Leasă Dragoș – Comoara Ascunsă


Comoara ascunsă

Acum poți citi gratuit cartea Comoara Ascunsă, în paginile site-ului 1923.ro. Dacă o dorești în format fizic o poți COMANDA AICI. Lectură placută

Te asteptam in FAN SHOP 1923 cu preturi accesibile si produse EXTRAORDINARE. In plus, LIVRAM RAPID! APASA AICI

Introducere

Fiecare dintre noi avem o comoară pe care tot noi o ținem ascunsă, împiedicând-o să facă ceea ce este menită să facă: să strălucească.

Și acest lucru se întâmplă din mai multe motive, dar o să încep cu cele două teorii greșite pe care mi le-am însușit eu însumi:

  1. Am crezut că această comoară se află în afara mea și am căutat-o în zadar ani la rândul.
  2. Am crezut că această comoară se află în interiorul meu și am vrut să ajung la ea încercând să mă cunosc mai bine.

Și iată că celebra vorbă Din greșeală în greșeală spre victoria finală se potrivește de minune în cazul meu. Astfel am descoperit faptul că această comoară nu se află nici în afara, nici în interiorul meu, ci comoara sunt eu însumi.

“Te voi lăuda că sunt o făptură așa de minunată”, îi spune Lui Dumnezeu psalmistul David, întărindu-mi această convingere, care nu are menirea de a-mi schimba viața din temelii, ci de a mă face să înțeleg faptul că nu am nicio bucurie dacă trăiesc altfel decât conștientizând pe deplin acest lucru.

Da. Fiecare dintre noi suntem o comoară și toți împreună suntem un tezaur cum n-a existat vreodată.

Știu că sună pompos. Știu și că ai tendința să negi acest lucru. Crede-mă, am făcut-o și eu de nenumărate ori. Dar am să-ți spun o mică povestioară ca să înțelegi mai bine ce vreau să-ți transmit:

Într-o zi, un traficant de droguri a luat o bancnotă de 500 de lei din rezerva lui extraordinar de mare de bani și s-a dus cu ea la curve. Și-a ales-o pe cea mai frumoasă, a plătit-o, a folosit serviciile, iar apoi a plecat.

Femeia a luat cei 500 de lei și s-a dus să-și cumpere de toți banii băutură de la magazinul din colțul străzii.

Proprietarul magazinului a folosit cei 500 de lei pentru a ajuta la operația unui copil.

Iar de-aici încolo nu mai știe nimeni ce s-a întâmplat cu bancnota. Nici nu e nevoie.

Importantă e lecția.

Cu bune și cu rele, bancnota de 500 de lei valorează tot 500 de lei. Indiferent că a trecut prin mâna unui traficant de droguri. Iar apoi prin mâna unei prostituate. Apoi prin mâna unui proprietar de magazin. Continuându-și drumul pentru a ajuta un copil, bancnota de 500 de lei valorează tot 500 lei.

La fel și tu. Uneori ai greșit față de alții. Alteori au greșit alții față de tine. Uneori ai fost vorbit de bine. Alteori ai fost vorbit de rău. La fel ca în cazul bancnotei, absolut nimic n-a putut să facă să-ți scadă VALOAREA PE CARE O AI!

De asemenea, poți să judeci cât vrei bancnota. Poți să spui că e murdară fiindcă a trecut prin mâna unui traficant de droguri și a unei prostituate. O face să valoreze mai puțin? Bineînțeles că nu.

La fel stă treaba și cu noi, oamenii. Dacă vom conștientiza sau nu faptul că suntem o comoară, asta nu face sub nicio formă să ne scadă valoarea.

Dar ce e mai bine? Să conștientizăm valoarea pe care o avem sau nu?! Retorică întrebarea, pentru că răspunsul îl știm deja cu toții.

Trebuie să conștientizăm faptul că suntem o comoară. Avem această obligație, pentru că altfel, indiferent cât am reuși în viață, nu vom putea păstra bucuria vie. Vom pluti pe o mare cu valuri a căror intensitate nu o putem controla. Și oricât de luxoasă ar fi barca în care ne aflăm, nu va depinde de noi dacă ne vom bea liniștiți sau nu cafeaua de dimineață.

Iar exemplul cel mai bun în acest caz îl dă, deși întru cu totul alt context, Mark Manson, în extraordinara sa carte “Arta subtilă a nepăsării”[1], printr-o comparație fabuloasă pe care am să ți-o redau în cele care urmează:

  1. În 1983, un tânăr chitarist extrem de talentat a fost dat afară în cel mai urât mod posibil din trupa în care cânta. Trupa semnase de puțin timp un contract și urma să înregistreze primul album.

Chitaristul a fost dat pe ușă afară cu doar câteva zile înainte de a intra în studio. Fără să fie avertizat, fără vreo discuție. Pur și simplu a fost trezit într-o dimineață și i-a fost înmânat un bilet de autobuz ce avea doar destinația dus, către casă.

Pe drumul pe care-l parcurgea de la New York către Los Angeles, chitaristul a fost, bineînțeles, frământat de zeci de întrebări. Câteva dintre ele: Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Unde am greșit? De ce mi se întâmplă asta? Ce voi face de-acum? Contractele cu case de discuri nu picau din cer, în special pentru trupele de metal aflate la început de drum. Oare tocmai irosise o șansă unică în viață?

Până a ajuns la Los Angeles, chitaristul renunțase să-și mai plângă de milă și era hotărât să-și înființeze propria trupă. Noua formație urma să aibă un asemenea succes încât foștii săi colegi aveau să regrete pentru totdeauna decizia pe care au luat-o. Avea să ajungă atât de celebru, încât foștii lui colegi urmau să suporte multe decenii aparițiile sale la televizor, vocea lui la radio, afișele cu poza lui peste tot și articole despre el în presă. Ei aveau să-și ducă traiul jalnic pe undeva, să-și încarce instrumentele în mașini după câte un amărât de concert prin vreun club, grași și beți împreună cu nevestele lor slute, în vreme ce el avea să isterizeze mulțimile pe stadioane, în concerte transmise în direct la televiziune, în toată lumea. Avea să se scalde în lacrimile trădătorilor săi, șterse picătură cu picătură cu bancnote noi, de o sută de dolari.

Și cu asta, chitaristul s-a pus pe treabă de parcă ar fi fost posedat de un demon muzical, al creației. A petrecut luni întregi recrutând cei mai buni muzicieni pe care i-a găsit. Cu mult mai buni decât cei din fosta trupă. A scris zeci de cântece și a repetat fără încetare.

Furia clocotitoare i-a alimentat ambiția, iar răzbunarea a devenit muza lui. După câțiva ani, noua trupă a încheiat un contract, iar după încă un an a scos și un prim album care a avut un succes fulminant. Numele chitaristului este Dave Mustaine, iar noua lui trupă este Megadeth. O formație de heavy-metal care a devenit legendară.

Megadeth a vândut peste 25 de milioane de discuri și a concertat de mai multe ori în jurul lumii. Mustaine este considerat unul dintre cei mai talentați și mai influenți muzicieni din istoria muzicii heavy-metal.

Din păcate însă, trupa din care a fost dat afară este Metallica. Formație ce a vândut peste 180 de milioane de albume în întreaga lume. Metallica este considerată de toată lumea una dintre cele mai mari trupe rock din istoria omenirii.

Acesta este motivul pentru care Mustaine, într-un interviu foarte sincer dat în 2003, afirma cu lacrimi în ochi că nu se poate abține să se considere în continuare un ratat. În mintea lui el rămâne în primul rând muzicianul dat afară de la Metallica, nu creatorul Megadeth, în ciuda tuturor realizărilor sale imense.

  1. Al doilea exemplu este dat tot de un muzician care a fost dat afară dintr-o trupă. Povestea lui amintește într-un mod incredibil de povestea lui Mustaine, doar că ea s-a petrecut cu două decenii mai devreme. Se întâmpla în 1962, când o nouă trupă din Liverpool, Anglia, abia începea să facă furori.

Formația avea un nume ciudat, iar membrii ei aveau niște tunsori la fel de ciudate, dar muzica lor era în mod cert una bună. Industria muzicală începuse în sfârșit să-i remarce.

Trupa era compusă din John, solistul vocal și compozitorul; Paul, basistul romantic cu figură de copilaș; George, chitaristul rebel. Plus percuționistul. Aceasta din urmă era considerat chiar cel mai arătos din gașcă, așa că, logic, fetele erau înnebunite după el, în timp ce revistele se întreceau în a publica fotografii ale sale. El era, totodată, și cel mai serios dintre toți patru. Nu consuma droguri și avea o prietenă stabilă. Mai mult, unii specialiști considerau că el trebuia să fie liderul trupei, nu John sau Paul.

Numele său, Pete Best. În 1962, după semnarea primului contract, ceilalți trei membri ai trupei Beatles, căci despre aceasta este vorba, s-au întâlnit în secret și i-au cerut managerului, Brian Epstein, să-l concedieze pe Pete. Epstein a amânat decizia cât a depins de el. Asta pentru că Pete îi era simpatic, așa că la început a ignorat solicitarea. Brian spera că cei trei se vor răzgândi.

După ce au trecut câteva luni, cu doar trei zile înainte de înregistrarea primului disc, Epstein l-a chemat până la urmă pe Best în biroul său. Impresarul l-a anunțat fără ocolișuri că trebuia să plece și să-și caute altă trupă. Nu i-a oferit vreun argument, vreo explicație, vreo vorbă de alinare, nimic. L-a anunțat doar că ceilalți îl voiau plecat, așa că sănătate multă și la revedere.

Beatles l-a înlocuit repede pe Best cu un ciudat pe nume Ringo Starr. Ringo era ceva mai în vârstă și avea un nas mare și neobișnuit. Ringo a fost de acord să-și facă aceeași tunsoare deloc arătoasă ca John, Paul și George. În schimb a insistat să compună cântece despre caracatițe și submarine. Ceilalți au fost de acord, desigur: “Dă-i bătaie, de ce nu?”

La șase luni după ce Best a fost dat afară din formație, a explodat beatlemania, așa că John, Paul, George și Ringo au devenit printre cei mai celebri oameni de pe planetă.

În tot timpul acesta, Best a căzut, bineînțeles, într-o depresie cruntă și și-a petrecut zilele făcând ce ar face orice englez dacă-i dai un motiv întemeiat: a băut. Restul anilor ‘60 nu au fost deloc blânzi cu el. Până în 1965, i-a dat în judecată pe doi dintre foștii colegi de trupă pentru calomnie, timp în care proiectele sale muzicale au eșuat pe bandă rulantă. Apoi, în 1968, a încercat să își ia viața, decizie de la care l-a întors tocmai mama sa. Viața lui ajunsese un dezastru.

