SUPERINTERVIU cu Răzvan Lucescu!

Razvan Lucescu nu ne-a dat un interviu, ne-a dat o lectie. De prietenie, de respect, de dragoste pentru fotbal si de corectitudine. Cand a intrat prima oara pe teren, si-a asumat ca o sa fie privit ca “baiatu’ lui tata”, dar nu a renuntat niciodata. Acum antreneaza micul club Xanthi, din Grecia, ca sa-l faca mare, dar nu si-a uitat niciun moment trecutul.

L-ai vazut plangand, nervos, fericit, serios, ii stii fularul si manusile purtate pe banca Rapidului, dar sigur nu stii ce a fost in sufletul lui dupa meciul cu Sahtior, dupa eliminarea lui Feyenoord, cand a luat-o la pas, pe Podul Grant, in timp ce jucatorii lui sarbatoreau victoria. Si nici dupa meciul cu Steaua din Regie, in ’97, cand a aparat poarta Sportului ca nebunul, ca sa-l ajute pe tatal lui sa castige titlul cu Rapid.

Ca sa afli, citeste randurile de mai jos. Nu o sa le poti numi niciodata un interviu, ti-am zis. Ele sunt lectia lui Razvan Lucescu, baiatul unui tata care are inima plina de mandrie, mai plina decat stadionul din Giulesti cand echipa batea pe Hamburg cu 2-0. Iar pe banca statea antrenorul in palton negru, care nu a renuntat niciodata.

P.S.: Am vorbit cu el la telefon. 118 minute!

P.S.2: 118 ani au impreuna Mircea si Razvan Lucescu.

Sa incepem cu amintiri din copilarie… Iti aduci aminte primul meci pe care l-ai vazut?
Aveam 3-4 ani. Juca Dinamo si incercam sa-l gasesc pe tata pe televizor. Cand il vedeam, bateam ecranul cu palma!

Cand ai fost prima data pe stadion?
Eram tot pitic. Cu mama de mana, in Stefan cel Mare. Dar n-am uitat, 1-0 pentru Dinamo cu Jiul. Meci pe zapada!

Te-ai apucat de fotbal pentru ca a vrut tatal tau?
Tata m-a luat mereu la meciuri, in cantonamente. Dar niciodata n-a vrut sa ma fac fotbalist! M-a impins sa fac tenis. Am jucat patru ani, la Hunedoara. Dar nu-mi placea, voiam fotbal.

De ce n-a vrut?
Stia cine este el! Mi-a spus ca voi avea parte de ostilitate si invidie. Ca totul se va revarsa asupra mea. Ca toti ma vor cataloga ca sunt „baiatu’ lui tata”. A vrut sa ma protejeze.

A avut dreptate?
Bineinteles, dar nu-mi pare rau. La scoala se spunea ca primesc pe pile note bune, ca fetele ies cu mine din interes, ca joc fotbal pentru ca tata e cine e, ca sunt bun antrenor pentru ca-mi da tata tactica prin telefon. Mi-a spus ca voi fi urmarit toata viata de aceste lucruri. Corect, dar nu ma tem. Am invatat si am acceptat ca umbra tatalui meu nu va disparea niciodata. Dar ce nu te omoara, te intareste! Am devenit imun. De mult, aceste prostii ma afectau, dar viata m-a facut sa trec peste ele, pentru ca stiu ca Razvan Lucescu are personalitatea lui si tata o are pe a lui.

Ti-a placut de la inceput in poarta?
Imi placea enorm sa bat mingea. La scoala am vazut ca sunt bun in poarta. M-au influentat insa eleganta lui Moraru si paradele lui Iordache, eroul Romaniei de pe Wembley. Imi aduc aminte ca am castigat campionatul judetean pe scoli. Culmea, noi eram baietii din Hunedoara de la „mate-fizica”! Si de atunci am ramas portar.

