Ca un făcut, România a revenit, la fotbal, la o Olimpiadă, după o pauză uriașă de 57 ani. Culmea însă, tot la Tokyo. Se întâmpla în 1964. Cu trei ani înainte ca Rapid să ia primul titlu oficial de campioană. Aduc asta-n discuție pentru că din lotul naționalei României care atunci termina pe locul 5 făceau parte nume care sunt scrise cu litere de platină în istoria aproape seculară a Rapidului. Concret, aveam așa: Marin Andrei, Dan Coe, Ilie Greavu, Nae Georgescu, Puiu Ionescu. Ba chiar trebuia să fie și Nichi Dumitriu, însă el, așa cum ne-a mărturisit într-un interviu pe 1923.ro, s-a accidentat și n-a mai putut juca.
Antonio Sefer profită din plin că Olimpiada s-a amânat un an
Toți, fără excepție, au ieșit campioni. La 57 de ani distanță, România s-a calificat iar la o Olimpiadă ca echipă de fotbal. Iar Rapid îl are pe Antonio Sefer. Un tânăr mijlocaș de picior stâng, care mereu dă impresia că poate mai mult decât oferă, și despre care noi sperăm că va ajunge mai sus decât înălțimile culmilor gloriei sportive totuși efemere. Știm, JO nu e o competiție care să conteze prea mult fotbalistic. Poate că altfel Sefer nici nu era selecționat. Nu că nu merita, ci că sunt gloabele de serviciu, care s-au făcut de râs cu Armenia, Macedonia de Nord sau Islanda mereu la datorie. Am omis Georgia, c-a fost amical, dar e și această ispravă pe răboj.
Luăm medalie sau ieșim umiliți din grupe?
Delimitându-ne de prezentul sumbru, revenim la viitorul apropiat și facem această paralelă vișinie. Sefer e omul de legătură. Nu știm cât va juca și ce va face. Însă e mișto să se știe că el va fi, la fel ca uriașii săi predecesori, un olimpian. Sigur, cum Dan Pena spune, atunci când te recomanzi a fi olimpian, înseamnă că n-ai câștigat nimic. Nu contează, realizarea rămâne. Probabil că România lui Rădoi va fi umilită în grupe, însă să visăm că va ieși bine. Măcar pentru Sefer. O medalie pare utopică, dar n-ar fi rea. Măcar să-l auzim pe Hagi cum aberează iar că această generație a bătut performanța lor din 1994. Una sub potențialul de atunci, girată de priceperea unui Father Chicken care chiar se vede un antrenor de talie mondială. Ăsta-i nivelul! Baftă, Toni!