Pete Best n-a avut parte de aceeași poveste ca Dave Mustaine prin care să reușească să se salveze. N-a ajuns un superstar internațional și nici n-a câștigat milioane de dolari. Totuși, în multe sensuri, a ajuns mult mai bine decât Mustaine. Într-un interviu din 1994, Best declara: „Sunt mai fericit decât aș fi fost vreodată cu Beatles”.

Best a explicat că excluderea sa din trupa Beatles a dus în cele din urmă la întâlnirea cu viitoarea sa soție. La scurt timp după aceea i s-au născut și cei doi copii. Valorile sale în viață deveniseră acum altele. A început să cântărească totul altfel. Celebritatea și gloria ar fi fost interesante, desigur, însă el a decis că pentru el era mai important ce avea deja acum, după ce se despărțise de Beatles: o familie mare și iubitoare, un mariaj stabil, o viață simplă, fericită. Și-a continuat cariera de percuționist, a concertat prin Europa, a înregistrat albume până după anul 2000. A pierdut el ceva cu adevărat? Poate o tonă de atenție și admirație din partea altora. Însă a câștigat mult mai mult: o viață de care se bucura din plin.

Nu este nevoie să-ți spun eu, care dintre cei doi oameni a conștientizat că este o comoară și care nu. Mă bucur doar că am reușit să te fac să înțelegi acest lucru și voi trece la prima parte a cărții, pe care am să o încep cu o mare rugăminte la tine.

 

 

 CUPRINS

Partea I

        LASĂ COMOARA SĂ STRĂLUCEASCĂ

“Și cum aș putea să fac acest lucru?”, este probabil întrebarea ta la care am câteva răspunsuri pe care te invit să le parcurgi în continuare:

  1. TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ

Știi, mulți dintre noi fugim de LUMINĂ. Și nu pentru că suntem oameni răi, iar faptele noastre sunt rele și ne este teamă că dacă vom veni la LUMINĂ aceste lucruri vor fi dezvăluite.

Fugim de LUMINĂ pentru că ne este frică. În primul rând de părerile oamenilor. Ne este frică de faptul că îi vom dezamăgi pe cei dragi. Iar lista poate continua.

Nu este nevoie să-ți demonstrez că peste 95% din lucrurile de care ți-e frică nu se întâmplă niciodată, iar cele care se întâmplă nu sunt atât de înfiorătoare pe cât ți le imaginai. Asta ca să nu mai spun că multe dintre lucrurile de care ți-era teamă și s-au întâmplat, s-au dovedit într-un final cele mai bune și pline de învățăminte lucruri care ți se puteau întâmpla!

Nu este deloc nevoie să-ți demonstrez asta, pentru că e suficient să aloci câteva secunde privind retrospectiv în viața ta și vei vedea că am dreptate.

Și totuși, referindu-mă strict la frica de părerile celor din jur, îți sugerez să faci următorul test:

Trimite o poză cu tine unei persoane care nu te cunoaște și roag-o să spună câteva cuvinte despre tine. În acest timp, scrie pe o foaie de hârtie ce crezi tu că va spune persoana respectivă.

Vei înțelege pe loc, când vei vedea răspunsurile, că ceea ce crezi tu că ar putea crede lumea despre tine este total diferit de ceea ce se întâmplă în realitate.

Iar în afară de asta, părerea cuiva în ceea ce te privește spune totul despre persoana respectivă și mai nimic despre tine. Și ca să te fac să înțelegi și acest lucru, dacă eu intru într-un restaurant, iar la masă sunt trei femei: o blondă, o brunetă și o roșcată și mă duc și-i spun brunetei că e foarte frumoasă și că-mi place de ea, ce îți spune acest lucru:

Că blonda și roșcata sunt proaste si urâte? Sau că mie îmi place bruneta?

Ai un DAR imens pe care trebuie să-l identifici și să-l împărtășești tuturor și de aceea e foarte necesar să nu-l mai folosești după virgulă atunci când vrei să faci ceva.

Cum ar fi de exemplu:

Vreau să pornesc un canal de youtube, DAR…

Vreau să încep o afacere, DAR…

Vreau să am un blog, DAR…

Nu-l mai folosi așa. Scoate-l de-acolo, că locul lui este în altă parte. Oprește-te înainte de virgulă și treci la treabă.

Pentru că în viață nu vom regreta lucrurile pe care le-am făcut greșit, ci lucrurile pe care le-am fi putut face și nu le-am făcut. Și este normal. Pentru că atunci când crezi în ceva, iar intenția ta e bună, dacă nu dai drumul la treabă, omori o lume înainte de a se naște.

“Cei suficient de nebuni să creadă că pot schimba lumea, sunt și cei care o fac”, spunea Steve Jobs, al cărui discurs de la Stanford din 2005[2], în cazul în care s-ar decerna Oscarul și pentru categoria “Discursuri”, ar fi fost cu siguranță premiat.

De aceea trebuie să ai curajul să vii la LUMINĂ. Poate nu vei reuși să schimbi o lume întreagă. Dar cu siguranță vei putea schimba în bine lumea în care trăiești.

Iată discursul fondatorului Apple:

“Sunt onorat să fiu aici cu voi azi, la absolvirea uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume. Eu nu am absolvit niciodată facultatea. Sincer vorbind, ăsta e cel mai apropiat moment de o absolvire la care am participat. Azi am să vă spun trei povești din viața mea.

Despre conectarea punctelor în viață

M-am lăsat de facultate după șase luni, dar am rămas în campus încă 18 luni. De ce am renunțat? Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o tânără studentă care nu absolvise încă și a decis să mă dea spre adopție. Ea simțea că trebuie să fiu adoptat de o familie cu studii superioare, așa că totul era aranjat ca un avocat și soția sa să mă adopte. S-au răzgândit în ultima clipă, pentru că și-au dat seama că, de fapt, doreau o fată. Așadar, a fost sunată următoarea familie de pe listă: “Avem un băiețel, îl vreți?”. Noua familie a spus: “Desigur!”. Numai că s-a dovedit că mama mea nu absolvise facultatea, iar tatăl meu nici măcar liceul. Când a aflat, mama mea biologică nu mai voia să semneze actele de adopție. Însă totul s-a rezolvat când părinții mei au promis că băiatul, adică eu, va avea una.

Și 17 ani mai târziu am mers la facultate. Dar, naiv fiind, am ales o facultate la fel de scumpă precum Stanford. Pe care se duceau economiile de o viață ale părinților mei. După șase luni nu am văzut vreun rost în a merge la facultate, pentru că nu înțelegeam cum mă va ajuta să îmi dau seama cine sunt și ce vreau să fac cu viața mea. Am decis să renunț și să sper că totul va fi în regulă la final. Atunci eram speriat, dar când mă uit în urmă, îmi dau seama că a fost una dintre cele mai bune decizii ale mele. În clipa în care am renunțat la cursurile obligatorii am putut merge la cursurile care îmi plăceau cu adevărat și care erau de la diferite facultăți. Nu era totul frumos. Nu aveam cameră în campus, așa că dormeam pe podea în camera unor prieteni. Strângeam cutii de Cola și le vindeam pentru 5 cenți ca să îmi cumpăr mâncare, iar în fiecare duminică mergeam 11 kilometri pe jos ca să mănânc o masă copioasă la templul Hare Krishna. Era grozav.

Un curs care îmi plăcea foarte mult era cursul de caligrafie (era poate unul dintre cele mai bune din țară). Am învățat despre tipurile serif și sans serif, despre variația spațiului între litere și care sunt lucrurile care fac un scris excelent. Mi se părea fascinant, un tipar artistic pe care știința nu-l putea reda. Nimic din asta nu avea o aplicație practică în viața mea. Însă peste 10 ani, când lucram la designul pentru primul computer Macintosh, am reușit să punem tot ce învățasem atunci în arhitectura tipografică a Mac-ului. Dacă nu aș fi făcut cursul de caligrafie, Macintosh nu ar fi avut tipurile de font-uri și posibilitățile de a scrie pe care le are acum. Și cum Windows a copiat Macintosh-ul, probabil niciun computer din lume nu le-ar fi avut! Evident, ar fi fost imposibil să unesc aceste puncte din viața mea privind înainte. Doar uitându-te în urmă poți uni punctele.

Așadar, trebuie să ai încredere că, într-un fel, punctele se vor uni la un moment dat în viitorul tău. Trebuie să crezi în ceva: intuiție, destin, viață, karma, orice. Abordarea asta nu m-a dezamăgit vreodată și a făcut diferența în viața mea.

Despre iubire și pierdere

Am avut noroc. Am aflat repede ce vreau să fac în viață. Am pornit Apple în garajul părinților mei când aveam 20 de ani alături de Woz. În 10 ani, compania a crescut de la un garaj, cu doar noi doi, la o companie de două miliarde de dolari și 4000 de angajați. De un an lansasem Machintosh-ul, iar eu împlinisem 30 de ani. Apoi am fost concediat.

Cum poți fi concediat dintr-o companie pe care ai fondat-o? Păi, când Apple era în creștere, am angajat pe cineva pe care-l consideram foarte talentat să mă ajute, și pentru un an treaba a mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au devenit divergente și astfel au apărut disensiunile. Când s-a întâmplat asta, comitetul director i-a ținut partea, iar eu am fost dat afară public. Munca unei vieți întregi era pierdută. A fost devastator. În primele luni nici nu știam ce voi face. Simțeam că am dezamăgit o generație întreagă de antreprenori. Mă simțeam un eșec public total și vream să mă retrag, însă ceva nu mă lăsa. Încă îmi plăcea ce fac, îmi plăcea munca mea. Am fost respins, dar încă eram îndrăgostit. Așa că am decis să încep din nou de la 0. Atunci nu am înțeles, dar acum știu că a fi dat afară a fost cel mai bun lucru pentru mine. Greutatea de a fi o persoană de succes a fost înlocuită de ușurarea de a fi începător iar, mai puțin sigur pe lucrurile din jurul meu. Am intrat în cea mai creativă perioadă din viața mea.

În următorii cinci ani am întemeiat compania Next și compania Pixar și m-am îndrăgostit de o femeie minunată care mi-a devenit soție. Am creat primul film animat pe computer și am ajuns cel mai de succes studio de animație din lume. Apoi, printr-o imensă răsturnare de situație, Apple a cumpărat Next, eu m-am întors la Apple, iar tehnologia pe care o dezvoltam la Next este la baza companiei Apple de azi. Laurene și cu mine avem o familie minunată împreună. Sunt foarte sigur că nimic din astea nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu eram dat afară de la Apple. A fost un medicament foarte amar, dar pacientul avea nevoie de el. Câteodată viața te lovește în cap cu o cărămidă. Nu îți pierde credința! Sunt sigur că singurul lucru care m-a făcut să merg mai departe a fost dragostea pentru ceea ce făceam.