Cum au fost anii la Hunedoara?
Cu suisuri si coborasuri. Primul an a fost infernal. Tata era antrenor-jucator. Desi a pierdut un singur meci acasa, Corvinul a retrogradat. A avut nevoie de un punct pentru a se salva. Problema a fost ca echipa a castigat doar un punct in deplasare. Dupa ultimul joc, cand victoria nu a fost suficienta, a fost stare de asediu la stadion. Suporterii contestau, iar tata cu echipa stateau inchisi in vestiar. Eram si eu acolo… doar un copil infricosat. Si tot afara erau doua dube de politie. Atunci, tata a luat totul pe cont propriu. A iesit afara sa stea de vorba cu oamenii. Nu l-am intrebat niciodata ce le-a spus, dar stiu doar ca oamenii l-au aplaudat si i-au cerut sa nu plece. Cu tata de mana, oamenii aia, pana atunci plini de furie, ne-au dus pana acasa! Dupa un an in „B”, Corvinul a promovat. A fost sarbatoare, stadionul era plin ochi la fiecare meci. Dar, intr-o zi, totul a degenerat. Sportul Studentesc a batut la Hunedoara, iar oamenii au banuit ca meciul a fost trantit. Toti innebunisera, nici fortele de ordine nu mai faceau fata. Atunci, a fost oribil. Nici tata n-a avut succes. Am fugit impreuna! Apoi a fost 8-0 cu Poli Iasi si totul a revenit la normal. Asa au fost anii aia, totul oscila, totul atarna de un scor.

Ce insemna pentru pustiul Razvan sa-si vada acasa un tata fericit?
Victoria insemna ca tata avea timp si pentru mine. Ne jucam cu mingea, vorbeam, citeam, ne plimbam, nimic iesit din tiparele acelor vremuri.

Cum se trata infrangerea?
Eu si mama depindeam de starea de spirit a tatei. L-am vazut de multe ori trist, insa incerca sa ne tina departe de problemele lui. Totusi, din infrangerile lui familia noastra a avut si de castigat. Am invatat sa fim uniti, sa intelegem ca viata nu-i ca o floare. Totul trebuie inteles pentru a putea face fata mai bine urmatoarelor lovituri.

L-ai vazut pe tatal tau plangand?
Da, de doua ori, totul intr-un timp extrem de scurt. Eram acasa si avea lacrimi. Nu de fericire, desi Romania castigase cu 4-0 in fata Austriei. Erau de durere, culmea, fusese dat afara! Apoi s-a calmat. Cred ca dupa o zi, Hagi l-a facut pe tata sa planga, cand l-a sunat sa-i spuna ca este o greseala demiterea de la nationala, din ’86. Tata fusese criticat ca avusese curajul sa-l puna pe Hagi capitan la 20 de ani, tocmai la meciul cu Irlanda de Nord. Dar tata stia ca Hagi avea sa urce si l-a sustinut, i-a dat incredere. Iar Hagi a tinut sa-i multumeasca, sa-i spuna ca nu-i corect. Emotional, l-a afectat pe tata.

Ai un moment preferat in cariera ta de jucator?
Nu-i corect sa fac un top. Fiecare moment la timpul potrivit. Am amintiri extraordinare de la Sportul, de la FC National, de la Brasov, de la Rapid. Am in minte finala campionatului de Republicani, din 1986. Au fost 40.000 de spectatori pe fostul <<23 August>>. Am castigat trofeul cu Sportul. Am batut Dinamo, la loviturile de departajare, care ii avea in echipa pe Raducioiu, Lupescu, Prunea, fratii Sava. Dupa meciul nostru a inceput finala Cupei Romaniei, iar Dinamo antrenata de tata a batut Steaua. Imi aduc aminte de meciul din 1997, 1-1 cu Steaua, in Regie. Am aparat ca nebunul, ca sa-l ajut pe tata sa castige titlul cu Rapid. Cum sa uit egalul facut de Rapid pe Anfield. Sa joci pe stadionul lui Liverpool este ceva aparte, n-ai multe sanse.

