o linie roșie.

„Totul a plecat de la faptul că tata a scris o superbă poezie din dragoste necondiţionată pentru o echipă şi o idee. Nu a scris această poezie pentru a fi etichetă pentru băuturi alcoolice, pentru a fi obiect de promovare ale unor materiale care se vând. Imnul poate fi cântat de oricine, cum se întâmplă de zeci de ani, dar când vinzi ceva deja intri în altă categorie. Să presupunem să scrieţi o scisoare de dragoste unei femei şi o publicaţi şi la un moment dat vă pomeniţi că managerul acelei femei iubite ia poezia şi o vinde, o pune pe tot felul de tarabe şi obţine bani din ea. Întrebarea e dacă e bine aşa,” a detaliat Andrei Păunescu pentru sursa citată.

Cum a descoperit familia Păunescu faptul că strofele imnului sunt folosite în scop comercial

Descoperirile făcute de prieteni și cunoștințe au declanșat o reacție din partea familiei Păunescu. Produse variate, de la sticle de vin la eșarfe și ceasuri de perete, purtând versurile imnului, au fost vândute fără a menționa autorul, Adrian Păunescu.

„Noi suntem o familie cu prieteni şi relaţii în toată ţara. Au început să vină oameni care au spus <<Am cumpărat o sticlă de vin cu strofele Rapidului, am cumpărat altă sticlă cu poezia domnului Păunescu, dar nu scrie că e a domnului Păunescu>>. Tot, fără autorul Adrian Păunescu, am văzut timbre cu tot imnul Rapidului. Au cumpărat brăţări, eşarfe, ceasuri de perete, lucruri de astea inimaginabile și ne-am interesat despre ce e vorba”, a continuat Andrei Păunescu.

Andrei Păunescu: „Trebuie să răspundă tot în paradigma banilor”

Andrei Păunescu a subliniat că, în timp ce interpretarea culturală a imnului este liberă, comercializarea acestuia fără acordul moștenitorilor este inacceptabilă.

„Nu pot fi eu de acord, eu, că Adrian Păunescu are mai mulţi moştenitori. Când oamenii doresc să cumpere cărţi de Adrian Păunescu se duc în librării și totul e reglementat. Nu pot spune ce ar fi fost dacă ar fi fost. Din fericire, legile sunt foarte clar. Trebuie să ceri acordul și să stabileşti condiţiile, nu poţi vinde ceva ce nu-ţi aparţine și autorul să stea să se uite”, a afirmat Andrei Păunescu.

Povestea imnului celebru la Rapid a început în 1979
Într-o rememorare emoționantă, Andrei Păunescu a povestit momentul creării imnului, un simbol al dragostei necondiționate pentru echipa Rapid și pentru ideile pe care aceasta le reprezenta.

„Lucrurile frumoase trebuie povestite. Adrian Păunescu, în 1979, august, când l-a scris, l-a scris dintr-o dragoste pentru o idee, o echipă, pentru niște oameni a căror echipă era prigonită. A scris acel cântec și n-a pretins nimic pentru partea culturală și în niciun caz nu a scris… Dacă voia să facă comerț cu arta lui, câștiga mulți bani. Nu a scris acest imn ca să fie pus pe tarabe, pe mărfuri unde nu e pomenit,” a încheiat Andrei Păunescu.

Rapid București nu a rămas fără reacție la acțiunile lui Andrei Păunescu și a răspuns printr-o declarație oficială.

Rapid, comunicat oficial după ce a fost dată în judecată

„Am constatat cu surprindere faptul că Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a acționat în judecată clubul nostru, formulând o reclamație care are ca obiect «dreptul de autor și drepturile conexe». Mai precis, suntem acuzați că am utilizat versurile din Imnul Rapidului în scopuri comerciale.

Așa cum știu suporterii rapidiști de toate vârstele, Imnul Rapidului a fost compus de către poetul Adrian Păunescu, la începutul anilor ’80, și a devenit un simbol al rapidismului. De atunci, «Imnul» a fost intonat de sute de mii de ori, iar pasaje din el au fost folosite, începând cu perioada aceea, pe diverse elemente simbolistice sau materiale promoționale (tricouri, căni, cărți, programe de meci, etc.).

În semn de respect și omagiu pentru autorul «Imnului», sala de conferințe a stadionului poartă numele Adrian Păunescu, iar la inaugurarea arenei din Giulești, Andrei Păunescu a fost invitat, contra cost, să intoneze Imnul. Așa cum spuneam, ne surprinde faptul că am aflat de această reclamație doar din spațiul public, fără vreo informare prealabilă verbală sau scrisă.

Din respect, în primul rând pentru trecut și istorie, până nu vom primi reclamația oficială, refuzăm orice fel de polemică legată de acest subiect”, a transmis Rapid, pe Facebook.

Andrei Păunescu îi cere 1 milion de euro Rapidului

Rapid a fost dată în judecată pentru că vinde produse inscripționate cu versurile clubului și i se cere 1 milion de euro ca daune, scrie gsp.ro.

CFR Călători a fost acționată în instanță pentru că a trecut versuri din imn pe locomotiva dedicată împlinirii a 100 de ani de la înființarea Rapidului, iar firma Mobexpert a fost dată în judecată pentru că are la vânzare anumite produse cu versurile imnului.

În total, Andrei Păunescu care 4,15 milioane de euro.

  • FC Rapid – 1.000.000 de euro
  • Vinicola Averești 2000 SA – 1.000.000 de euro
  • Romfilatelai SA – 200.000 de euro
  • CS Rapid – 500.000 de euro
  • Superbet – 500.000 de euro
  • Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători sau Mobexpert – 500.000 de euro
  • Metrorex – 200.000 de euro
  • Dante Internațional SA – 100.000 de euro
  • Stargift SRL – 50.000 de euro
  • Retail Concept Design SRL – 100.000 de euro

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.