Trebuie să descoperi ce iubești. Asta e valabil și în muncă, și cu oamenii. Munca va ocupa o mare parte din viața ta și singurul fel de a fi cu adevărat satisfăcut este să ai realizări frumoase. Și nu poți avea realizări frumoase decât dacă iubești ceea ce faci. Dacă nu ai găsit încă, continuă să cauți. Nu te mulțumi cu puțin. Așa cum se întâmplă cu toate problemele ce țin de suflet, vei ști când vei găsi. Iar pe măsură ce anii trec, totul va deveni din ce în ce mai bine. Să nu uiți doar: nu te mulțumi cu puțin!

Despre moarte

Când aveam 17 ani, am citit ceva ce m-a impresionat profund: ”Dacă trăiești fiecare zi ca și când ar fi ultima, într-o zi mai mult ca sigur vei avea dreptate!”. Mi-a deschis ochii și în fiecare dimineață dintre cei 33 de ani care au urmat mă priveam în oglindă și îmi puneam o întrebare: “Dacă azi ar fi ultima zi din viața mea, aș vrea să fac ceea ce am de gând să fac azi?” Și când răspunsul era “nu” pentru multe zile la rând știam că trebuie să schimb ceva. Să țin minte că voi muri a fost cea mai importantă unealtă pe care am avut-o ca să iau marile decizii în viață. Pentru că totul, toate așteptările externe, toată mândria, toată rușinea și frica de eșec, toate dispar în fața morții, lăsând doar ceea ce este important cu adevărat. Să ții minte că vei muri e cel mai bun mod pe care eu îl știu de a evita capcana de a te gândi că ai ceva de pierdut. Ești deja dezbrăcat. Nu există vreun motiv să nu îți urmezi inima.

Acum un an am fost diagnosticat cu cancer. Am făcut o ecografie la 07:30 dimineața și se vedea clar: aveam o tumoare la pancreas. Nici nu știam ce e ăla pancreas. Doctorii mi-au zis că sigur e unul din acele tipuri de cancer care nu pot fi tratate și, prin urmare, aveam să mai trăiesc între trei si șase luni. Mi s-a spus să merg să îmi fac ordine în treburi, pe limbajul doctorilor asta însemnând “pregătește-te să mori”. Înseamnă să încerci să le spui copiilor totul. Credeai că ai timp 10 ani să faci asta, însă trebuie să o faci în câteva luni. Înseamnă să-ți iei rămas bun. Am trăit cu acel diagnostic toată ziua.

Mai târziu, în acea seară, mi s-a făcut o biopsie: mi-au băgat pe gât un endoscop, prin stomac și intestine, până la pancreas, și, cu un ac, au prelevat câteva celule din tumoare. Eu eram anesteziat, dar soția mea care era acolo mi-a spus că doctorii au început să plângă când s-au uitat la microscop. Era o formă foarte rară de cancer pancreatic care se putea vindeca prin operație. M-am operat și din fericire acum sunt în regulă. Ăsta a fost momentul în care am fost cel mai apropiat de moarte și sper că asta să fi fost pentru încă multe decenii. Acum, că am simțit pe pielea mea, pot spune niște lucruri cu o mai mare certitudine decât când moartea era doar un concept pur intelectual.

Nimeni nu vrea să moară. Chiar și oamenii care vor să ajungă în rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Și totuși, moartea e destinația pe care o împărțim toți. Nimeni nu a scăpat de ea vreodată. Și așa și trebuie să fie, pentru că moartea este cea mai mare invenție a vieții. Este agentul schimbării. Curăță vechiul pentru a face loc noului. Acum, voi sunteți noul, dar, într-o zi, nu prea departe, veți fi vechi și veți fi înlăturați. Îmi pare rău să fiu așa dramatic, dar acesta e adevărul.

Timpul fiecăruia este limitat, nu îl consuma trăind viața altora. Nu te lăsa captiv al dogmelor, adică nu trăi după regulile altora. Nu lăsa zgomotul părerilor altor persoane să amuțească propria ta voce interioară. Și, cel mai important, ai curajul să îți urmezi inima și intuiția. Ele știu deja ce vrei să devii. Orice altceva e pe plan secund.

Vă mulțumesc tuturor foarte mult!”

Întreg discursul lui Steve Jobs este genial, așa cum deja ți-ai dat seama, dar fragmentul pe care l-am reluat mai jos, mi se pare cel mai revelator dintre toate.

Să ții minte că vei muri e cel mai bun mod pe care eu îl știu de a evita capcana de a te gândi că ai ceva de pierdut. Ești deja dezbrăcat. Nu există vreun motiv să nu îți urmezi inima.”

Pentru că m-a făcut să înțeleg faptul că n-am nimic de pierdut, ci numai și numai de câștigat. Și de aceea împart aceste lucruri cu tine. Pentru că îmi doresc din tot sufletul să trăiești în LUMINĂ și să lași astfel COMOARA care ești să STRALUCEASCĂ.

Ca să-l adaptez pe un alt om de la care am învățat enorm, George Copos, și glumind puțin, 50% problemă e rezolvată. Adică eu vreau! Mai rămâne să vrei și tu.

  1. FII RECUNOSCĂTOR

Una din nenumăratele familii ajutate de Gigi Becali a găsit la un moment dat de cuviință să folosească banii dați de acesta pentru treburile gospodărești și refacerea casei avariată de inundații, pe diferite distracții, plimbări cu taxiul ș.a.m.d.

În căutare de scandal și titluri spectaculoase, ca de obicei, un post de televiziune l-a contactat pe Becali, care a dat un răspuns de o înțelepciune cum rar ți-e dat să vezi, servindu-ne tuturor o lecție incredibilă despre recunoștință.

“Am să le mai dau bani!”, a fost primul răspuns care i-a lăsat cu gura căscată pe toți din studio. „Ei nu au avut niciodată atâția bani pe mână și având o viață tristă, au zis să se bucure și ei de micile plăceri ale vieții. Și am să vă spun o întâmplare: pe vremea când tatăl meu avea oi, mama a descoperit că ciobanii ne furau.

  • Ăștia ne fură, i-a spus mama tatălui meu.
  • N-are nimic!
  • Cum adică n-are nimic?! Ăștia ne fură și tu zici că n-are nimic?!
  • Mulțumesc lui Dumnezeu că fură ei de la mine și că nu fur eu de la ei!”

Câtă înțelepciune, cât tâlc, câtă recunoștință în această poveste. Aveți impresia că această recunoștință n-a contribuit la ceea ce este Gigi Becali astăzi? A contribuit din plin. Pe lângă inteligența, curajul și multe alte calități pe care le are, recunoștința și-a jucat pe deplin rolul.

În viață sunt foarte importante alegerile pe care le facem, dar și întâmplarea are un rol important. De aceea atunci când cineva te invidiază, spune și tu ca tatăl lui Gigi Becali: “Mulțumesc lui Dumnezeu că mă invidiază el pe mine și nu eu pe el”. Când cineva te vorbește de rău, spune și tu: “Mulțumesc lui Dumnezeu că mă vorbește el de rău și nu eu pe el”. Când te gândești că cerșetorul care ți-a cerut un leu îl va folosi să-și ia băutură, dă-i-l și mulțumește că cere el de la tine și nu ceri tu de la el!

Deci, pentru a lăsa comoara să strălucească, fii recunoscător pentru cine ești. Pentru ce ai. Fii recunoscător pentru ce nu ai încă, pentru că urmează să primești. Fii recunoscător pentru oamenii din viața ta, indiferent că au plecat, indiferent că au rămas. Trăiește în lumină, fii recunoscător și lasă comoara să strălucească!

  1. FII ÎNCREZĂTOR

Fără încredere nu poți face lucrul cel mai important când vine vorba de absolut orice pe lumea asta: SĂ ÎNCEPI.

Când Steve Jobs a înființat într-un garaj compania Apple alături de Steve Wozniak, crezi că știa cum o să facă iPhone-ul? Sau celelalte minunății pe care Apple le-a produs de-a lungul timpului?

Nu! N-avea nici cea mai mică idee. Avea doar un vis și încredere totală că va reuși.

Dacă însă preferi să lași locul care ar trebui ocupat de încredere unor gânduri care te vor ține pe loc, vei continua să tărăgănezi și, chiar dacă să presupunem prin absurd te hotărăști totuși să începi, te vei lăsa păgubaș la primul hop, convins că visul tău nu poate deveni realitate și că fericirea e rezervată altora.

Fie că-ți place de o fată și nu o abordezi pentru că ți-e teamă ca nu cumva să fie prea bună pentru tine sau să te respingă.

Fie că vrei să faci canalul ăla de Youtube la care te tot gândești.

Fie că vrei să pornești cel mai tare blog care ar putea exista pe această planetă.

Și lista poate continua la nesfârșit, alege tu ce ți se potrivește. Nimic din toate astea, fără încredere, nu vei realiza vreodată.

Zi-mi și mie, cum Doamne iartă-mă, știi dacă fata de care îți place este sau nu este bună pentru tine, dacă nu o cunoști? Cum știi dacă o să te respingă sau nu? Iar dacă te respinge, de ce ar fi acesta un lucru rău, când orice respingere din partea unei femei nu înseamnă altceva decât: “Nu te pot face fericit, nu-ți pierde timpul cu mine”.

Ce e așa dificil să pornești canalul acela de Youtube? Ai nevoie de un telefon cât de cât și o idee.

Sau blogul la care te tot gândești? Ai nevoie de un calculator sau un laptop și mii de tutoriale despre cum se face.

Trebuie să fii încrezător că vei reuși. Trebuie să crezi în visul tău și să-l urmezi. Visul trebuie urmat! Nu părerile și neîncrederea emanată de cei din jur, pe care trebuie sa îi elimini neapărat din viața ta.

Nu poți schimba oamenii din viața ta, așa că e momentul să schimbi oamenii din viața ta.

Tare, nu?! Mai citește o dată asta, dacă nu ai înțeles din prima și renunță la toți cei care îți sporesc neîncrederea.

“Dacă ideea ta era bună, o folosea altcineva înainte până acum.”

“N-ai nicio șansă pentru că habar n-ai să cânți! Sunt atâția oameni talentați care nu reușesc în domeniul ăsta și vii tu să spui că te-apuci de cântat?!”

“Oprește-te și apucă-te de lucruri serioase, până nu e prea târziu!”

