De unde această pasiune pentru sport?

Am avut șansa ca în cartierul în care am locuit, foarte aproape de intrarea la tribuna I a fostului stadion Republicii (ANEF), toți puștii din zonă să fim înnebuniți după mai toate sporturile. Normal că fotbalul era pe primul loc. Pe o alee închisă, organizam adevărate olimpiade. Mai toată ziua eram pe stadionul ANEF și îi vedeam pe atleți cum se antrenează și hai și noi, eram la ștrandul Izvor și hai să înotăm și noi, eram la Progresul și hai să jucăm tenis și noi și așa mai departe.

Ați făcut sport de performanță?

Da, la Palatul Pionierilor, unde am fost în ansamblul de gimnastică. Am acasă diplome de campion pe București și un lucru extraordinar pe care ți-l voi spune, profesorul Roșculeț de la ANEF, care mă cunoștea și simpatiza, la un concurs mi-a dat nota 10 la sărituri, de m-a dat pe spate. La fotbal eram portar. Mi-amintesc de cele mai încrâncenate meciuri, cu cei de pe strada Sapienței, acolo am apărat două lovituri de pedeapsă. Cine crezi că se uita atunci la noi cu invidie, de la geamul casei sale, că noi jucam fotbal iar pe el părinții îl puneau să repete la vioară? Regretatul Aurelian Andreescu. De asemenea, printre alți parteneri de joacă i-am mai avut pe Mihail Stan și Andrei Bacalu.

Deci la doi pași de Progresul și totuși sunteți rapidist…

Am avut prilejul ca la 5 ani să mă ducă un văr pe stadion și să văd Rapidul cu Bazil Marian în echipă. Acesta venise de la Carmen, desființată abuziv de comuniști, și de aceea susținerea sa și implicit a Rapidului era ca un protest politic. De asemenea, m-au înnebunit culoarea vișinie și scandările. Din clipa aceea, Rapid mi-a rămas pentru totdeauna la inimă.

Tatăl era tot rapidist?

A fost și el polisportiv, ca pilot-aviator, comandant de escadrilă, comandor de aviație, dar nu era mort după fotbal. În schimb, mama a ajuns să iubească Rapidul, pentru că, după fiecare gol înscris, mă duceam și o pupam.

V-ați tachinat cu colegii și prietenii pentru această pasiune „vișinie”?

Cu Mircea Vintilă și regretatul Dorin Liviu Zaharia care erau progresiști. Apoi, la teatru, la „Bulandra”, era nebunie mare. De pildă lui Octavian Cotescu, alt regretat, care ținea cu Politehnica Iași, după o înfrângere a favoritei lui, i-a fost adus în cabină un coșciug, recuzită dintr-un spectacol. Majoritatea tehnicienilor din teatru erau rapidiști. S-a ajuns până acolo ca în „Hamlet”, la celebra scenă a întâlnirii lui Laertes cu regele, eu jucând rolul primului, când Rapid a avut un meci important, electricianul să mă țină la curent din culise, prin semne, cu evoluția scorului. Stabilisem cu el ca atunci când ridica mâna dreaptă însemna că a înscris Rapid, iar la cea stângă adversarul. Din fericire, cea dreaptă a fost mai activă.

Spuneți-mi ceva despre Clubul Aristocratic Rapid, pe care l-ați înființat. Sună cam elitist.

Păi așa și este și am vrut să se păstreze astfel. În ultima vreme nu am mai avut activitate din cauza unor fricțiuni interne. Sunt și acolo oameni cu orgoliile lor. Dar o să ne revenim. Am vrut să avem un loc în care să ne întâlnim și să arătăm că suporterii pot fi altfel decât membrii unor pseudo-galerii, unde se strecoară și infractori care se bat cu pumnul în piept că sunt rapidiști doar din dorința de a sparge geamuri și a face fărădelegi. De aceea voiam să discutăm între noi mai ales despre spiritul Rapidului. Iar în acest sens, fraza lui Dumitriu II „decât un gol urât, mai bine o bară frumoasă” spune tot.

Cum primiți membrii? Sunt doar intelectuali?

Există propuneri, un comitet director le analizează, iar subsemnatul, ca președinte al senatului, dau sau nu aprobarea. Ideea e să fie un număr de membrii dublu față de anii de existență ai Rapidului, iar locul să rămână vacant, doar după dispariția fizică a unuia dintre noi. Trebuie să fie numai oameni cu care simțim că putem comunica. În majoritate covârșitoare sunt intelectuali. Dan Grigore, Dan Puican, Colea Răutu, i-am numit doar pe câțiva din domeniul artistic.