Care sunt momentele de pus in rama din cariera de antrenor?
Tot cronologic, nu e top. Culmea, prima mare victorie am avut-o impotriva Rapidului. In aprilie 2004, Brasov a castigat cu 2-0 si de acolo a inceput drumul pentru salvarea de la retrogradare. Acel succes mi-a dat incredere pentru viitorul carierei mele. In 2005 am venit la Rapid si am castigat meciurile cu Steaua si Dinamo din Giulesti. Parcursul european a fost ceva senzational. Incepand cu eliminarea lui Feyenoord si pana la dubla cu Steaua. Totul a fost magnific, indiferent de rezultatul final din sferturile de finala ale Cupei UEFA. Cele doua Cupe ale Romaniei castigate cu Rapid, egalul de la Paris cu nationala Romaniei, parcursul cu El Jaish in Liga Campionilor Asiei, calificarea cu Petrolul in dauna lui Plzen, finala Cupei Greciei cu Xanthi sau victoriile cu Panathinaikos. Toate au fost frumoase si sunt momentele mele.

Referitor la Feyenoord, regreti ceva din atitudinea pe care ai avut-o fata de conducerea clubului?
Am facut gesturi obscene catre tribuna oficiala, in directia lui George Copos si a celorlalti din conducere care ma atacau pe mine si pe jucatori. Am facut-o din suflet! Nu a fost ceva frumos, dar imi asum. Nu stiu daca as mai face asa ceva, dar asa am simtit atunci. Era tensiune. Totul incepuse de la meciul de la Rotterdam. Copos n-a avut incredere in noi. Le-a spus tuturor sa nu faca deplasarea in Olanda, pentru ca Rapid urma sa se faca de ras. Doar Jean Valvis a avut curaj si a mers. Apoi, la retur, aceeasi frica. A venit la meci in minutul 43. Copos are o imagine controversata. A avut cel mai important rol in succesul Rapidului, dar tot el a gresit. Daca ar fi avut o gandire pozitiva, indiferent de situatie, Rapid ar fi castigat mult mai mult.

Ai vrut atunci sa pleci de la Rapid?
Doream sa stau doar cu mine! Eram confuz. Le-am multumit baietilor, am plecat de pe teren si am luat-o la pas, pe Podul Grant. A fost ceva spontan. Iar cand m-am urcat in autobuz, soferul nu intelegea de ce eu eram pasager in masina lui, iar fotbalistii de la Rapid erau pe teren si sarbatoreau!

Apropo de farmecul vietii, este George Copos principalul vinovat pentru dezastrul de la Rapid?
Regret enorm ce este acolo. In 2006, Rapid era in sferturile Cupei UEFA. Fix dupa 10 ani nu stii unde sa gasesti echipa! Nu stii cine este Rapid! E haos! S-a ajuns la faliment din cauza multor persoane. Nu doar Copos este vinovat, dar nu mai conteaza numele altor persoane. Mentalitatea tipic romaneasca a ingropat Rapidul.

La ce te referi?
Ofer ca exemplu ultimul meu mandat in Giulesti. Acum patru ani, ne-am batut cu CFR Cluj, Vaslui si Steaua pentru titlu. Am batut la Cluj cu 5-0, am batut Vasluiul in doua randuri, iar cu Steaua au fost doua egaluri. Cu toate acestea, am terminat pe locul al patrulea. De ce? Noi, echipa, eram atacati din interiorul clubului! Ne sabotam singuri! Am fost calcati in picioare! Asa ca, nu ma mir de ce Rapid a ajuns unde este… sau unde nu mai este!

Ai un mesaj pentru fanii Rapidului?
Sa nu uite trecutul!

Crezi ca presa va anunta in viitor „Razvan Lucescu s-a intors din nou la Rapid?”
Orice este posibil. Am lasat acolo lucruri extraordinare!

Cand ai vorbit ultima data cu George Copos?
In primavara, ne-am intalnit intamplator, chiar la hotelul lui. Venisem pe fuga din Grecia si l-am invitat la masa pe fiul meu. El aflase ca sunt acolo. Am stat doua ore si am vorbit doar de parcursul european al Rapidului.