Ți-am redat doar câteva dintre părerile celor din jurul meu pe care am fost foarte dezamăgit să le primesc, dar i-am eliminat din viața mea și mi-am văzut de treabă. Iar acum, mă pot bucura că piesele mele au fost ascultate de milioane de oameni, că ideea mea de a vinde tricouri a fost materializată, că mă pot trezi la ce oră vreau, mă pot pune la somn la ce oră vreau, iar în acest interval fac tot ceea ce îmi doresc. Iar acum mă bucur că scriu această carte și fac acest lucru cu încredere deplină că și tu, la fel ca mine, simți că trebuie neapărat să trăiești în lumină, să fii recunoscător, să fii încrezător și să lași comoara să strălucească!

  1. FII CURAJOS

Într-un moment greu al vieții mele, mi-am pus o întrebare la care am primit răspuns instant:

  • Oare ce ar face Dumnezeu în locul meu?!
  • Nu s-ar plânge, nu s-ar teme!

Vezi tu, mulți în ziua de azi confundă curajul cu tupeul, două lucruri diametral opuse, deoarece eu consider tupeul doar o altă formă de manifestare a fricii, fiindcă nesimțirea nu poate fi calitate indiferent de unghiul din care o privești.

În timp ce curajul face de cele mai multe ori diferența între banal și extraordinar. Trebuie să ai curaj să-ți urmezi visul, iar dacă pe drum se întâmplă să cazi, trebuie să ai curaj să te ridici.

Nu poți elimina total frica din viață, și nu sunt convins că e ceva bun să nu-ți fie frică de nimic. Noi oamenii am fost creați pentru nemurire și de aceea frica este în strânsă legătură cu instinctul de supraviețuire, însă rolul ei nu trebuie luat de acolo și folosit ca piedică în calea tuturor lucrurilor frumoase pe care merităm să le trăim.

Trebuie să ai curajul de a nu te plânge. Vina pentru nereușitele tale, pentru lucrurile rele care ți se întâmplă, pentru dezamăgirile trăite, poate că nu îți aparține ție, dar cu siguranță responsabilitatea de a merge mai departe nu e a altcuiva decât a ta.

De aceea trebuie să trăiești în lumină, să fii recunoscător, să fii încrezător și să ai curajul de a lăsa comoara să strălucească!

  1. ZÂMBEȘTE

Da! Zâmbește! Sau și mai bine, RÂZI! Râzi cu poftă. Râzi cu dureri de burtă. Râzi până nu mai poți să respiri.

Trebuie să privești partea plină a paharului, chiar dacă de multe ori situația stă ca-n discuția dintre Nicu Rață și Ardiles într-o scenă din Las Fierbinți:

“Mă, Ardiles, eu sunt învățat să văd partea plină a paharului, dar nu știu cum să-ți spun eu ție că partea ta plină e mai mult goală, iar aia goală e mai mult plină”

Râzi, pentru că oamenii care nu râd, nu sunt oameni serioși.

Râzi, pentru că “viața e frumoasă, dar merită trăită”, vorba lui Hagi.

Iar fără trăire, cuvintele sunt mai goale decât femeile din Playboy.

Râzi, pentru că “dacă nu ai simțul umorului ești de tot râsul”, vorba lui Mihai Ioan (Crețu’, fost șef al galeriei Rapidului).

Râzi cum râdea Obama în facultate, când după un joint le-a zis tuturor cu gura până la urechi că el va fi primul președinte negru din istoria SUA.

Râzi pentru că meriți. Meriți să trăiești în lumină, să fii recunoscător, să fii încrezător, să ai curaj și, zâmbind, meriți să lași comoara să strălucească.

 

  1. ANTRENEAZĂ-TE

“M-am întâlnit cu Cristiano Ronaldo pe teren, o singură dată, la un corner. Eu țineam bara, iar apoi m-am lovit de el și nu știu, sincer, cine era mai tare: Cristiano sau bara.”

Sunt cuvintele fotbalistului român Florin Andone când i s-a adresat o întrebare legată de duelul pe care l-a avut cu celebrul fotbalist portughez.

Succesul nu este un cont baban într-o bancă, o vilă de lux sau mașini scumpe. Succesul este în primul rând un obicei. Dacă te uiți puțin atent la oamenii de succes, vei vedea că toți, fără excepție, au dezvoltat de-a lungul timpului obiceiuri sănătoase.

Cristiano Ronaldo este cât se poate de evident că face parte dintre ei, iar faptul că adversarii săi nu știu cine este mai tare, el sau bara, nu se datorează contului din bancă sau vilelor pe care le are, ci obiceiurilor sănătoase pe care le-a dezvoltat.

Cristiano Ronaldo vine la antrenament primul și pleacă ultimul. Nu numai că se antrenează în permanență, dar o face cu o seriozitate și un profesionalism impecabil. Restul – banii, vilele, mașinile ș.a.m.d. vin în mod firesc la cei care dezvoltă obiceiuri sănătoase.

De aceea sunt de părere că suntem ceea ce ne antrenăm să fim. Și asta zi de zi.

Am avut deosebita plăcere să-l cunosc pe Răzvan Petre, un fost junior al Rapidului, în prezent practicant de arte marțiale, de la care am reținut o vorbă fabuloasă, pe care o știe la rândul lui de la un sensei:

“La competiții, poți fi campion și din întâmplare. Important este să fii campion zi de zi!”

Și câtă dreptate poate avea! Pentru că la competiții poți cel mult câștiga o medalie de aur. Dar dacă trăiești în lumină, ești recunoscător, încrezător, ai curaj, zâmbești și te antrenezi să lași comoara să strălucească, ai mult mai mult de câștigat.

  1. ÎNVAȚĂ

Când mi se adresează întrebarea “Ce școală ai terminat?”, nu am o stare de prea mult calm. Este printre cele mai enervante întrebări, din punctul meu de vedere. Cum adică ce școală am terminat? Ți se pare cumva că am încetat să învăț? Sunt în permanență la școală. Singura diferență este că acum mă bucur de avantajele libertății de alegere și pot decide singur ce anume vreau să studiez.

La fel cum o bancnotă nu-și schimbă valoarea indiferent prin mâna cui trece, la fel nici timpul nu stă în loc pentru nimeni. Timpul trece, iar noi nu putem face nimic în privința aceasta. Ceea ce depinde de noi este dacă îl pierdem sau îl câștigăm. Iar timpul petrecut fără a învăța ceva nou, este pierdut. De asemenea timpul petrecut pentru a învăța ceva ce nu-ți este de folos este la rândul său pierdut.

Recordul meu în fața calculatorului a fost de 24 de ore, timp în care am devorat totul despre ceea ce înseamnă email marketingul. Și asta pentru că știam la ce îmi folosește.

Am petrecut ore-n șir învățând Photoshop, Adobe Illustrator, editare video, WordPress, Copywriting. Am învățat despre transfer serigrafic, DTG, imprimare cu PS Film. Am studiat în amănunt Codul Civil, legislația comercială, legea dreptului de autor, pentru a ști ce am voie să fac și ce nu. Pentru a ști cum să mă protejez în fața celor care ar putea să-mi fure ideile.

Am văzut în tot acest timp tot felul de oameni care credeau că dacă îmi petrec atâta timp în fata calculatorului, înseamnă că mă joc ceva, că pierd timpul.

Alți oameni, când am început să am rezultate și să culeg roadele a ce am învățat, mi-au zis ceva de genul: “Te doare la bască, tu muncești de-acasă!”

N-am muncit niciodată de acasă. Eu în realitate am dormit la birou!

Iubesc la nebunie să învăț! Și n-o să încetez să fac asta vreodată. Mai ales acum, când accesul la educație este la un singur click distanță.

Cu această carte însă, fac ceva nou, ceva ce nu am mai făcut niciodată: ÎNVĂȚ, ÎNVĂȚÂNDU-TE PE TINE. Învăț spunându-ți că trebuie să trăiești în lumină, să fii recunoscător, încrezător, să ai curaj, să zâmbești, să te antrenezi și să înveți să lași comoara să strălucească!

 

 

Partea II

Șapte sfaturi (sau RUGĂMINȚI)

  1. NU ASCUNDE COMOARA

Foarte multe pietre prețioase alcătuiesc comoara despre care îți vorbesc, iar ceea ce este minunat, este că, deși au ceva în comun, fiecare în parte este diferită.

Unele au în componență talent artistic, altele pricepere în construcții. Unele au în componență flerul pentru afaceri, altele darul unei profesii. Iar lista acestor pietre prețioase despre care îți vorbesc este foarte lungă și foarte variată.

Și, pentru că ți-am spus deja la început că, împreună, toate comorile formăm un tezaur cum n-a existat vreodată, pe lângă faptul că trebuie să conștientizăm că suntem o comoară, trebuie de asemenea să știm și că avem obligația de a face parte din tezaur.

De aceea orice gând de a ascunde comoara trebuie eliminat din start.

Iată cât de frumos a explicat Iisus, în Evanghelia după Matei (25 – 14-27)

          Și mai este că un om care, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa.

          Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui și a plecat.

          Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți.

          De asemenea și cel cu doi a câștigat alți doi.

          Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său.

          După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele.

          Și apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei.

          Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.

          Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei.

          Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.

          Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat.

          Și temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.

          Și răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat?

          Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă.

          Luați deci de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți.

          Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua.

Nu te teme într-atât încât să crezi că această comoară este una care poate fi pierdută la fel cum sunt alte comori. Singurul mod prin care poate fi pierdută este să nu faci nimic pentru a o înmulți. Să nu faci nimic pentru a-i crește valoarea. Să nu o împarți cu nimeni.

Un exemplu la propriu în acest caz este al banilor pe care îi pierzi fără să-ți dai seama, dar de fapt tu crezi că-i protejezi necheltuindu-i. Dacă-i ții la bancă, din cauza dobânzii 0 care ți se oferă, pierzi datorită inflației, undeva la 5% pe an din total.

În schimb, dacă-i investești, treburile se schimbă.

Nu dezvolt subiectul, dar sper că te-am făcut suficient de curios încât să începi să înveți despre investiții, și, de asemenea, sper că am fost suficient de clar cu privire la comoară.

Cu siguranță vei pierde pe o parte și vei câștiga pe alta, dar și-atunci când pierzi câștigi dacă înveți lecția. În schimb, dacă o ții ascunsă, o vei pierde de tot.

Și nu e deloc cum trebuie. Nu e deloc frumos.

  1. CREDE

Știi ce mi se pare cel mai amuzant la cei care spun că expresia “Crede si nu cerceta” aparține Bibliei? Faptul că tocmai ei cred și nu cercetează cui aparține în realitate!

Citatul îi aparține filosofului grec Celsus și nu se regăsește nicăieri în Biblie.

Dar dacă mă întrebi pe mine, tot ce am cercetat până acum, m-a adus la concluzia că cel mai important este să crezi.

