Alte sporturiRapidistele noastre frumoase

EXCLUSIV | Maria – Luana Grigoriu, portretul unei campioane vișinii!

Nu ai cum să fii rapidist și să n-o știi pe Luana! Sigur, băieții o să zâmbească și-și vor spune-n minte: „Normal, cum să nu știm o fată așa frumoasă?” Dar nu, nu ăsta e primul argument al afirmației cu care începem povestea. Luana Grigoriu este o rapidistă superbă, fără dubii, dar ideea este alta. Ea este una dintre cele mai valoroase sportive pe care CS Rapid le-a avut în ultimii ani. Are mai bine de un deceniu de când este legitimată la clubul de lângă Podul Grant, deși abia a împlinit 21 de ani! „În 2019 am câștigat titlul de cel mai bun sportiv rapidist. Însă, în 2013 am fost declarată cea mai bună sportivă a clubului. În sensul că atunci am luat titlul doar la feminin, nu la general”, ne spune Luana, iar eu, sincer, inițial cred că e o greșeală, că cifra „3” e pusă aiurea.

Luana Grigoriu și surpriza făcută de tatăl ei

Asta pentru că tânăra din Pitești avea pe atunci numai 13 ani. Însă nu, așa este. Precocitatea sa în acest sport și-a spus cuvântul și iată că s-a impus din prima la un club cu un prestigiu imens în toate sporturile care contează în România. Deci și în ceea ce privește halterele. „Văzusem la televizor o competiție de haltere când nu aveam încă 11 ani și am început să ridic și eu o rangă prin curte (râde). În ziua în care am împlinit 11 ani, pe 7 februarie, l-am văzut pe tatăl meu punând un echipament într-o geantă sport, habar n-aveam ce se întâmplă. Eram pe Podul Grant și îl întrebam unde mergem și tot îmi spunea că este o surpriză. Astfel am ajuns în sala de haltere de la Clubul Rapid”, își dezvăluie Luana Grigoriu începuturile la Rapid.

Deja vu în sala de haltere!

Numai că asta nu e tot, fiindcă povestea care a pus cărămida de temelie a unei cariere din ce în ce mai solide, are o savoare aparte, după cum tot sportiva ține să explice: „La Rapid am fost legitimată, m-am apucat de antrenamente, iar la 2 săptămâni am participat la un campionat municipal unde am luat locul II. În timpul acelui concurs am avut multe senzații de ”deja vu”, chiar dacă eram pentru prima oară în acea ipostază. Pot spune că acesta a fost destinul meu!” Sigur, ca și noi, vă întrebați probabil… de ce Rapid? Ei bine, narațiunea prinde aici o latură și mai sentimentală, mai plină de… rapidism. Cum poate vă închipuiți sau nu în familia Luanei Grigoriu, Rapidul este vioara întâi în sufletele tuturor.

Palmares superb pentru Luana Grigoriu, dar și un mare regret…

„M-am apucat de haltere acasă, în județul Argeș, unde nu există club pentru această disciplină, iar pentru a concura trebuie să fii legitimat la un club sportiv. Am ajuns la Rapid pentru că tata e rapidist și, în general, familia mea susține acest club”, ne povestește Luana. Sigur, în cei peste 10 ani de Rapid medaliile s-au strâns, iar Luana Grigoriu are deja numeroase titluri internaționale. Care? Iată-le:

  • o medalie de bronz la CE de seniori;
  • o medalie de argint și două de bronz la CE de juniori I;
  • două medalii de argint și două de bronz la CE de juniori II;
  • în jur de 100 de medalii și cupe la nivel național.

Un sportiv de top nu caută scuze

Sigur, se observă ușor că din acest palmares impresionant lipsește perla coroanei. Adică o medalie internațională de aur. Luana vorbește și despre asta și ca un mare sportiv nu caută scuze, ci dă vina pe ea. Semn că are de gând să tragă tare până va primi ceea ce-și dorește și ce va merita: „Aurul mi-a scăpat printre degete de mai multe ori, recunosc că oarecum a fost vina mea. Mai completez cu câteva locuri 4 la Campionatele Mondiale, unde am avut un episod neplăcut. Atunci când îmi adjudecasem argintul, dar peste cinci minute decizia nedreaptă a juriului m-a aruncat iar pe 4 (râde)”.

