Este un text scris pentru cei cu moralul la pământ. Pentru toţi cei care oricât ar munci şi oricât s-ar strădui nu reuşsesc. Pentru moment. Mai lung sau mai scurt. Dar speranţa nu trebuie să moară. Mai ales dacă eşti un tânăr fotbalist fără prea mari perspective acum, la final de 2015. Povestea lui Jamie Vardy este cel mai proaspăt exemplu, dar nu singular. Este un model cât se poate de concret că atunci când crezi în tine, într-un final reuşeşti.

În urmă cu o săptămână, Vardy a devenit primul om din istoria Premier League care marchează în 11 meciuri la rând, depăşindu-l pe Van Nistelrooy, care pe vremea în care juca la Manchester United a marcat în zece partide consecutive. Dar Vardy nu este Ruud, şi nici Leicester nu este Manchester United. Leicester, echipa la care Jamie este legitimat acum. Un club cu o istorie îndelungată, dar nu impresionantă se bate anul acesta la titlu în Premier League. Cu cei doi giganţi din Manchester deocamdată.

Iar cel mai important om al lui Leicester este Jamie Vardy, un atacant care se apropie de 29 de ani şi care până la 26 de ani era un mare necunoscut. De ce? Pentru că până atunci jucase doar la nivel amator, niciodată mai sus de liga a cincea engleză! Dar scouterii şi-au făcut treaba, Leicester l-a ochit, iar Vardy este acum una dintre senzaţiile Europei. Nu ştim cât va dura această situaţie, nu putem spune dacă Vardy va ajunge la Real Madrid sau Borussia Dortmund, aşa cum se vehiculează, dar ce mai contează? Este anul 2015, iar Vardy a debutat în echipa naţională şi are şanse bune să prindă şi la EURO 2016 ceva minute.

La doar trei ani distanţă după ce, probabil, urmărea meciurile de la campionatul european din Polonia şi Ucraina prin vreun pub sau acasă la un coechipier cu care împărţea vestiarul la Fleetwood Town. Nu este o glumă sau o iluzie. Vardy e real şi se descurcă de minune într-unul dintre cele mai tari campionate din lume. A atins un apogeu inimaginabil la o vârstă la care alţi fotbalişti, mega talente ale fotbalului mondial, precum Gourcouff sau Ben Arfa se află într-un picaj prelungit. Totul în viaţă ţine de şansă, dar şi de dorinţa ta de a impresiona şi de a lupta pentru ce-ţi doreşti.

Vardy este un caz aparte. În mod cert nu le va ieşi multora. O explozie precum cea a lui rar s-a văzut în fotbalul mondial, dar ele au mai fost. Doar gândindu-ne la Toto Schillaci, golgheterul Italiei de la Cupa Mondială din 1990 putem să retrăim nişte sentimente asemănătoare. Schillaci nu a jucat la naţională decât doi ani, 1990 şi 1991, 16 meciuri, în care a dat şapte goluri. Şase dintre ele au fost la Cupa Mondială! O prezenţă meteorică, dar care a exploatat ce destinul i-a pus pe tavă şi a reuşit să rămână în istorie.

Aparent, tot ce e scris aici nu are vreo legătură cu Rapid. Dar are, pentru că ne vom concentra atenţia şi asupra golgheterului all-time al echipei de lângă Podul Grant. Puiu Ionescu a marcat 127 de goluri pentru echipa la care s-a format de mic, dar a trecut prin cumpene care ar fi descurajat pe oricine. Chiar într-un interviu acordat pentru 1923.ro, Ion Ionescu a explicat cum a fost dat de la Rapid afară de trei ori, până la 22 de ani când, în sfârşit a reuşit să se impună şi să marcheze goluri pe bandă rulantă. De trei ori! Şi a răspuns cu 127 de goluri. Mai multe decât Baratky, decât Pancu sau Sandu Neagu, alţi golgheteri de calibru ai Giuleştiului.

Sigur, nu toţi cei care îşi doresc pot avea destinul lui Vardy, Schillaci sau Puiu Ionescu, dar ei sunt exemple, din generaţii total diferite şi din culturi fotbalistice fără vreo legătură una cu alta. Exemple pentru tinerii fotbalişti cu moralul la pământ, care nu ştiu ce vor face în viitor. Uneori, singura reţetă este să nu renunţi, mai ales dacă eşti conştient că ai calităţi şi că poţi. De restul se va ocupa destinul. Fii însă sigur că nu te păcăleşti vreodată pe tine însuţi, pentru că aşa o să cedezi în mod cert.