Și nu sunt singurul. Lev Tolstoi a ajuns la aceeași concluzie. Iar în cartea “Spovedanie” dezbate problema într-un mod amplu și clarifică acest lucru mult mai bine decât aș putea să o fac eu în acest moment. Te rog să o citești când ai timp.

De mic copil am crezut. În Dumnezeu, în mine, în oameni. Și de aceea poate că am avut și privilegiul de a descoperi mult mai repede decât o fac alții ce anume îmi place să fac.

Îmi aduc aminte și acum prima poezie pe care am scris-o. Aveam 10 ani. Și oricât de copilărească mi s-ar părea acum, încă o consider cea mai tare poezie pe care am scris-o vreodată.

Eu văd viața

Ca un vis prea sfânt

Care a-nceput

Atunci când m-am născut

Și se va sfârși

Atunci când voi muri

De atunci am fost foarte conștient de faptul că sunt stăpânul visului meu, fiind astfel scutit de a lupta pentru a-l transforma în realitate, fiind suficient să îl trăiesc!

Și poate tocmai de aceea filmul “The Secret”, pe care, dacă ai ajuns până aici, sunt șanse foarte mari să-l fi văzut la rândul tău, nu mi-a schimbat viața. M-a făcut doar să nu mai am dubii cu privire la ceea ce cred. Tot ce este în acel film a fost deja rezumat într-o singură frază, acum aproximativ 2000 de ani, de către Iisus:

De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

Prin aceasta faci două lucruri: ești recunoscător și încrezător. Pentru că dacă Îi ceri lui Dumnezeu ceva sub altă formă decât: “Mulțumesc Doamne pentru ceea ce mi-ai dat deja, și cu răbdare aștept să ajungă la mine” și în schimb spui: “Doamne, te rog să-mi dai cutare lucru”, de fapt transmiți faptul că nu ai încredere deplină că Dumnezeu îți va da și totodată îi pui și condiții, în sensul că, subtil, condiționezi recunoștința de primirea acelui lucru.

Și nu e deloc cum trebuie! Nu e deloc frumos!

  1. AI RĂBDARE

Știu ce zici. Dar, nu!

Sub nicio formă nu mă refer la răbdare cu sensul răbdării pe care a avut-o părintele Cleopa, atunci când, ca test pentru intrarea în călugărie, i s-a dat să bată un copac cu un bici, până când va veni cineva să-i spună să se oprească.

Nici n-aș avea cum să-ți spun asta. Ar fi în contrast total cu tot ceea ce am trăit până acum, începând cu un episod din copilărie, când, pe la vârsta de 3 ani, înainte de culcare, am urlat până am adormit că eu vreau să fie zi și vreau să fie zi acum, până în ziua de astăzi, când, încă lupt cu mine în încercarea de a nu mai fi atât de impulsiv.

Când îți spun să ai răbdare, mă refer cu sensul de a nu lăsa dezamăgirile, hopurile, piedicile pe care le întâlnești, să te oprească să-ți trăiești visul. Să nu le lași să te facă să renunți. Să nu le lași să-ți ia credința în faptul că dacă ești recunoscător și încrezător, vei avea ce îți dorești. Cu sensul acesta îți spun să ai răbdare.

  1. JUDECĂ

Iar când spun asta, mă refer inclusiv să judeci oamenii. Sunt sătul de clișeul acela cu “nu judeca oamenii, că nu ești în locul lor și nu știi ce-au făcut și bla bla bla”.  Eu cred că trebuie să ne judecăm unii pe alții și am să-ți spun și de ce, dar înainte vreau să-ți spun altceva, ca o mică paranteză:

Am avut o discuție cu cineva pe tema asta în urmă cu ceva timp:

  • Nu-mi plac oamenii care-i judecă pe alții. Mi se par ipocriți, răi și invidioși, mi-a spus persoana respectivă.
  • Deci să înțeleg că nu ai o părere prea bună despre tine, nu-i așa?!, a fost replica mea ce a stârnit o privire de nedumerire.
  • Păi ce altceva ar trebui să înțeleg eu, din moment ce tocmai, judecându-i pe cei care îi judecă pe alții, te-ai alăturat lor?

Mă rog, am un dar foarte ciudat de a nu fi pe plac deloc atunci când nu sunt de acord cu părerea cuiva.

Să revin la argumentele cu privire la faptul că trebuie să ne judecăm unii pe alții. Eu cred că numai așa putem identifica dacă ne putem fi de folos sau dacă ne încurcăm unii pe alții. Ca o mică paranteză, nu sunt și nu voi fi niciodată de acord cu a da verdicte, însă asta este cu totul și cu totul alt lucru. Dacă pe mine mă deranjează ceva la cineva și din cauza acestui lucru nu mai vreau să am de-a face cu persoana respectivă, asta nu înseamnă că persoana respectivă nu are niște calități, nu înseamnă că n-are dreptul la demnitate, libertatea de a face tot ce își dorește, cu condiția să se oprească acolo unde începe libertatea altcuiva și așa mai departe.

Însă nu mi se pare deloc normal să ducem vorba “Nu judeca!” în sfera corectitudinii politice pentru că nu e cazul.

Tupac a spus o vorbă mare în legătură cu aceste lucruri: “Dacă mi-ai greșit, nu-ți vreau răul. Vreau să te văd în continuare mâncând și vreau să te văd mâncând vesel și fericit. Doar că nu la masa mea!”

Judecă, deci. Gândește. Iar când vine vorba de dat un verdict, încearcă să alegi ce e mai bine pentru tine, fără a face rău cuiva.

 

 

  1. CITEȘTE

Pentru mine a citi, reprezintă o scurtătură pe drumul meu spre succes. Pentru că acumulez câte puțin din experiența altor oameni. Pentru că mă scutesc de niște greșeli, trăgând totodată învățămintele ce decurg din ele. Pentru că, regăsindu-mă de multe ori în anumite teorii și cugetări, îmi întărește convingerea că nu sunt singurul care gândește astfel.

Totuși, după ce citesc o carte, nu trec imediat la următoarea. Consider că trebuie îmbinat cititul cu acțiunea. Iar dacă nu se poate acest lucru, prefer acțiunea în locul cititului.

Îți redau mai jos o listă cu niște cărți pe care ți le recomand din tot sufletul. Despre unele ți-am vorbit deja în rândurile de mai sus. Despre altele nu. Dar îți promit un lucru: VEI AVEA FOARTE MULT DE CÂȘTIGAT DACĂ LE CITEȘTI. Iată lista:

  • Paulo Coelho – “Alchimistul”, “Jurnalul unui mag” și Învingătorul e întotdeauna singur”
  • Mark Manson – “Arta subtilă a nepăsării” și “Cum să atragi femei prin intermediul sincerității”
  • Lev Tolstoi – “Spovedanie”
  • Nicolae Steinhard – “Dăruind vei dobândi”
  • Marcus Aurelius – “Meditații”
  • DAN PENA – “PRIMELE TALE 100 DE MILIOANE DE DOLARI” (pe-asta ar fi trebuit să o pun pe primul loc dacă aș fi făcut un clasament și nu o recomandare)
  1. FII SIMPLU

După cum vezi nu prea bat câmpii dezvoltând în zeci de pagini ce poate să fie spus în câteva rânduri. În cazul acesta, mărimea chiar nu contează, ca să o spun pe înțelesul tuturor. Deci fii și tu la fel. Câștigi timp. Nu te complici. Și ajungi mai repede la destinație. Ți-o zice unul care credea că pentru a scrie o carte trebuie să și să, iar apoi să, dup-aia să… până când a primit cel mai bun sfat cu putință: “PUNE MÂNA ȘI SCRIE-O!”.  Și cu siguranță îmi dai dreptate, pentru că altfel nu ai fi ajuns până aici. Ai fi încetat să citești demult. Deci… cum zic și latinii “Quod erat demonstrandum, demonstratum est”. Și cu asta basta, că ar fi culmea ca acesta să nu fie cel mai scurt fragment din această carte!

 

 

  1. ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA

De cele mai multe ori, nu noi suntem de vină pentru lucrurile rele care ni se întâmplă, chiar dacă nu suntem nici 100% nevinovați. Deoarece facem greșeli la rândul nostru. Facem alegeri proaste de foarte multe ori. Fie din naivitate, fie că avem ca realizări rodul unor dorințe, care nu ne sunt folositoare pe termen lung. Și exemplele pot continua. Dar, vezi tu, dacă cineva îți dă un pumn și te trimite la pământ, vina este a aceluia care ți-a dat pumnul. Dar responsabilitatea de a te ridica și a merge înainte îți aparține ție. Acel “cineva” poate fi o dezamăgire în dragoste. Pierderea cuiva drag.  O nereușită pe plan profesional… și lista poate continua.

De aceea este foarte important să-ți asumi responsabilitatea eșecurilor.

Am simțit pe propria piele ce înseamnă dezamăgirea. Oameni care ar fi trebuit să-mi întindă o mână să mă ajute să mă ridic, au folosit-o ca să mă trimită și mai rău la podea. Oameni care îmi spuneau: “Ai nevoie de ceva, te-ajut imediat!”, în momentul în care le-am cerut ajutorul s-au spălat pe mâini și au zis că nu e treaba lor. Deși eu nu i-am refuzat oridecâteori aveau nevoie de ceva.

Am fost foarte supărat și foarte dezamăgit pe moment, dar cineva mi-a spus o vorbă pe care nu am s-o uit și o împărtășesc cu mare drag cu tine:

“NU TE MERITĂ. SINGURA PROBLEMĂ E CĂ DUMNEZEU ȚI-A ARĂTAT ASTA MULT MAI REPEDE DECÂT TE AȘTEPTAI”.

A fost momentul din care am început să-mi asum responsabilitatea pentru propria mea fericire. A fost momentul în care am încetat sub toate formele cu putință să mai am așteptări de la altcineva în afară de mine.

Ai văzut “Rock’n Rolla?” E o replică foarte tare în film la un moment dat: “Nu pui întrebări, nici minciuni n-ai să auzi!” Adaptată la contextul acestui fragment, această frază s-ar traduce prin: “Fără așteptări, nici dezamăgiri nu vei avea”.

Deci, și cu asta închei și această parte, te rog să-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce ți se întâmplă. Până la urmă, oamenii vin și pleacă. De la naștere și până la moarte, singura persoană care îți este alături mereu este cea din oglindă. Ești singurul tău prieten adevărat, iar când îți vei asuma responsabilitatea acestui lucru vei vedea cum totul începe încet-încet să se așeze și să fie așa cum ai nevoie să fie.

