Ultimul fluier al sezonului 2014 – 2015 vine pentru Rapid. 0-3 crud cu Pandurii, neconform cu ce a fost pe teren, dar oricum deja neimportant. Pentru a şaptea oară retrogradăm. După ce toată lumea se risipeşte în afara stadionului sau la vestiare, o ploaie tristă de vară îşi poartă stropii peste iarba îmbibată de durerea lui Săpun, Nico, Pancu, Gecov sau Cmovs, care nu au reuşit să facă mai mult, să ne scape de la retrogradare. Nu e o ploaie normală, e genul celor în care se spune că cerul plânge… Şi aşa parcă se şi întâmplă. Ca nişte mesageri al destinului crud, norii se descarcă inclusiv peste locul unde în urmă cu câteva minute Săpunaru şi Josl stăteau în genunchi, fără speranţă.

O zi tristă în existenţa Giuleştiului, cu atât mai tristă cu cât şi destinul – sau mai ales el! – ne-a vrut în B. Şi el ştie asta, aşa că nu îşi poate potoli lacrimile provocate de crunta nedreptate pe care ne-a făcut-o. Sau poate că nu e nedreptate, ci renaştere. Ci momentul care ne va face să o luăm de la zero şi să revenim mai puternici decât am fost vreodată. Indiferent dacă într-un an, doi, trei, cinci sau zece. Însă el plânge pentru zecile de mii de inimi îndurerate, care refuză să accepte această retrogradare. Inimi din piepturile celor de pe gazon, din tribună, din peluză, din faţa TV-ului, care au stat cu urechea pe radio sau care, pur şi simplu, nu s-au uitat la ultimele meciuri ca inima să nu le-o ia razna.

Acele zeci de mii de inimi nu pot uita că în tur Gaz Metan şi Ceahlăul ne-au „furat” câte două puncte pe final. Nu pot trece cu vederea că şutul lui Nico din ultima fază a meciului cu Botoşani putea ocoli mâna lui Curileac. Nu pot uita că la Cluj, cu CFR, Mincă a scos cinci goluri ca şi făcute într-o repriză. Nu pot uita că, tot la Cluj, ne-a învins o echipă care n-a avut vreo ocazie. Nici de bara lui Nico împotriva lui Dinamo… Sau de cea pe care a dat-o tocmai acum, împotriva Pandurilor. Ori de intervenţia miraculoasă a lui Albuţ la lovitura de cap a lui Borda, din meciul Rapid – Viitorul 0-0. Nici destinul nu le poate trece cu vederea, fiindcă poate tocmai el le-a pus acolo…

Sigur, au fost şi greşelile noastre, şi arbitraje ostile, dar când n-ai şi un pic de şansă, totul e degeaba, în van. Gândiţi-vă doar cum era ca momentele de mai sus să fie în favoarea noastră, cu atât mai mult cu cât era mai probabil, în mod logic, să fie aşa decât cum s-a întâmplat. Poate că aveam 15 puncte în plus. Poate doar 10. Cert este că rămâneam în Liga 1. Oare chiar era mai bine aşa? Cine ştie… Să sperăm că ne aşteaptă un viitor mai bun, iar acele lacrimi au fost semnul că soarta e cu noi, chiar dacă a părut că-n acest sezon ne-a părăsit de tot.