Am reușit! Suntem acolo! În semifinalele EURO 2019 la U21 și, de asemenea, la Jocurile Olimpice de vara viitoare, de la Tokyo. România – Franța 0-0 nu mai este o știre, evident. Numai că dorim să vă imprimăm puțin din ce am trăit noi la Cesena în ziua decisivă. Cum meciul e stabilit la ora locală 21, decidem să luăm trenul din Rimini pe 16:30, să facem un pic cunoștință cu orășelul care acum 20 de ani a adus celebra poreclă „Panco-Italiano”. Cesena nu are nici 100.000 locuitori, iar prima impresie pe care ți-o lasă când o iei dinspre gară spre stadion, dar întâi cotești spre centru e de liniște. Multă liniște. Câteva mașini, puțini oameni. Clădiri drăguțe, ca de oraș în care siesta e sfântă. Sigur, a cam trecut ora ei, dar forfota e tot mică. Pentru că avem de-a face cu zile caniculare. Pentru fotbaliști e un infern. Noroc că meciul ăsta se joacă în nocturnă.
12.000 români la meciul cu Franța
După vreo 400 de metri am ajuns în partea centrală. Aici lucrurile se schimbă. Agitație mai mare. Tot orașul arată a fan zone și a sărbătoare. Ca un bazar, practic. Un bâlci în toată regula, de unde poți cumpăra ce-ți poftește inima. Pancarte cu EURO 2019, dar și steagurile celor trei naționale ce joacă aici, România, Anglia și Franța, sunt peste tot. Croația a jucat numai la San Marino, de aia lipsește, nu că am omis-o noi. Mai sunt două ore până la meci și ne oprim să savurăm o cafea locală, într-o grădină interioară extrem de cochetă și reconfortantă. Un colț de umbră ce vine precum o mană cerească. Cu toate că ceasul este deja 19:00, cu gradele nu e de joacă. Nu se agită nimeni, orașul e plin de români. Ar fi absurd să nu fie așa. Mai ales că, vom fi aflat mai târziu, în tribune sunt aproximativ 12.000 de conaționali. Francezi? Cam ca englezii, așa… Undeva sub 1.000.
Cesena, un oraș plin de farmec
Găsim și fan shop-ul naționalei, dar și o biserică extrem de interesantă, în drumul din centru spre stadion. Cale presărată cu niște clădiri care sporesc din farmecul orașelului unde România este pe punctul de a scrie istorie. Ne oprim să facem ceva poze edificiul religios, mai ales că în proximitatea lui se află un teren de minifotbal. Italia respiră pentru acest sport. Cu toate că un astfel de turneu e în planul secund – din 50 de pagini, Gazzetta dello Sport de a doua zi a rezervat numai una competiției. Ca idee. Numai că nu a fost vreun „biscotto”, așa cum au sugerat italienii și curând explic de ce. Deocamdată ne continuăm drumul printre sutele de români care sunt în afara stadionului cu o oră înainte de fluier. Apoi cotim către tribuna a doua, printre blocurile cărămizii, cochete, la geamurile cărora stau câțiva pensionari. Cam nemulțumiți de forfota creată…
Meci fără riscuri, nicidecum biscotto!
Probabil că la ce liniște au de regulă, acum totul pare ca după război. E însă o sărbătoare. Miniaturală, e drept, dar tot sărbătoare rămâne! Mai ales pentru România. Un egal, un 0-0, e ideal ca să desfacem șampania. La fel și pentru francezi, numai că ei se vor mulțumi cu locul 2. Doar că fie că joci cu Spania, fie că joci cu Germania, nu prea are importanță. Nu prea ai cum să spui că una e mai slabă decât cealaltă. Partida în sine, deși are un pic de nerv în unele momente, nu poate oferi material necesar pentru o cronică epică. Însă unde a fost blatul? Nicăieri! De ce? Păi, e simplu! Ambele echipe erau fericite cu egalul și au decis să riște foarte puțin. Că doar nu ne imaginam că se gândea România sau Franța să joace pe viață și pe moarte, să își riște ele pielea, pentru a califica Italia. Din păcate sărbătoarea nu o prindem, pentru că ne așteaptă gara. Ultimul tren către Rimini e la 23:30, nu prea e timp de ezitat.
România pe urmele lui Coe, Greavu, Ionescu și Georgescu
Totul e pregătit, minuțios, pentru că a doua zi pe mine mă așteaptă un răsărit de pozat la 05:28, dar și un drum extrem de lung înapoi către București. Ne întoarcem acasă, dar România se ține tare. Echipa națională U21 e în semifinale și are meci la Bologna cu Germania, joi, 27 iunie, de la ora 18 – a Italiei. Vorba căpitanului Ionuț Radu – cel care seamănă izbitor de mult și fizic, dar și la atitudine, cu Cristi Săpunaru, căpitanul naționalei mari – „Eram pregătiți pentru semifinale, dar vrem mai mult. Vă spun însă ceva: Germania, Spania, Franța și România!” Într-adevăr! Ce ușor se rezumă această performanță și cât de relevante sunt aceste cuvinte! Udine, Dacia Arena, ne așteaptă! România poate și va juca finala! Germania n-o să ne uite curând. Nici Japonia. Fiindcă în 2020, în iulie, adică peste 13 luni, România va fi la JO. După 56 ani… Când JO s-au ținut tot la Tokyo! E drept, România a jucat doar un meci acolo… Restul la Saitama sau Yokohama. Dar ca idee… Iar din lot făceau parte rapidiștii Marin Andrei, Ilie Greavu, Dan Coe, Ion Ionescu, Emil Dumitriu și Nae Georgescu!