Partea III

Șapte povestiri și tot atâtea lecții

  1. NU EXISTĂ COINCIDENȚE

Eram clasa a 9-a. B mai exact. “Mircea Vulcănescu” pentru cine vrea și mai multe informații. Etajul 1 pentru cine vrea să le știe pe toate! A intrat ăsta în clasă, naiba știe de ce, și s-a găsit să scrie tocmai pe banca mea: “Forza Rapid!”. L-am speriat când am țipat la el: “Băăăăă! Tu ești rapidist?!” Credea că țin cu altă echipă, când de fapt eu eram super entuziasmat că, în sfârșit, în tot liceu plin de steliști, întâlnisem un rapidist.

Ce-a urmat?! Vă zic pe scurt:

Radu e născut în aceeași zi cu mine, același an, același spital. Suntem amândoi rapidiști. Am învățat în același liceu, am stat în același cartier. Am muncit amândoi în Irlanda. Am muncit amândoi și în Anglia.

Radu a fost căsătorit șase ani cu Corina. Au făcut nunta în noiembrie. Eu am fost căsătorit șase ani cu Ruxandra. Tot în noiembrie am avut nunta. Radu a divorțat de Corina și s-a combinat cu Ruxandra (altă Ruxandra, nu vă gândiți la prostii! El a avut întotdeauna gusturi mai bune decât mine!). Deci, dacă  te cheamă Corina și te regăsești in ce am scris până acum…

Ce am învățat de la Radu? O grămadă! Dar ce e cel mai important: NU EXISTĂ COINCIDENȚE! TOTUL SE ÎNTÂMPLĂ LA TIMP! TOTUL SE ÎNTÂMPLĂ CU UN SCOP!

  1. CEA MAI MARE BUCURIE – NU AM NICIO DATORIE

L-am cunoscut pe Jean Valvis în 2006. Se hotărâse să dea acțiuni la Rapid suporterilor. Unul dintre ei am fost eu. Acest lucru nu a schimbat viața Rapidului, dar… Doamne, Dumnezeule, în ce mod a schimbat-o pe a mea!

În primul rând, eu fiind un copil dintr-o familie nici prea-prea, nici foarte-foarte, aveam impresia că oamenii bogați sunt prin definiție oameni răi. Ceea ce este nu numai neadevărat. Dar după ce l-am cunoscut pe Jean Valvis pot afirma cu tărie că nu poți ajunge bogat dacă nu ești un om bun! Dacă nu ești un om bun, poți ajunge cel mult multi-miliardar în cea mai puternică monedă de pe pământ! Dar bogat, niciodată!

Iar Jean Valvis este un om foarte bun! N-avea cum să nu ajungă bogat!

Dar ca să revin: în 2006, am fost pus de actualul patron al Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești la aceeași masă cu niște oameni extraordinari: Florian Pittiș, Nicu Constantin, Dan Grigore. Se întâmpla pe 13 decembrie, la hotel Novotel din București. Conferința de presă prin care se anunța un lucru inedit în fotbalul românesc. Primii suporteri acționari ai unei echipe de fotbal.

“Până la urmă Rapid va ajunge o echipă europeană! AJUTAT DE ROATA ISTORIEI”. A fost finalul discursului pe care l-am ținut și care mi-a atras simpatia tuturor celor prezenți.

Niciodată până atunci nu am plecat de undeva cu o atât de mare încredere în mine. Cu o atât de mare motivație și cu o atât de mare certitudine că sunt în stare de orice, cu condiția să am intenții bune și frumoase.

Acțiunea lui Jean Valvis nu s-a concretizat la propriu. Nu am devenit acționar la Rapid. George Copos a făcut o inginerie tipică lui, comasând acțiunile înainte de finalizarea tranzacției inițiate de JV, astfel încât transferul acțiunilor a fost imposibil de realizat.

Aproape toți dintre cei cărora Jean Valvis le-a oferit acțiuni l-au blamat tot pe el pentru acest lucru. “A vrut să-și facă imagine!”. “A fost vorbit cu Copos și noi am picat la mijloc”. Asta ca să le spun doar pe cele care pot fi redate.

Eu nu am gândit așa. Și i-am scris o scrisoare pe care sunt sigur că o ține minte și acum. O scrisoare din suflet, care să-i stea mărturie peste timp, a imensei recunoștințe pe care i-o port. Scrisoare la care răspunsul primit a fost una dintre cele mai mari bucurii primite vreodată: “Leasă Dragoș este prietenul meu!”.  Am mai avut sentimentul acesta prima oară când am pus piciorul în Londra. Atunci când am avut în față Tower Bridge-ul pe care l-am admirat cu un dor extraordinar din clasa a 6-a când îl priveam pe coperta manualului de limba engleză, am avut sentimentul clar, că pot face absolut orice îmi doresc. Același sentiment l-am avut și când Jean Valvis a spus despre mine că suntem prieteni.

Și pentru că nu vreau să vă las cu impresia că titlul n-are vreo legătură cu ce am scris până acum, am să vă redau o replică extraordinară pe care mi-a dat-o Jean Valvis în 2009, după ce a finalizat vânzarea brandului “La Dorna” către Lactalis. Cu ceva timp în urma vânduse și Dorna către Coca-Cola. Rețineți:

“Suntem în plină criză mondială și n-am nicio datorie! Știi cât de mult contează asta?! Nici nu-ți imaginezi!”

Sunt pe deplin recunoscător pentru faptul că în acest moment nu am, la rândul meu, vreo datorie. Nici morală. Nici financiară! Un lucru extraordinar având în vedere vremurile pe care le trăim.

  1. NU TE MAI AGITA ATÂT…

L-am cunoscut pe RAPPA prin 1995, când am fost colegi de vise și de școală, în generala nr. 178 de pe strada Dridu, în cartierul Dămăroaia.

Ne-am reîntâlnit în vara lui 2008 înaintea unui meci Rapid-Dinamo. A urmat o perioadă în care, pe lângă piesele noastre pe care probabil le știi deja, iar dacă nu, te invit să dai un search pe Youtube la Leasă Rappa și le vei găsi cu siguranță. Reiau: pe lângă piesele compuse împreună am creat niște amintiri fabuloase. Amintiri pe care nu am sa vi le împărtășesc. Nu de alta, dar nu am in fraze talentul pe care îl are el în versuri. Tot ce pot să vă spun este că amintirile noastre sunt la fel de tari ca versurile lui.

Pot să vă împărtășesc însă o replică pe care mi-a dat-o în 2010. Pe vremea aceea prezentam emisiunea HipHopera la Radio 3net Florian Pittiș, iar vara am plecat la mare într-o tabără de vacanță cu întreaga echipă de acolo. La un moment dat, văzându-mă îngândurat, mi-a spus ceva ce n-am să uit vreodată:

“NU TE MAI AGITA ATÂT. CE CAUȚI TU NU ESTE PE LUMEA ASTA. ÎMPACĂ-TE CU IDEEA”.

Și m-am împăcat. Am început să caut lucruri care pot fi găsite aici. Și le-am găsit. Unele mi-au plăcut, altele nu. Pe unele aș fi vrut să le păstrez, pe altele mă bucur că n-am făcut-o. Și am învățat că trebuie să renunți la ce nu poți păstra pentru a putea primi ceva ce nu poți pierde niciodată.

Așa că, oridecâteori vei fi îngândurat, oridecâteori te vei simți trist, ține minte vorba asta: NU TE MAI AGITA ATÂT…

  1. ÎNVAȚĂ SĂ NU DEPINZI DE NIMENI

Instrumentul meu preferat este toba. Atât de pasionat am fost de acest instrument pe vremea când eram copil și mergeam la nunțile din sat, încât mi-am dorit enorm să am un set de tobe acasă.

Nu l-am primit. Și după nenumărate amânări ale alor mei: că săptămâna următoare, că n-avem bani, că nu mai au… M-am hotărât să nu mai aștept. Într-o zi, la țară, când bunicii mei erau plecați la muncile câmpului, am scos toate oalele din casă, le-am pus pe uluci, am rupt două bețe din copac și am început să bat la tobe. Atât de fericit eram cum nici nu vă puteți imagina.

Nu-i de mirare că toba este instrumentul preferat în Giulești, de asemenea. La Rapid, TOBA rămâne un simbol incredibil.

Și că tot am adus vorba, în deplină legătură cu subiectul acestui fragment, într-o zi, fermecat de ceea ce eu am numit festivalul fularelor, mi-am dorit și eu unul. Rapidiștii vechi își amintesc cu siguranță că toate cântecele galeriei erau însoțite de învârtirea puțin deasupra capului a fularului alb-vișiniu..

Aceleași scuze: că mâine, că săptămâna următoare, că n-am timp. Până când într-o zi, i-am spus mamei mele (de fapt i-am urlat, nu i-am spus): “NU VREI SĂ-MI FACI?! LASĂ CĂ-MI FAC SINGUR!”

Și da. Am învățat să lucrez. Mi-am făcut și fular și cordeluță. Cât de rău îmi pare că nu le-am păstrat. Dar nu-i nimic. E ca mersul pe bicicletă. Îmi pot face oricând altele.

Ceea ce vreau să vă spun, pe scurt, este că de mic copil am învățat să nu depind de nimeni. Am învățat că nu trebuie să aștept de la altcineva ceva ce pot face și eu însumi. Și mă bucur nespus că am deprins această aptitudine încă de mic, deoarece îmi folosește enorm și azi.

Învață și tu la rândul tău să faci acest lucru. Te va ajuta enorm. Chiar dacă nu știi cum, nu-i nimic, ai răbdare. Vei găsi o soluție. Și când nu o vei găsi, va veni ea la tine.

  1. FIE ROATA ȘI PĂTRATĂ TOT SE-NVÂRTE EA O DĂTA…

Pe 2 august 1998, în prima etapă a campionatului, Rapid se deplasa la Pitești pentru a întâlni pe FC Argeș. Scorul a fost de 1-0 pentru Rapid, dar a avut loc un prim episod nu foarte plăcut între Adrian Mutu și Dănuț Lupu. Pe toată durata partidei, primul a avut sarcina de a-l scoate din joc pe jucătorul Rapidului.

„Nu trebuie să bagi alunecări, înjură-l până cedează”, i-a spus Iulian Chiriță, pe atunci și el jucător la echipa piteșteană.

Zis și făcut.

„Bețivule!”, „Afemeiatule!” și alte apelative neortodoxe au însoțit fiecare acțiune a mijlocașului giuleștean.

Dănuț Lupu a rezistat, terminând meciul fără să fie eliminat, dar la final a vrut să spargă ușa vestiarului echipei gazdă, fiind cu greu oprit de către coechipierii săi.

Totuși, răzbunarea avea să vină câteva luni mai târziu, când la o acțiune a lotului divizionar al reprezentativei României, Mutu și Lupu s-au reîntâlnit în avionul care-i ducea in Mexic. Tot drumul, Mutu le-a turnat în pahare lui Lupu și lui Lăcătuș, iar când întârzia își lua câte-o palmă peste ceafă.

