Anul trei de facultate, puţini rapidişti în serie. Alex Ioniţă I, talentatul atacant, tocmai ce marcase un eurogol la Alba Iulia şi Rapid câştigă 1-0 cu Unirea. Suntem pe locul 3, la doar un punct de liderul CFR Cluj. Un punct, în etapa a 21-a. Rapid se bătea la titlu! Martie 2010. Mai exact, 14. A doua zi, în sala de curs, cu un coleg dezbatem meciul şi şansele la titlu. Obişnuiţi cu evoluţiile absolut sinusoidale ale alor noştri ne temem să sperăm aşa departe. Să fie 2010 anul în care câştigăm încă un titlu?
Încă 13 etape şi doar un punct diferenţă. Orice se poate întâmpla, e clar! Doar că acel orice a fost acel orice cum nu se poate mai rău. Rapid a pierdut cu Astra. Pe Giuleşti. Şi la Vaslui. Şi iar pe Giuleşti, dar cu Universitatea Craiova. Aia a lui Mititelu. Toate înfrângeri cu 1-0, normal, ca să fie cuţitul bine înfipt în rană. Aşa că, în doar câteva săptămâni, de la locul 3 şi un punct de lider, am ajuns la locul… 7 şi 8 puncte de lider. Tot CFR. Doar că între timp, în faţa noastră a trecut şi Vaslui, şi Timişoara… Şi Urziceni…
Un punct în 13 etape era ceva foarte ambiguu pentru orice rapidist, oricât de optimist ar fi, dar opt puncte de surmontat în doar zece meciuri era clar o misiune imposibilă. Evoluţiile slabe, fireşte, nu au încetat. La Rapid doar forma de excepţie e scurtă, aia proastă poate continua infernal de mult. Am bătut la Internaţional, însă greu, am egalat în prelungiri cu Ceahlăul pe Giuleşti, apoi am pierdut la Cluj, cu CFR. Deja de titlu nu se mai punea problema.
Ajungeam în etapa a 28-a şi diferenţa faţă de lider era de… 13 puncte! Doar că riscam să ratăm şi Europa, iar noi întâlneam fcsb, care era pe locul 2, la numai trei puncte în spatele CFR. Deznodământul, 5-1, este istorie. A fost o refulare după şapte etape în care am câştigat un meci şi am pierdut patru! A fost o victorie care a înălţat Giuleştiul la nivelul Podului Grant. Măcar pentru o noapte. Euforia a fost greu de descris. Erou principal? Acelaşi Alex Ioniţă I, atacantul, care a dat gol de poveste la Alba Iulia.
Acum a dat două, însă pe termen lung n-a ajutat. Mai erau şase etape, dacă evoluam la fel, era imposibil să ratăm Europa. Să fim serioşi! Dar eram la cinci puncte de locul 6, Dinamo… Cinci puncte în şase etape. Greuţ, totuşi… Până la urmă am ratat obiectivul în stilul nostru caracteristic. Cu trei egaluri succesive, două în care n-am putut specula avantaj de om în plus o repriză, la Galaţi şi în faţa lui Dinamo. În ultimele trei etape, două victorii şi un egal, pentru a rata la doar un punct locul 6.
Tipic rapidist, succese când nu mai contau. Înaintea fabuloasei victorii cu 5-1 în faţa fcsb a fost minunatul gol al lui Ioniţă I de la Alba Iulia şi planurile pentru titlu. Dar am terminat în afara Europei, după patru ani consecutivi în care ne-am bătut de la egal la egal, la propriu, cu Feyenoord, Rennes, Şahtar, PAOK, Stuttgart, Hertha, Hamburg, Madeira, PSG, Panathinaikos, Hapoel, Nurnberg sau Wolfsburg. Apoi, ştiţi ce a urmat…
Nu e nimic, măcar în etapa a 28-a am declanşat scânteia care a provocat îndepărtarea decisivă a fcsb de locul 1. Nu e o satisfacţie nici pe departe la fel de mare pe cât ar fi fost calificarea în Europa, dar merge şi aia… Şi ce echipă aveam! Păcat… De golul lui Ioniţă I în faţa Unirii, care a născut o dezbatere plină de speranţe şi temeri într-una din sălile Universităţii Bucureşti. La mijlocul lui martie 2010, acum mai bine de şase ani deci. Iată cam ce înseamnă să ţii cu Rapid. Şi dacă tot am vorbit de golul lui Ioniţă I…
