Rapid

Alexandru Ioniță și Rareș Ilie dupã meciul cu UTA: „Avem o echipă foarte bună, iar în seara asta apărarea a fost impecabilă”

Alexandru Ioniță și Rareș Ilie, cei doi marcatori ai Rapidului din meciul cu UTA, au tras concluziile la finalul partidei din runda a 4-a.

Cei doi jucători ai lui Adi Mutu recunosc că Rapid nu a avut un joc bun pe terenul lui UTA, dar cele mai mai importante sunt cele trei puncte câștigate în această seară.

„Mister a știut să ne motiveze, a trebuit să suferim și să ne urmărim interesul ca să câștigăm cele 3 puncte. Chiar dacă nu am făcut un joc bun, important e că am câștigat. Avem o echipă foarte bună, iar în seara asta apărarea a fost impecabilă. Ați văzut ce joc au făcut Săpunaru, Dandea, Morais, Grigore…”, a spus Alexandru Ioniță la finalul meciului.

„În prima repriză nu am existat, dar am avut realizări. Ne-am dorit play-off-ul și l-am ratat, iar acum ne-am pus obiectiv câștigarea play-out-ului. Nu acceptăm altceva pentru că echipele astea sunt sub noi ca valoare. Le mulțumesc tuturor colegilor de echipă. Era mai bine în play-off, dar de la anul acolo o să fim”, a spus Rareș Ilie.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.