EXCLUSIV | Nu e problemă de război la Clubul Aristocratic Rapid

Gogosi aristocrate

Nici măcar nu apucase să-și strângă Valy Caciureac lucrurile din biroul din care fusese dată afară în stil socialist, că unul dintre capii Clubului Aristocratic Rapid se pregătea să-l primească cu brațele deschise pe nou numitul președinte, Costin cumva sau Cosmin, că deja nu mai găsim cum îl chema. Informațiile 1923.ro spun că acesta, capul, probabil după ce se terminaseră fursecurile de la vreo chermeză, se grăbea să propună, pe grupurile de comunicare ale clubului, invitarea lui nenea Cutărescu la ședința CAR de luni prin care, probabil, ar fi primit și o diplomă de onoare, așa cum se obișnuiește cel mai des la asemenea întâlniri.

Gogoși aristocrate, dar nu chiar așa bune…

Sigur, cum Valy Caciureac a fost reinstalată, așa cum era firesc, pornirea stimabilului nu mai este una de actualitate. Numele nu i-l dăm așa, din curtoazie, din bun simț, ca să nu afle toți rapidiștii cam ce nivel au unii care au numai Rapidul în gură toată ziua, dar care în realitate, vând gogoși aristocrate, mult mai proaste decât cele din imaginea de cover, pe care le găsiți în Orășelul Copiilor, Sector 4. În cercurile de influență, toată lumea știe cine e respectivul. Până la urmă, pentru Clubul Aristocratic Rapid nu era problemă de război. Probabil că mulți membri deja se primeneau pentru înscăunarea noului președinte de la CS Rapid. Putea să fie el chiar și nea Gigi Becali!

Te asteptam in FAN SHOP 1923 cu preturi accesibile si produse EXTRAORDINARE. In plus, LIVRAM RAPID! APASA AICI

1 Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.