Cum poti ajuta un club fara posibilitati financiare?
Cu inima, printr-un grup unit, prin cuvinte care sa ofere putere. Am un exemplu, sper sa nu fiu inteles gresit, sa nu fie interpretat ca o lauda. Eram jucator la Sportul Studentesc. In Regie era acea atmosfera boema, unde toti eram prieteni. Era insa complicat, nu erau bani, iar Sportul se salva de la retrogradare cu chiu, cu vai. Trebuia sa plecam in cantonament. Jucatorii au intrat in greva, au refuzat sa faca deplasarea, pana nu-si primeau drepturile restante. Recunosc, eu n-aveam problema banilor, dar mi-am dat seama ca greva ne va afecta munca. I-am convins sa inceteze protestul. Am reusit dupa o zi de discutii. A doua zi, in masina mea am urcat patru coechipieri, bagaje, gantere, mingi si am plecat in cantonament.

Crezi ca vom avea un nou sfert de finala romanesc pe continent, in viitorul apropiat?
Exclus! Va fi complicat si pentru o singura echipa. In Liga 1 nu mai exista jucatori valorosi. Asta inseamna si lipsa de motivatie.

Dar un meci intre Mircea si Razvan Lucescu?
N-am curajul sa ma gandesc la asa ceva. Ce s-a intamplat la Donetsk, a avut un farmec aparte. A fost insa un moment dificil. Ciudat. Si toata perioada pana la joc. Eu disecam tactica lui tata, el o studia pe a mea. Si tot timpul ma gandeam la mama, la ce era in mintea ei, in inima ei. M-am bucurat la gol, apoi m-am blocat. Imi era rusine! Sa ma bucur de infrangerea tatalui?! Am plans si apoi m-am dus la conferinta de presa. Cand tata a venit si m-a sarut in crestetul capului… A fost un gest extraordinar, dar a totul a fost complicat. Ani de zile n-am vorbit cu tata despre meciul de la Donetsk. Un joc pentru istorie!

Cand ai primit cel mai bun sfat in viata?
In cel mai bun moment. Tata mi l-a dat. Eram tanar, i-am explicat situatia in care eram. M-a inteles si mi-a spus ca indiferent de decizia mea va fi alaturi de mine. Bun, gresit, mi-a explicat ca un tata trebuie sa-si sustina fiul. Decizia insa am luat-o singur!

Ai vrut vreodata sa renunti la fotbal?
Ca jucator, nu. Atunci n-ai presiunea aia imensa. Esti tu, mai sunt si altii, deasupra e antrenorul, e conducerea. Dar, ca antrenor… iti trece prin cap! Am avut-o si eu, dar niciodata mai mult de o ora!

Cel mai profesionist fotbalist roman pe care l-ai antrenat este… ?
Sunt doi! Cristi Chivu si Mirel Radoi, doi baieti extraordinari. Sensibili, educati, speciali, dedicati. Peste toate… lideri! N-am vazut spirit de sacrificiu la nimeni altcineva. Vor avea respectul meu pe viata! Sunt mandru ca le-am fost antrenor. Daca jucatorii nationalei de astazi ar avea macar un sfert din ce au avut Chivu si Radoi, Romania ar merge fara emotii in Rusia, la Cupa Mondiala!

In concluzie, nu avem sanse in preliminarii?
Ba da, e posibil sa ajungem, dar e dificil. In primul rand, trebuie sa acceptam realitatea, ca sunt sanse infime. Nu trebuie sa punem presiune pe echipa. Ar fi bine sa invatam ceva dupa experienta de la Euro. Ne-am calificat in Franta datorita conjuncturii, nu pe valoare! UEFA a marit numarul echipelor participante, am avut o grupa cu adversari modesti, iar favorita Grecia a fost un dezastru! Nu trebuie sa transferam aceasta calificare in campania pentru Rusia. Avem o grupa grea, dar nu dificila. Polonia e marea favorita, dar se poate intampla sa cada, dupa parcursul frumos din Franta. Danemarca nu are valori, dar are jucatori cu o mentalitate corecta. Daca vom lucra la forta mentala, ne sporim sansele. Dar totul tine de conjunctura.

Pro sau contra Christoph Daum?
N-ai dreptul sa fii impotriva unui antrenor care n-a avut timp sa-si puna in practica strategia. In trei zile, nu putea face minuni. Are experienta, cariera lui se bazeaza pe rezultate. Are nevoie de timp, pentru a intelege necunoscutul in care a ajuns. Nu-i va fi usor intr-un fotbal aflat in cadere libera.