Punct. Întrerup firul povestirii. Pentru că altceva vreau să-ți spun. Vezi tu, titlul este o axiomă. Dar ți-am spus ce ai citit mai sus, doar pentru eventualitatea în care ai putea avea impresia că e o teoremă.

În viață, dacă faci pe cineva să sufere, te va face și pe tine cineva să suferi. Dacă dezamăgești pe cineva, vei fi și tu la rândul tău dezamăgit.

Întotdeauna vei aplica zicala: “După faptă și răsplată”, indiferent ce-ai face. Indiferent ce-ai gândi. Indiferent ce-ai crede.

De aceea, pe lângă tot ce ți-am spus în această carte până acum, te mai rog ceva: FĂ ÎN AȘA FEL ÎNCÂT, ATUNCI CÂND ROATA SE ÎNVÂRTE, SĂ FIE BINE PENTRU TINE. NU RĂU!

  1. SUFERINȚA ESTE CEA MAI BUNĂ PROFESOARĂ

Mai este nevoie pentru cineva să specific faptul că sunt RAPIDIST?! Nu cred. Ce înseamnă Rapidul pentru mine cred ca știi deja. În mare parte. Dar dacă aș rezuma într-un singur cuvânt ce înseamnă să fii RAPIDIST, acela este SUFERINȚĂ. Și tocmai de aceea Rapidul este DIVIN. Să îți explic de ce:

Dacă ești Rapidist, la fel ca mine, știi deja că noi nu știm să ne bucurăm. Am avut parte de foarte multe motive de bucurie generate de Rapid:

  • Campionatul în 1999 și 2003
  • Calificarea în sferturile UEFA 2006
  • Cupe și Supercupe ale României…

Dacă ești Rapidist, la fel ca mine, ai trăit și foarte multe dezamăgiri:

  • Craiova 1998
  • Finala Cupei cu Steaua în 1999
  • Sfertul Cupei UEFA din 2006…

Avându-le pe acestea, mi-am dat seama că bucuria parcă nu ne definește pe noi. Parcă suferința este mai aproape de sufletul nostru vișiniu.

Și tocmai de aceea Rapidul este DIVIN.

Vezi tu, e lege de la Dumnezeu ca Fiul Tatălui să fie răstignit.

Dumnezeu nu a dat de ales. Barabas înseamnă “Fiul Tatălui”. Indiferent ce ar fi ales poporul acum 2000 de ani, Fiul Tatălui ar fi fost răstignit.

De aceea avem datoria de a fi precum aurul, care nu poate fi lămurit decât prin foc. Avem datoria de a nu irosi suferința. Trebuie să o vedem ca pe o profesoară. Avem obligația de a nu fugi de ea. Avem datoria de a o folosi pentru a învia.

Și dacă o privim așa… Mai este suferința… suferință?! Nu prea…

 

 

  1. “NU RENUNȚA LA CEVA CE AI, PENTRU CEVA CE N-AI NEVOIE”

Pe data de 29 septembrie 2001, Tottenham înfrunta Manchester United, acasă, în Premier League. La pauză, spre stupoarea tuturor, băieții antrenați de Glenn Hoddle, conduceau cu scorul de 3-0. Din entuziasm, un fan al londonezilor a pariat suma de 1000 de lire sterline pe victoria favoriților săi. Un deznodământ fericit i-ar fi adus un profit de… 45 de lire.

La finalul partidei câștigată de United cu scorul de 5-3, Glenn Hoddle avea să dea vina pe momentul celui de-al treilea gol: “Ne-am ales prost momentul în care să înscriem golul de 3-0 și am ieșit mult prea relaxați din cauza asta de la cabine. Halucinant ca răsturnare de scor, dar nu despre asta vreau să scriu. Ci despre fanul lui Tottenham. Oare un om cu 1000 de lire în buzunar avea nevoie de 45 în plus? Bineînțeles că nu. Dar a făcut o greșeală imensă: A renunțat la ceva ce avea, pentru ceva ce nu avea nevoie.

Știu că vorba românească este: “Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard”. Doar că vorba lui Warren Buffet: “NU RENUNȚA LA CEVA CE AI, PENTRU CEVA CE N-AI NEVOIE” mi se pare mult mai tare.

Eu am dat un exemplu legat de bani. Dar acest principiu se aplică în orice situație. Poate fi un job. Poate fi o relație. Sunt multe exemple în acest sens. Dar esențialul rămâne același: “NU RENUNȚA LA CEVA CE AI, PENTRU CEVA CE N-AI NEVOIE.”

 

 

PARTEA IV

Șapte LESISME de folos

  1. Singura care spune numai adevărul și nu greșește niciodată e OGLINDA. Și asta pentru că stă degeaba și nu gândește!
  2. Ai grijă ce-ți dorești, pentru că sigur se întâmplă!
  3. Fii altruist! Dar nu da pasă nimănui când ai poarta goală în față.
  4. Banii poate că nu aduc fericirea. Dar când ești trist e mai bine să ai bani decât să nu ai.
  5. Fără sacrificii îți sacrifici visul.
  6. Visul nu trebuie îndeplinit. Trebuie TRĂIT!
  7. Dacă stăm față în față, iar tu arăți dreapta și eu îți arăt stânga, deși arătăm ceva diferit, direcția este aceeași. De aceea gândește-te mereu că indiferent de forma în care o spunem, scopul nostru este comun: SĂ FIM FERICIȚI!

 

 

PARTEA V

Șapte citate ce mi-au fost de folos. Și sper să-ți fie și ție!

  1. <<Smerenia nu înseamnă să spui: “Vai ce păcătos și nevrednic sunt eu”, ci să faci fapte mari și să spui: “N-am facut nimic!”>> – Sfântul Ioan Gura de Aur
  2. “Nu poți trăi în lumea de dincolo în împărăția în care nu ai trăit pe pământ” – Arsenie Boca
  3. “Viitorul aparține celor care cred în frumusețea propriilor vise” – Eleanor Roosevelt
  4. “Cea mai bună metodă de a prezice viitorul este să-l creezi chiar tu!” – Abraham Lincoln
  5. “Succesul înseamnă să continui când toți ceilalți renunță” – Alvin Sprecht
  6. “Banii nu aduc fericirea. Și nici numărul lor. Eu am 60 de milioane de dolari și nu sunt mai fericit decât atunci când aveam 50” – Arnold Schwarzenegger
  7. “Ca să câștigi un război ai nevoie de trei lucruri: 1 – Bani, 2 – Bani și 3 – Bani” – Napoleon Bonaparte

 

 

PARTEA VI

Șapte fotografii

  1. Vaca la păscut

O domnișoară cam pe la 19 ani, intră într-o galerie de artă și vede tabloul din imagine, însoțit de un preț afișat de 1 milion de euro.

Nedumerită, îndrăznește să-l întrebe pe cel responsabil cu vânzările:

  • Nu vă supărați, dar ce reprezintă acest tablou de costă atât de mult?
  • Cum, domnișoară?! Nu știți? Este celebrul tablou „Vaca la păscut”
  • Cum adică „Vaca la păscut”?! Că eu nu văd nicio iarbă!
  • Păi nu mai e. A mâncat-o vaca!
  • Și vaca?!
  • Păi dacă nu mai e iarbă, ce să mai caute vaca?!

Acesta este (DEOCAMDATĂ) un banc. Ce veți vedea în următoarele două fotografii… NU!

  1. Mark Rothko’s 6 (Violet, Green and Red)”

În 2014, la o licitație, tabloul din imagine a fost vândut cu suma de 186 de milioane USD.

Nu voi dezbate subiectul, deși inevitabil mă duce cu gândul la unul dintre fragmentele din cartea lui Coehlo: “Învingătorul este întotdeauna singur”, fragment în care vorbește despre cum se spală banii prin intermediul pieței de artă și nu numai. Nu ți-l redau, deoarece cu siguranță n-o să regreți dacă citești această carte din care ai de învățat enorm. De aceea te las să-l descoperi singur.

Și totuși, pentru că eu sunt obișnuit să privesc mai mult spre partea frumoasă a învățămintelor ce pot fi extrase dintr-un context, prefer să dau acestui tablou următoarea tentă: O COMOARĂ NU TREBUIE NEAPĂRAT SĂ FIE PE PLACUL TUTUROR. ȘI NICI ÎNȚELEASĂ DE TOATĂ LUMEA. ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ NU VALOREAZĂ ENORM.

 

 

  1. $4,338,500

Da, cu atât s-a vândut această fotografie care îi aparține lui Andreas Gursky. Și tu încă mai ai dubii că ești o comoară? Începe, te rog, de astăzi, să te prețuiești la adevărata valoare!

 

 

  1. LA RADIO ROMÂNIA ÎN 2010

Dacă tot am adus vorba despre cartea lui Coehlo, imediat mă duce gândul la această fotografie făcută în Eforie Nord, când am fost invitat în direct la Radio România Actualități și am cântat live în fața celei mai mari audiențe pe care am avut-o vreodată: 7 milioane de ascultători.

De asemenea cred că sunt singurul (sau oricum, printre foarte puținii artiști independenți) care au apărut în “Popcorn” de două ori consecutiv. O revistă de care atunci când eram mic, nici nu îndrăzneam să mă apropii de scumpă ce era, mulțumindu-mă cu “Bravo” sau “Liceenii”. Și asta în condițiile în care singurul care a crezut în mine, am fost eu însumi.

N-am primit ajutor de la nimeni. N-am primit nici măcar încurajări. Dar într-un final am primit o confirmare a faptului că e suficient să cred eu în mine. Și o oarecare recunoaștere a faptului că sunt pe drumul cel bun. Drum pe care l-am continuat, chiar dacă Celebritatea îmi făcea cu ochiul la tot pasul.

Sunt foarte bucuros că am cunoscut Celebritatea suficient de mult încât să nu trăiesc cu întrebarea: “Ce-ar fi fost dacă?!”, dar și suficient de puțin încât să-mi dau seama că nu merită vreun sacrificiu.

Vezi tu, Celebritatea și Puterea sunt foarte înșelătoare. Coehlo spune că Puterea e cea mai perversă formă de Sclavie. Subscriu. Și adaug faptul că Celebritatea nu este departe de asta.

Iar eu mereu am vrut să fiu liber. Și am reușit.

De aceea, cu toate dezamăgirile trăite, pot spune cu adevărat că n-am pierdut nimic, ci din contră: m-a eliberat Dumnezeu de ei, de ele. De lucruri și oameni de care eram legat. De planuri fără folos. De iluzii.

 

 

  1. Alături de Jean Valvis (Noiembrie 2013)

(Vezi partea III punctul 2.)