Când timpul trece rănile se mai vindecă și frunțile se descrețesc. Însă când pierzi o medalie mondială, pe moment, poate fără să meriți, clipa te marchează. Luana e însă puternică. Cu toate că acum este prinsă într-un scandal de dopaj, ea e dispusă să meargă înainte fără vreo concesie. Urmează să revină în forță în numai câteva luni și promite că lumea n-a văzut ce poate! Până atunci atingem din nou subiectul Rapid. Pentru că, până la urmă, legitimarea ei la acest club este lait motivul materialului de față.

Onoarea de a fi legitimată la Rapid și condițiile din România

„Este o onoare pentru mine să reprezint Rapidul și totodată consider acest club a doua mea familie. Mă înțeleg extrem de bine cu toți oamenii din club, de la personalul de serviciu până la conducerea clubului, de la sportivi până la membrii galeriilor”, ne spune rapidista fără să stea pe gânduri vreo secundă. Din păcate, lucrurile nu stau la fel când e întrebată despre condițiile pe care halterofilii le au în România. Și nu o condamnăm pentru răspunsul cumva cosmetizat: „Nu vreau să dezvolt prea mult subiectul, dar eu cred că sunt condiții decente. Ar putea fi și mai bune printr-o mediatizare mult mai amplă și prin diverse proiecte, dar s-a păstrat un sistem puțin învechit, din păcate”. Sigur, nu trebuie să fii specialist în haltere ca să înțelegi asta. Noi explicăm cât de des putem cam la ce nivel e fotbalul românesc. Care este, totuși, cel mai căutat sport de toți.

Luana Grigoriu și haltere în… relația cu băieții!

Luana Grigoriu este halterofilă, însă fizicul ei nu este unul tipic. În sensul că oricine aude despre o astfel de „ocupație” se așteaptă la o femeie robustă, impunătoare, solidă. Rapidista însă nu e deloc așa, ba chiar are acea alură de instructor de fitness pe care îl abordează toate fetele ca să încerce să obțină rezultate asemănătoare. „Eu zic că halterele  pot transforma corpul unei femei foarte frumos. Cred că este vorba și de genetic, dacă pot spune așa. Sau poate sunt eu diferită, însă îmi place foarte mult asta. Nu există un secret pentru care mi-am păstrat feminitatea, decât atitudinea, probabil”, mai explică pentru 1923.ro cel mai bun sportiv al CS Rapid din 2019.

Discuția alunecă puțin fiindcă n-ai cum să nu fii curios cum o văd băieții! „Dacă am intimidat pe cineva? (zâmbește) Poate doar datorită caracterului puternic. Nicidecum din cauza sportului! Oricum n-a bătut nimeni în retragere când le-am zis că fac haltere, fiindcă nu mă cred (râde)!”

Fabuloasa experiență din Fiji

Am spus că Luana Grigoriu este încă extrem de tânără, cu un viitor fabulos în față, dar deja a acumulat experiențe pe care oameni care trăiesc 80 de ani le îmbrățișează cel mult în imaginație sau vis. Datorită sportului, Luana a călătorit mult. Și nu oriunde ci în țări precum Thailanda, Qatar, dar… mai ales Fiji! Ultima din această enumerație, țara din Oceania, așa cum era de așteptat, i-a adus frumoasei sportive amintiri incomparabile cu orice altceva!

„Povești am din fiecare călătorie, dar Fiji chiar a însemnat o provocare deoarece a fost un drum de 42 de ore, dintre care o zi doar zburând. De atunci, niciun drum nu mi s-a mai părut prea lung. De asemenea, locuitorii sunt foarte prietenoși, au acel ”Fiji time”. Este un concept național ce îți permite să întârzii, să nu te grăbești, să nu ții cont de timp… Perfect pentru mine practic!”, povestește cu nostalgie medaliata europeană.