Cum explicați că un club de prim-plan ca Rapid a cucerit așa puține titluri?

Rapid a fost reprezentanta unei stări de spirit, a unei categorii sociale, cea muncitorească. S-a confruntat mai întâi cu Venus, cea susținută de prefectul Capitalei. Iar după război, cu cele două echipe ale căror acte de înființare sunt scrise în limba rusă, Dinamo și Steaua. Ne amintim că au fost dese situațiile în care, înaintea vreunui meci important, jucătorii Rapidului erau arestați pentru motive imaginare. Degeaba Gheorghiu-Dej lucrase ca feroviar, căci MAI și MFA erau mai puternice chiar decât pasiunea unui șef de partid sau de stat. Am afirmat și cu alte ocazii, că am fost probabil singura țară din lume unde adesea campioana termina de fapt pe locul 2.

Ce părere aveți despre fotbalul românesc de astăzi?

Eu întotdeauna am făcut ce mi-a plăcut, de aceea nu am obosit niciodată. Așa și cu fotbalul, dacă nu se mai joacă din plăcere, degeaba. Putem bate pe oricine, dacă rămâne bucuria jocului, vezi exemplul 5-1 cu Germania (n.m. cu un an în urmă, România învinsese într-un amical pe Germania cu un neverosimil 5-1). Dar fotbaliștii noștri preferă să apară în prim-plan cu tot felul de chestii mondene gratuite, decât să-și propună să dea cu piciorul ca Ronaldinho. Ar fi bine să apară cât mai multe școli de tineri fotbaliști, acestea putând avea un cuvânt de spus, așa cum face Ajax. Să cauți tinere talente, să-i pregătești și apoi să-i vinzi scump.

Echipa noastră națională?

Idealul constructivist este atunci când un grup de indivizi face o creație artistică astfel încât numai aceasta să conteze. Deci, e vorba sau de o echipă sau de un individ genial, cum a fost Hagi, care să o tragă după el. Suntem în stare să facem o asemenea echipă? Ar fi bine ca la portughezi, o echipă națională de tineret puternică, ai cărei jucători, chiar dacă se împrăștie apoi, când ajung la naționala mare tot se mai simt și când sunt cu spatele unii la alții. Ceea ce nouă ne e foarte greu, dar nu imposibil. Nu știu cât mai răzbate acel spirit patriotic pentru un fotbalist care la echipa sa de club câștigă pentru a se întreține pe el și întreaga sa familie. Mijlocul lui de producție este propriul corp, dar dacă acesta ar păți ceva la echipa națională, mai joacă el pe viață și pe moarte?

La nivel mondial ce fotbal apreciați?

Cel brazilian și cel britanic. E combinația totală: creația și fair-play-ul.

Ați avut vreo slăbiciune pentru fotbaliștii pletoși?

Dau foarte frumos pentru privitori. Aerodinamic. Când alerga un Ayala, un Kempes…

Pariați?

Am pariat doar la cursele hipice, la trap, care, după mine, sunt cele mai spectaculoase. Și o voi face din nou, dacă se va construi un hipodrom în București.

A făcut bine Rapid că a jucat sezonul trecut doar în teren? (n.m. sezonul 2004-05, în care Rapid terminase pe locul 3, după Steaua și Dinamo)

Categoric, da. Răzvan Lucescu e un tip serios, civilizat și nu poate face măgării. El știe de la tatăl lui că mai important este să construiești o echipă și asta l-a preocupat. Acum, urmează ca munca lui să dea roade.

Trăiți pătimaș un meci?

Nu pot spune că lucrez mai cu drag, după ce Rapidul pierde… Țip doar la faze, iar dacă golul e frumos, chem toată lumea care e împrejur să-l vadă. Când a luat titlul din 1967, eram în armată, la Otopeni, și din cauza acelui război de șase zile din Orietul Apropiat între israelieni și arabi (n.m. între 5 și 10 iunie, în care Israelul a învins coaliția arabă, ocupând Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania), nu am putut pleca din cazarmă ca să mă bucur cu mulțimea. Atunci, de bucurie, mi-am pupat toți colegii de regiment, așa cum am spus mai înainte că făceam cu mama.

Ce părere aveți de consecințele Legii Bosman?

Au dus la apariția unor indivizi, proprietari de plantații, care își mută sclavii. Evident că nu sunt de-acord cu ea. Adio cu identitatea națională a unui club. La fel, cu suprimarea Cupei Cupelor, care a fost un act criminal, distrugându-se o competiție prin care și o echipă de cartier putea ajunge foarte sus.

toma pitis

Sursa: Răzvan Toma

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required