Prieteni, am ajuns la borna 92. Ne apropiem cu pași repezi de centenar. O sută de ani de Rapid! Primii noștri o sută de ani…
Sunt 92 de ani de când în ”localul Școalei din Calea Griviței” s-au pus bazele ”Asociației Cultural-Sportive CFR”, Rapidul nostru de astăzi, de când părinții fondatori au încheiat acel proces-verbal scris cu cerneală violetă, așa cum ne asigură maestrul Ioan Chirilă în ”Glasul roților de tren”. Cerneala CFR-ului…
Vedeți, noi știm exact cine sunt fondatorii clubului și cum am venit pe lume. Și ne mândrim cu asta. Noi nu am fost aduși aici pe tancurile sovietice și băgați cu forța în prima divizie, călcând pe cadavrele unor legende ale fotbalului românesc.
Noi știm că am avut nevoie de ani mulți ca să ajungem sus, că am muncit, că ne-am rupt picioarele, că am transpirat, că ne-a curs sânge. De aceea nu ne temem de coborâșuri. Și cred că e bine să ne amintim ce s-a întâmplat de la momentul 91 încoace. Veți fi de acord cu mine că parcă au trecut zece ani de atunci… atâtea s-au întâmplat. Îmi amintesc. Parcă a fost ieri. O înserare toridă, la o terasă din Regie. Pe ecrane se joacă un meci de la Cupa Mondială din Brazilia. Dar nu avem noi timp de asta. Sunt alături de cei care, în momentul acela, reprezinta Rapidul. Câțiva baieti, uniți numai de dragostea pentru Rapid și care se trezesc purtând pe umerii lor povara celor 91 de ani de istorie. Istoria Rapidului va trebui să rețină numele celor care au fost la masa aceea. Ei se știu. Va veni ziua când ei vor primi recunoașterea necesara, sunt sigur de asta. Știu și cine ar fi trebuit să fie dar nu a fost… asta e însă o altă poveste.
Discutăm despre organizarea meciului festiv, de old boys, Rapid-Petrolul. Ilie Balaci va juca o repriză la noi. Simbolic, îi îndeplinim un vis din cariera de jucător, acela de a îmbrăca într-o zi tricoul alb-vișiniu. Abia în acea seară aveam să aflu câte pregătiri presupune organizarea unui meci … Dar suntem Rapid și povestea trebuie dusă mai departe. Da… la masa aceea e Rapidul. Rapidul care la ora respectivă nu știe daca TAS îi va accepta promovarea câștigată pe teren sau dacă nu se va întoarce din nou în Liga a II-a, ”la masa verde”, așa cum i se întâmplase cu un an înainte. Nu avem patron, jucătorii, câți or mai fi, nu știu ce se va întâmpla și nu au făcut pregătire, iar sezonul începe în trei săptămâni. Asta… dacă promovăm. Dacă nu…
Îmi făceam atunci curaj amintindu-mi de ceea ce scria maestrul Chirilă în ”Glasul roților de tren”: că în 1924 fuseserăm excluși din campionatul de sector bucureștean din cauza lipsei echipamentului. Acum, parcă stăteam ceva mai bine…
Și a venit meciul…S-a nimerit ca bătaia să înceapă exact atunci când vorbeam de pe gazon. Nu am înțeles atunci ce se întâmplă … aveam s-o aflu după. Rapidiști bătuți de rapidiști ajutați de steliști… O atitudine ciudată a forțelor de ordine … unul dintre cele mai urâte episoade din istoria noastră recentă. Poate cel mai urât. Am crezut atunci că totul s-a sfârșit și mi s-a părut că cei din 1924 fuseseră norocoși. Am crezut atunci, pentru o clipă, că nu vom mai putea vorbi despre Rapid 92.
Vestea bună este însă că Rapid există. ( Asta o spusese, cândva, maestrul Mitică Popescu, într-un alt context).
Știți istoria acestui an. Nu mai insist. Măcar acum există un viitor.
Se vorbește azi la Rapid despre o reconstrucție, cu jucători tineri, dornici de afirmare, strânși în jurul unora cu experiență. Poate printre acești tineri se va găsi un nou Daniel Pancu, venit de la Iași acum aproape 20 de ani și devenit simbolul unei generații.
Până la momentul Rapid 93, avem de atins două obiective: ieșirea din insolvență și promovarea. În această ordine. Nu știu ce va fi, dar nimic nu se va putea întâmpla bun dacă simbolurile rapidiste, atâtea câte mai sunt, nu vor fi menținute lângă club și echipă în acest moment greu. Nume precum Pancu, Niculae, Săpunaru, Iencsi, Goanță, Stanciu ( și mai sunt și altele, scuze că mă opresc aici) ne vor uni întotdeauna. Lucrul bun care ni s-a întâmplat în acest an a fost revenirea publicului în tribune. Asta nu s-a întâmplat neapărat pentru că un nou patron a preluat frâiele, nici pentru că au fost aduși niște jucători străini – unii, interesanți, alții, nu prea… – ci pentru că în Giulești s-a refăcut tripleta Pancu-Nicolae-Săpunaru. Este o lecție pe care trebuie s-o învețe cei care sunt și vor fi de aici înainte la Rapid.
Și mai trebuie să înțeleagă ceva: Rapid poate fi o rampă de lansare în carieră și o bună afacere. Cu toate acestea, nu te vei lansa și nu vei face afaceri profitabile dacă nu vei înțelege că Rapid este ceva mai mult decât atât.
Rapid înseamnă povești înainte de statistici, Rapid înseamnă protest împotriva sistemului și dorința de a ieși din rând. Rapid înseamnă luptă și credință și speranță în cele mai grele momente, precum cel de la Rapid 91. Deși a câștigat doar trei campionate în 92 de ani ( patru, de fapt, fiindcă îl punem și pe cel din 1942), Rapid e clubul despre care s-a scris cea mai frumoasă literatură și s-au publicat cele mai emoționante conici și articole. Nu statistica i-a atras și i-a inspirat pe oamenii de spirit, ci acel ”ceva” pe care doar aici îl găsești.
Fără această nebunie, Rapid nu ar fi rezistat valului de atacuri murdare, de măscări de-a binelea, de vorbe ticăloase și de hoții la drumul mare la care a fost supus în mod sistematic în perioada comunistă și după.
Dacă nu ții cont de aceste lucruri, cu greu îți vei putea face planuri de carieră sau de afaceri cu Rapidul. Trebuie să investești puțin și în nebunie, trebuie să gândești și cu sufletul. Și vei câștiga!
Rapid va trăi atâta timp cât va fi altfel și va muri atunci când va fi precum toți ceilalți. Rapid va trăi.
OVIDIU NAHOI