Planurile de viitor există, dar nu sunt bine conturate

Nu sunt singurele povești din deplasări, dar ce poate fi mai inedit, exotic și în definitiv unic decât o călătorie pe o insulă din mijlocul oceanului Pacific…? „Am călătorit și cu tatăl meu la multe concursuri, cu autocarul sau cu trenul și trebuia să dormim prin gări sau cine știe pe unde (râde)!” Prezentul e frumos, chiar dacă umbrit de problemele de dopaj, așa că viitorul merită adus în discuție. Mai ales că Luana Grigoriu chiar are tot viitorul în față! „Planuri de viitor… Prefer să nu îmi mai fac pe termen lung, pentru că pot avea loc întorsături neașteptate. Totuși vreau să mai continui cu sportul măcar 10 ani de acum încolo și după să rămân în domeniu și să-mi fac și o familie după. Dar, vedem  ce plan are Dumnezeu cu mine”, ne explică sportiva.

Luana Grigoriu, campioană municipală la… fotbal!

Un lucru e clar, oricum ar fi viitorul, Luana nu ia în calcul sub nicio formă să scoată halterele din peisaj! „Mă văd practicând mult timp, important este la ce nivel. Oricum, există inclusiv masters la haltere, deci ”de ce nu?” Am totuși în plan să rămân în acest  sport și după deoarece cred că este nevoie de tineri cu forțe proaspete și cu idei noi”, e sigură Luana. Iar în timp ce discuția ajunge spre finish, mai primim de la sportivă o doză revigorantă de informație inedită legată de… alte sporturi. Firește, Luana Gigoriu este o iubitoare de sport în general, așa cum îi stă bine unui performer. Numai că nu ne-am fi așteptat să ne spună chiar că a jucat fotbal și că a mai ieșit și… campioană municipală în 2014. La trei ani după ce deja era legitimată la CS Rapid la secția de haltere!

Sportiva iubește aproape toate sporturile

„Am jucat fotbal la echipa Colegiului Tehnic Mihai I și am ieșit campioane municipale în 2014. De asemenea am jucat și șah și am mers la un concurs când eram mai mică, înainte să mă apuc de haltere. În pandemie am început să fac sprinturi, să merg cu bicicleta, iar la lot mai jucam tenis de masă. Îmi place să mă uit la atletism, tenis, ciclism. Nu ratez competițiile sportive mari”, completează sportiva. Apoi, ducem conversația, cum era firesc și normal spre implicațiile unui halterofil. Că doar nu credea nimeni că o lăsăm pe tânără fără să ne povestească despre antrenamente și nutriție, așa-i? Cu toate că nu există secrete, ci doar multă muncă. Extrem de multă muncă!

MARIA LUANA GRIGORIU RAPID
MARIA LUANA GRIGORIU RAPID

Cum arată o zi din viața sportivei Luana Grigoriu

„O zi obișnuită în momentul de față, în contextul actual, înseamnă un antrenament de 2-3 ore pe zi, mesele obișnuite și timp pentru cursurile pe care le fac momentan sau timp cu familia sau prietenii apropiați. În general făceam două antrenamente pe zi, dar aș vrea să reîncep acest program curând. Practic, în jur de 5-6 ore zilnic dedic atunci când mă antrenez normal. Iar refacerea de după este practic tot o parte foarte importantă a antrenamentului. În ceea ce privește alimentația, nu există o rețetă optimă, dar halterofilul are nevoie de mulți nutrienți, așa că mesele ar trebui să fie variate și complete. Eu una mănânc orice și destul de mult, din păcate (râde cu poftă)”, pune Maria-Luana obiceiul de sportiv pe tapet.

Epilog amar

În loc de încheiere, am rugat-o pe frumoasa rapidistă să ne ofere un punct de vedere în scandalul de dopaj în care a fost implicată. O părere rezervată, sinceră și din care a învățat o lecție extrem de importantă. Una care se potrivește de minune ca un epilog amar atunci când vezi cum sportivii au de suferit din cauze care țin prea puțin de vina lor. Mai ales la vârste atât de fragede… „Cazul este încă pe rol și prefer să nu intru foarte mult în detalii, dar îmi mențin părerea și declarația și anume că eu nu aveam cum să iau o substanță care stă 400 de zile în organism, iar cu o lună înainte și o lună după respectivul control să fiu curată. Vorbim de dopaj probabil, dar unul total involuntar. Însă ca experiență de viață pot spune că m-a călit mult. Pe viitor cred că va trebui să nu am încredere în nimeni…”

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.