Ai un antrenor preferat?
As vrea din mai multi sa fac unul, dar, bineinteles, e doar o iluzie. Ai de invatat de la fiecare, nu poti spune ca <<X>> este cel mai bun din istorie. Arrigo Sacchi a revolutionat fotbalul cu Milanul, imi plac Mourinho, Guardiola si Ancelotti. Toti sunt fantastici. Mourinho chiar e special, din discutia cu el m-a facut sa ma simt drept un prieten vechi. Mi-a dat siguranta. Ancelotti m-a impresionat cu naturaletea lui, un antrenor calm, dar plin de euforie.

Ii avem pe Mircea si Razvan, dar fiul tau nu va continua traditia. Iti doresti un nepot care sa devina antrenorul Lucescu?
Vreau sa completez, chiar daca voi fi aratat cu degetul! Nu sunt subiectiv, dar tata este un antrenor imens! Are 71 de ani, este inca la un nivel mare. A creat echipe, a inventat mari nume din fotbalul mondial, a ridicat fotbalisti cazuti, a castigat trofee. S-a batut cu toti antrenorii pe care i-am enumerat si a iesit cu fruntea sus! Cat despre continuarea traditiei, nu pun presiune pe copiii mei! Asa s-a intamplat, dar nu-mi pare rau. Fiecare isi alege drumul in viata. Acum, dupa ce a implinit 20 de ani, Matei a inceput sa se uite la meciurile mele si ale bunicului. E adevarat, nici nu l-am carat dupa mine, asa cum facuse tata. In schimb, Marilou a fost cu pasiunea pentru fotbal. Era foarte emotionata la partidele Rapidului.

Cum stai cu superstitiile?
N-am nimic special, dar sunt plin de superstitii! Totul vine insa dintr-o analiza. Asa am facut si la Rapid, cand s-a declansat toata povestea asta cu superstitiile mele. Am constatat atunci ca echipa castiga cand ma imbracam intr-un anumit fel, cand intarziam 10 minute la conferinta de presa programata, intotdeauna, la ora 14:00. Sacoul, fularul, manusile… sunt toate acolo, in inima mea!

Cat la suta din performanta reprezinta talentul, norocul, munca si terapia?
Toate sunt importante, dar nimic nu paleste in fata inteligentei. Asta e arma fotbalistului care poate face diferenta. Sub presiune, intr-o clipita, dintre multe posibilitati, fotbalistul trebuie sa aleaga o varianta. Cel inteligent o gaseste pe cea mai derutanta pentru adversar!

Cum ai cunoscut-o pe sotia ta, Ana?
O intarziere mi-a schimbat viata. Reincepeau cursurile la Academia de Studii Economice, dupa vacanta de Craciun. Cursul incepuse de cinci minute, n-am indraznit sa mai intru. M-am dus la un geam si acolo am intalnit-o pe Ana. Si ea intarziase!

Ce faci cand nu esti conectat la fotbal?
Citesc, ma uit la filme, dar totul este limitat ca timp. De 4-5 ori pe saptamana alerg si ascult, concomitent, muzica.

Ce muzica te-ar ridica neconditionat de la masa pentru un dans cu sotia ta?
Enrique Iglesias.

Sa fie la mare sau la munte?
Indiscutabil… mare!

Ce-ti face ferma?
S-a marit! Ne-am mutat intr-o alta casa in Grecia. Proprietarul ne-a pus conditia sa infiem o pisica si patru pisoi, plus un canar. Aveam deja trei pisoi adusi de la Bucuresti. In Romania mai avem un caine si sase iepuri. Ii iubim pe toti si totul e in regula cand n-au probleme. Stim cat am tras cu cainele. Toti doctorii ne-au recomandat sa-l eutanasiem, dar am luptat pentru el. L-am operat in Anglia, in Ungaria, dar n-am cedat. Era pui, dar traieste si acum, dupa ani buni.

Sursa: eusunt12.ro