 

  1. Stadionul Giulești 2009

Nu o să uit niciodată ziua în care am cântat, alături de RAPPA pe Giulești.

Ce videoclipuri la TV? Ce premii MTV? Ce piese în heavy-rotation la Radio?!

Faptul că muzica m-a ajutat să cânt și să fiu aplaudat de aproximativ 10.000 de oameni, pe cel mai frumos stadion al lumii, e pentru mine cea mai mare reușită. Cel mai frumos premiu!

  1. LOVITURA DE PEDEAPSĂ

În cazul în care nu te-ai fi așteptat să-mi pot exprima sentimentele și prin desen: SURPRIZĂ. Iată că pot face și asta.

Desenul reprezintă anul 2020 pentru mine.

Da, așa cum reiese din el, am fost dezamăgit la modul cel mai urât posibil și am pierdut pe cineva drag.

Însă știi ceva?

Dezamăgirea este din cauza faptului că am permis altcuiva să decidă cum mă simt.

Iar moartea tatălui meu m-a făcut să realizez faptul că am pierdut un ajutor enorm pe pământ și am câștigat unul enorm în cer.

Răul cel mai mare nu este acesta. Răul cel mai mare ar fi să nu transform această lovitură de pedeapsă.

Ceea ce nu o să se întâmple, iar această carte este una dintre dovezile în acest sens.

Voi transforma această lovitură de pedeapsă într-o reușită imensă. Iar golul pe care îl am în suflet va fi unul marcat, nu primit. Și decisiv în reușita mea.

Ceea ce vreau să îți transmit și ție, pentru că sunt sigur că și tu ai fost dezamăgit. Și tu ai pierdut pe cineva drag. Nu te lăsa niciodată învins. Că reușita e mai aproape decât îți imaginezi.

PARTEA VII

FUGI

Șapte situații în care FUGA nu e rușinoasă, ci e sănătoasă

  1. Fugi de oamenii care nu te apreciază

Știi foarte bine ce face un om atunci când este apreciat.

Fie că este vorba de un membru al unei comunități, fie că este vorba de un angajat al unei firme, fie că este vorba de un jucător al unei echipe de fotbal, un om când se simte apreciat, se simte în același timp dator să ofere și mai mult.

În acest fel, crește și el, crește și comunitatea, firma sau echipa de fotbal respectivă.

Dar dacă nu este apreciat, omul acela nu mai face nimic. De aceea te rog să fugi. Nu insista cu oamenii care nu te apreciază pentru că nu ajungi nicăieri.

  1. Fugi de părerea oamenilor despre tine

Dan Pena, omul pe care îl consider cel mai mare business coach care a trăit vreodată pe planeta asta, are o vorbă extraordinară:

“Dacă vrei să te îmbogățești trebuie să faci două lucruri mari și late:

  1. Să nu-ți pese ce cred alții despre tine și
  2. Să nu-ți pese ce spun alții despre tine.”

Vezi tu, toată viața noastră am fost dărâmați pur și simplu de întrebarea asta:

“Ce-o să zică lumea?!”.

Crede-mă. Îți zic din surse sigure și nu vorbesc prostii.

Ca să se vindece de părerea lumii, milionari trecuți de 60 de ani, se duc la Starbucks îmbrăcați în pamperși și cu tichie pe cap să comande o cafea. Și nu glumesc deloc!

Părerea oamenilor despre tine e cea mai mare piedică în calea succesului și a fericirii tale. Fugi cât te ține.

  1. Fugi de cei care se prefac că te iubesc

Stră-străbunicul meu, Petre Leasă, în tinerețe, a cunoscut o fată. Știa din moși strămoși că înainte să se căsătorească trebuie să-i testeze iubirea necondiționată. Așa că, înainte de o lua în căsătorie, s-a hotărât să o testeze. Iată cum a făcut-o:

Într-o seară, a venit acasă plin de sânge și i-a zis: “Am omorât un om! L-am îngropat în curte! Taci din gură sa nu zici nimic la nimeni!”.

S-a spălat, s-au pus în pat. Toate bune și frumoase.

A doua zi dimineața i-a dat ditamai palma, pe un motiv inventat.

Femeia a fugit imediat la… nu știu sincer cum se numea Poliția pe vremea aceea, dar nu contează acest amănunt.

“A omorât un om. L-a îngropat în curte!”, le-a spus fata.

Am la mine zâmbetul stră-străbunicului meu moștenire. Și mi se transformă în râs, de fiecare dată când îmi imaginez reacția lui atunci când au dezgropat oaia pe care a omorât-o ca să-i testeze iubirea fetei respective.

Din fericire eu n-am avut nevoie să apelez la astfel de metode. Dumnezeu le-a luat de lângă mine pe toate cele care s-au prefăcut că mă iubesc.

Eu am fost norocos în privința asta. Tu dacă nu ești atât de norocos, te rog urmează-mi sfatul, identifică-i și fugi cât te ține de toți cei care se prefac că te iubesc.

  1. Fugi de cei care îi vorbesc de rău pe alții

Atunci când cineva, într-o discuție cu tine, vorbește de rău oameni care nu sunt de față, să-ți aduci mereu aminte ce-ți spun acum: ATUNCI CÂND DE FAȚĂ VOR FI ALȚII, TU VEI FI CEL VORBIT DE RĂU.

Pentru că acei oameni nu pot mai mult. Nu au nimic de oferit. Nu au subiecte interesante de discutat, iar tu nu ai absolut nimic de câștigat de pe urma timpului petrecut în compania lor.

  1. Fugi de cei care te laudă în față

Aprecierea față de cineva se arată, din punctul meu de vedere, prin recunoștință, nu prin laude. Gândește logic: de ce ai lăuda pe cineva care nu ți-a oferit nimic. Decât pentru că vrei ceva la schimb, nu-i așa? Atenție. Un mic sau mai mare ajutor. O întâlnire. Orice laudă ascunde un interes.

Cel mai întâlnit exemplu în acest caz este cel al băieților care copleșesc cu complimente fetele pe care încearcă să le cucerească. Neglijându-le puterea instinctului, ignoră ce vor ele cu adevărat și sunt concentrați numai pe ce spun sau ar trebui să spună ei, pe ce fac sau ar trebui să facă să-și atingă scopul dorit.

Iar apoi, când fata respectivă se duce cu primul care-i spune: “Hai să bem o bere”, în loc să-și asume greșeala, tot ei se simt nedreptățiți.

Deci, fugi de oamenii care te laudă. Lor nu le pasă de tine. Ci de ceea ce spun ei despre tine. Iar tu nu ai nevoie de confirmare de la nimeni. Tu ești o comoară ce nu are nevoie de experți care să confirme acest lucru.

  1. Fugi de mediocritate

“Prefer să mor de sete decât să beau din cupa mediocrității”. Am văzut citatul acesta pe un poster cu o reclamă la Stella Artois, într-unul din barurile pe care le frecventam în prima parte a tinereții mele.

Mi l-am însușit în tot ceea ce am făcut. Și tocmai de aceea cei ce m-au cunoscut până acum au două tipuri de păreri: EXTRAORDINAR. Cei mai mulți o spun în sens pozitiv. Cei mai puțini o spun în sens negativ. Dar nimeni dintre cei ce m-au cunoscut până acum suficient încât să-și poată forma o părere, nu poate să spună că sunt mediocru. Poate doar cei mai falși din categoria celor care spun că sunt EXTRAORDINAR în sens negativ.

Aceste lucruri se datorează faptului că am fugit și fug în continuare de mediocritate. O singură dată n-am făcut-o! Și-atunci, ghici ce: A FUGIT MEDIOCRITATEA DE MINE!

Poți să mă acuzi de aroganță datorită acestor rânduri. Asta doar dacă ai citit cartea până acum “pe sărite”. Dacă ai citit-o “cuvânt cu cuvânt” știi deja că nu e aroganță, ci doar ÎNCREDERE ÎN SINE.

  1. Fugi să fii fericit!

Dacă aș putea da timpul înapoi, să pot să-mi aleg, bunicii, părinții, fratele, religia, cetățenia, statutul social, defectele, calitățile… Fără să stau vreo secundă pe gânduri n-aș schimba absolut nimic!

Tot creștin-ortodox aș vrea să mă nasc. Tot român. Tot liber. Tot impulsiv. Tot Rapidist.

Pentru că toate astea m-au făcut să fiu comoara care sunt. Și fug! Căci fuga mea nu e un act de lașitate, ci un act de curaj. Că-ți trebuie curaj să fii fericit, într-o lume care consideră asta o boală! Fug să fiu fericit căci am obligația asta față de Dumnezeu. Hristos și tatăl meu mi-au spus-o clar:

Și care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe?

Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?

Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!”

(LUCA 11 – 11-13)

Singura dorință a tatălui meu a fost ca eu și fratele meu să fim fericiți. Nu-l interesa nimic altceva. Dacă noi eram fericiți, nu-i mai trebuia nimic.

Și tatăl tău la fel, nu-i așa?! Sigur înțelegi și simți ce-ți spun!

Și, raportat la spusele Lui Hristos, dacă părinții noștri, simpli oameni, nu-și doreau nimic altceva decât ca noi să fim bine și să nu ne lipsească nimic. Imaginează-ți cât de mare e dorința lui Dumnezeu ca noi să fim FERICIȚI.

 

 

INCHEIERE

 

Orice sfârșit, nu înseamnă altceva decât un nou început. Și exemple în acest sens, pot da cu nemiluita. Totuși, cel mai profund dintre acestea, îl reprezintă pentru mine semnificația colivei în ritualul bisericesc.

Se spune că, la fel cum bobul de grâu intră în pământ și putrezește ca apoi să renască, la fel și omul trebuie să intre în pământ și să putrezească pentru a putea să renască întru nestricăciune la viată veșnică.

De aceea închei această carte, nu cu un “SFÂRȘIT” sec. Ci cu un plin de viață “HAI SĂ CONTINUĂM”.

Pentru că sfârșitul acestei cărți nu este altceva decât un nou început. Și pentru mine. Și pentru tine.

Scrie-mi pe adresa comoara@1923.ro pe care am creat-o special pentru cei care citesc această carte. Și eu voi răspunde personal tuturor mesajelor într-un video săptămânal pe http://1923.ro  unde am creat special categoria COMOARA ASCUNSĂ.

Să ne-auzim cu bine!

[1] Mark Manson, Arta Subtilă a Nepăsării Titlul original: The Subtle Art of Not Giving a F*ck, 2016

Traducere in romana de Florin Tudose, carte aparuta la Lifestyle Publishing, 2017 Editura Trei

[2] Steve Jobs’ 2005 Stanford Commencement Address

www.youtube.com/watch?v=UF8uR6Z6KLc&t

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.